theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Casca si Lumix-ul

Să vă spun o mică poveste, pe care nu știu de unde să o încep :))
Se ia una bucata zi perfectă, 2 fete, un aparat foto, o casca pentru motocicletă și niște vin. Ce se poate întâmpla?
Ultima dată când am fost în București am stat la o amică. Pe seară am făcut niște paste cu sos și am băut un pahar de vin. Una din colegele ei de apartament are prieten cu motor și i-a lăsat casca. Respectiva amică a vrut să aibă poze cu minunăția 😀
Fac eu poze, mai beau o gură de vin, încă 5 minute de ședință foto. După ce ne plictisim mă așez frumușel pe jos să văd ce a ieșit și mă roagă fata să îi dau să se uite și ea. Aparatul avea obiectivul scos, eu puțin amețită și cu gândul în altă parte nu m-am uitat și săracul a plonjat fix pe marginea covorului cu obiectivul în jos și așa a rămas… am încercat să îl resuscitez dar fără sorți de izbândă.
Mi-a înghețat sângele în mine și m-am trezit instant la realitate. Dacă ar fi fost aparatul meu aș fi ras, i-aș fi dat una și l-aș fi aruncat pe geam, dar era al celei mai bune prietene si trebuiea să ajungă la ea în 3 zile. Am dat de dracu! Cum să îi zic!
A doua zi îmi iau inima în dinți și înghit în sec în timp ce o anunț pe mess, surprinzător reacția ei a fost mult prea liniștită, inițial crezând că nu a citit, dar mi-am dat seama că prietenia noastră nu stă într-o cameră foto și am continuat discuția râzând de întâmplare. De fapt a zis că nu mă omoară dacă i-l repar.
Zis și făcut. La următorul drum în București m-am dus la F64 să văd dacă poate să îl repare. Au zis ca nu și să mă duc la reprezentanță la Panasonic.
V-am zis într-o postare trecută că sunt încăpățânată. Dom’șoara Pisicuvea mi-a zis să nu mă pună sfântul să îl desfac cum mi-am desfăcut laptopul, desktopul și aparatul meu.
Am stat eu și am cugetat vreo 3 zile și 2 nopți și mi-am zis: ”Ce pot strica mai mult de atât. Până la urmă asta este, dacă îl stric de tot îi iau altul”
Avem în casă un set de șurubelnițe foarte mici de când mi-am schimbat diplay-ul la Nokia 3110c. Vă pot spune clar că un aparat foto are mai multe șuruburi decât un laptop – undeva în jurul a 35. L-am desfăcut în cele din urmă, am învârtit obiectivul pe toate părțile uitându-mă ce/cum/unde să fac încât să revină la normal. După jumătate de oră de tachinat și uitat am luat o scobitoare și am împins în nu știu ce punct unde mi se părea mie că e strâmb și surprinzător revine la normal.
Îl asamblez înapoi, îi bag bateria și Yupie obiectivul se retrage frumos în lăcașul lui. Îl deschid iar și… surpriză… nu se aprinde dispaly-ul – ”Damn it! This sucks!”. După încă două zile de enumerat în minte pașii l-am desfăcut iar și mi-am dat seama că doar uitasem să îl conectez, respir ușurată, îl pun pentru a doua oară la loc și îmi spun în gând că de acum înainte nu o sa mai desfac nici un obiect electronic dacă acesta nu merge.
Și ce să vezi! MERGE!
Vă dați seama că până am ajuns la F64 și până i l-am reparat deja mă gândeam și începusem să îi fac recomandări de Aparate Foto. Și mai în glumă mai în serios deja îmi rodeam unghiile când i-am prezentat un aparat semi-profesionist, care oricum nu intra în buget – deoarece valoarea era mult mai mare decât a celui stricat. Știam că a mai avut ”în grijă” un aparat semi-profesionist, plus că îi place să facă poze și îi ies chiar bune. Să vă arăt minunăția găsită pe QuickMobile.roCanon Powershot SX40. Acum să vă spun și ceva despre aparat.
Are zoom optic ultra-grandangular de 35x cu motor ultrasonic (mie îmi sună ca și cum am vorbi despre o motocicletă Ducati). Datorită stabilizatorului optic de imagine puternică (în 4 sau 5 trepte) acesta oferă rezultate de excepție la lumină redusă sau la setarea maximă a zoom-ului.
Sistemul IS inteligent selectează automat modul optim de stabilizare a imaginii pentru realizarea fotografiilor și clipurilor video cât mai reușite.
Are un ecran LCD PureColor II de 6,8cm cu unghi variabil ce oferă vizibilitate excelentă și permite încadrarea ușoară a unghiurilor dificile.
Realizarea de filme Full HD superbe care datorită conexiunii HDMI-CEC pot fi vizualizate pe televizoare HD compatibile fără a se pierde nimic.
Funcția de asistență la încadrarea cu zoom ”vă ajută să urmăriți un subiect aflat la distanță atunci când fotografiați cu zoom maxim. Prin apăsarea unui buton, această funcție micșorează scena rapid – astfel încât să puteți găsi din nou subiectul – și revine la setarea de zoom inițială in momentul eliberării butonului.”
Raportul calitate-preț este destul de bun. Deci pe viitor sper că și-l va cumpăra, dar fără ajutorul meu financiar, pentru că am de gând să nu îi mai stric ceva curând.
Concluzia pe care o va gândi Pisicuveaua când va citi acest articol (ea nu știa până în acest moment că i-am reparat aparatul): ”Nu vă lăsați aparatele, telefoanele, laptopurile… orice electronic pe mâinile Ramonei, pentru că vi le strică… dar vi le și repară după :))”
Pe lângă povestea săracului aparat cu acest articol particip și la campania organizată de BlogalInitiative împreună cu QuickMobile.ro – ”Dăm iar un iPad!
Categorie:Advertoriale
POSTAREA ANTERIORA
Compatibilitatea Leu
URMĂTOAREA POSTARE
Biz, Placebo si caruta
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!