Astăzi continui seria de sporturi și o să vorbesc despre Basket si Handbal.
Basket
România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveția și Portugalia.
În 1931 ia ființă Federația Română de Baschet și Volei, dar nu au fost foarte mulți sportivi legitimați, supraviețuind doar din insistențele și pasiunile unor amatori.
Dintre performanțele României pe plan internațional menționăm clasarea de 3 ori pe locul IV la Campionatele Feminine Europene (1964,1966, 1968) și de două ori pe locul V la cele masculine (1957, 1967)
În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV.
În acest moment supremația pe plan intern la masculin este deținută de echipa CSU Asesoft Ploiești, iar cel mai valoros baschetbalist este Virgil Stănescu, care s-a transferat în 2007 la formația rusă Unics Kazan.
Doi dintre cei mai cunoscuți baschetbaliști români pe plan internațional sunt Ghiță Mureșan – singurul român care a evoluat în NBA și Constantin Popa.
Ghiță Mureșan este cel mai cunoscut basketbalist român are înălțimea de 2,31 m, iar împreună cu Manute Bol deține titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA.
În 1993 a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) și două pentru New Jersey Nets (1998-2000). În sezonul 1995-1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award.
Constantin Popa a jucat la Dinamo București, are o înălțime de 2,22m și pe lângă cetățenia română o mai are și pe cea israeliană. A pleca în SUA la colegiu și a jucat pentru Univeritatea din Miami, fiind cel mai înalt jucător care a jucat vreodată pentru Hurricanes. În 1995 a fost ales de către echipa L.A. Clippers pentru a juca în NBA și de Miami Tropics pentru a juca în USBL, dar nu a jucat pentru niciuna dintre echipe preferând să joace în Israel și în Franța.
Handbal
Istoria handbalului românesc a început cu un profesor de educaţie fizică din Sibiu, care a asistat, în februarie 1920, la primul meci demonstrativ de handbal în unsprezece, pe un teren de fotbal din Germania.
Federația Română de Handbal se poate lăuda cu un palmares de 45 medalii dintre care : 19 medalii de aur, 11 de argint si 15 de bronz.
Nu pot să vă spun foarte multe despre sport în sine dar pot să vă spun că cei/cele mai cunoscuți/cunoscute hanbaliști/hanbaliste, pentru mine sunt : Luminița Huțupan (portar), Mariana Țîrcă și Vasile Stîngă.
Luminița Huțupan care este considerată cea mai bună portăriță din toate timpurile din România. A avut 174 de meciuri în tricoul naționalei, iar clubul pentru care a jucat a fost Oltchim Râmnicul Vâlcea în al cărui tricou a câștigat și următoarele trofee:
– De 3 ori câștigătoare a Ligii Campionilor EHF
– De 2 ori câștigătoare a SuperCupei Europei
– De 10 ori câștigătoare a Ligii Naționale din România și a Campionatului Național Sloven
– De 9 ori câștigatoare a Cupei României și a Cupei Sloveniei
– Câștigătoare a Supercupei României 2007 – prima ediție
– Câștigătoare a Cupei Cupelor 2007
– Câștigătoare a Trofeului Campionilor 2007 – prima ediție
A fost desemnată ”Cel mai bun portar la Campionatul European de Handbal Feminin din 2000” și ”Cel mai bun portar la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2005”
Din 2010 este antrenor de portari la Centrul Național Olimpic de Excelență (CNOE) din Râmnicu-Vâlcea și la echipa națională de handbal feminin a României.
Mariana Țîrcă a debutat la Rulmentul Brașov, unde şi-a câştigat rapid rolul de titulară în primul 7, iar în 1984 -a transferat la Ştiinţa Bacău deoarece îi oferea posibilitatea de a trece la alt nivel pentru că pe atunci era echipa momentului în handbalul feminin românesc de unde erau majoritatea componentelor lotului național. De la Bacău a fost și prima ei selecție în echipa lumii, de fapt a fost prima româncă selecționată în echipa lumii. Patru ani mai târziu, Mariana Târcă s-a transferat la Oltchimul Râmnicu-Vâlcea, pentru ca după alţi patru ani ”Hagi din handbalul feminin românesc”(cum i se spunea) a semnat un contract cu Podravka Koprivnica.
Palmares ca jucătoare : Liga Campionilor EHF Feminin: Câștigătoare în 1996 (cu Podravka Koprivnica) și Trofeul Campionilor EHF Feminin: Câștigătoare în 1996 (cu Podravka Koprivnica)
Palmares ca antrenoare cu Rulmentul Brașov : Liga Națională a României: Câștigătoare în 2006, Cupa Challenge EHF Feminin: Câștigătoare în 2007 și Cupa Cupelor EHF Feminin: Finalistă în 2008.
A fost votată în Top 5 cea mai bună jucătoare de handbal a secolului 20; este cetățean de onoare al Croației.
Vasile Stîngă a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu bronz olimpic la Moscova 1980 și Los Angeles 1984. Se află îe locul 8 în topul internațional al celor mai buni handbalisți.
Momentan este antrenorul echipei nationale de handbal masculin a României.
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
2 Comentarii
[…] cu încă o postare funny. Este o combinație între postul de mai devreme și postul de ieri despre basket. În timpul liceului am jucat basket cam vre-un an și jumătate în echipă. Toate bune și […]
[…] li se dea odată la pe an câteva firimituri de bani ca la vrăbii. În categoria restul întră : basketul si handbalul, canotajul, natație (adică înot pentru cei ce nu știau termenul), atletismul, sporturile cu […]