theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt
Etichetă / Pisicuvea

Graba cadourilor

V-am vorbit luna trecută despre cadouri, în special de ce este mult mai bine să le cumperi în avans. Un sfat pe care îl dau multor prieteni, numai că nu fac întotdeauna ce recomand. Acum am intrat în trepidații, odată pentru că vin sărbătorile peste mine și habar nu am ce să cumpăr, iar în...CONTINUĂ LECTURA

Legenda Pisicuvelei

”La câțiva ani după cel de-al doilea război mondial, la poalele Pirineilor, într-un sătuc mic și liniștit trăia o familie de fermieri. Aceștia aveau o fetiță de 5 anișori foarte deșteaptă, pe numele ei Béatrice. Afară era iarnă, iar pământul era acoperit cu un strat alb de omăt. În casă era cald și bine, iar...CONTINUĂ LECTURA

Amintiri din copilarie

Aveam în jur de 3-4 ani și era ora somnului de frumusețe de la prânz. La televizorul alb negru cu tub rulau niște desene rusești. În momentul pauzei publicitare (da, erau și pe vremea aceea, numai că mai rare și mai scurte) mama m-a luat frumos în brațe și m-a dus în dormitor. Acolo aveam...CONTINUĂ LECTURA

Cu capu-n nori

Știți proverbul: ”Cine se scoală de dimineață departe ajunge!” Adaptarea pentru ziua mea de luni este ”cine se scoală de dimineață este cu capul în nori”. Replica Pisicuvelei ar fi ”oricum tu ești mereu cu capul în nori”, iar întrebarea ar fi ”ce ai mai făcut acum?” Nimic rău =)) doar am uitat câteva lucruri...CONTINUĂ LECTURA

1 iunie!

Postul acesta nu știu dacă va avea vreun sens logic, doar este 1 iunie – ziua copilului. Am și eu 4 copii, cărora vreau să le spun ”La mulți ani!”. Da, ați citit bine am 4 COPII: Tomitza, Rox, Georgi și Pisicuveaua! Degeaba avem noi 20 și ceva de ani pentru că tot copii suntem....CONTINUĂ LECTURA

Video si Imaginea de Joi (XII)

Pentru ca saptamana trecuta am fost prea ocupata si am uitat de ziua de joi cel putin azi sa va pun o mica imagine si un video pe care mi l-a dat Pisicuveaua Un melc care s-a plictisit de mersul încet. Și ce se întâmplă cu apa fiartă când o arunci la ~ -40 grade.

Good Morning?!

Am zis bine că încep să mă umplu de lepșe. Dar hai că pe asta încerc să o fac dublă – 2in1, că așa se poartă mai nou. Prima parte va fi despre dimineața mea iar cea de-a doua despre dimineața Pisicuvelei. Leapșa e primită de la Aniela care a primit-o de la Aura. Forever...CONTINUĂ LECTURA

Casca si Lumix-ul

Să vă spun o mică poveste, pe care nu știu de unde să o încep :)) Se ia una bucata zi perfectă, 2 fete, un aparat foto, o casca pentru motocicletă și niște vin. Ce se poate întâmpla? Ultima dată când am fost în București am stat la o amică. Pe seară am făcut niște...CONTINUĂ LECTURA
15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!