Plimbare cu BicicletaRosie 2.0

Emil v-a vorbit în trecut într-un Guest-Post despre superstiții, în special Marți/Vineri 13. Această superstiție este pentru el și restul de 99%. Eu fac parte din cei 1% care nu cred în superstiția cu Vineri 13 și care chiar are 100% noroc când este Vineri și mai este și 13.

Să justific cele spuse pentru Vineri 13 ce tocmai a trecut.

Am avut de dat traseul pentru permisul auto și l-am luat. Când am ajuns acasă m-am uitat pe mail și pe blog-uri să văd ce se mai întâmplă. Nimic nou, nimic nou … opa! Yupie! I win a RedBike!

Mă duc și îi anunț pe ai mei și încep să îmi fac planuri. Era o singură problemă, pentru că încă nu m-am mutat în capitală. Evenimentul se desfășura între orele 18-20 în parcul Izvor, iar ultimul mijloc de transport înspre Urziceni era la ora 19:30.

După vreo 5 e-mail-uri și mai multe întrebări situația s-a rezolvat. S-a căzut de acord cu organizatorii, iar cei ce nu erau din București și nu aveau unde rămâne se puteau prezenta mai devreme să își revendice BicicletaRoșie.

Aș fi vrut să stau la toată manifestația, dar mă bucur foarte mult pentru bicicletă pentru că în ultima vreme chiar căutam să îmi achiziționez una.

Căldură mare mon cher! Mă deplasez sâmbătă când avea loc evenimentul să iau microbuzul înspre București, iar pe la jumătatea drumului face poc una bucată cauciuc! Trecem peste pana de cauciuc ajung în cele din urmă în bucale!

Vorbisem cu Iulia să ne întâlnim în parc. Ne-am întâlnit cu Alina Toma de la Agenția Standout, ne-a scris pe listuță și am dat o tură cu ele prin parc. Ar fi trebuit puțin reglată șaua pentru că era prea sus dar am renunțat amândouă la idee și ne-am luat inima în dinți să o purcedem spre metrou.

Coboară, coboară și urcă multe trepte. Pe căldura aia era destul de epuizant. Bine că la metrou există portițe pentru cei ce vor să intre cu bicicletele. Ne-am suit în metrou și vine la noi unul dintre agenții de pază să ne informeze că trebuia să ne suim în față (în sensul de mers al metroului) – noi eram în spate. Habar nu aveam că a fost prima dată când am mers cu bicicleta cu metroul.

Iulia coboară la Gara de Nord, iar eu mai stau câteva stații până la Iancului. De la metrou de la Iancului până la autogară am încălecat pe ea. Ajung la microbuz și începe show-ul.

”- Bună, spune eu șoferului.

– Bună, spune șoferul cam ghicind ce va urma.

Pun cricul la bicicletă și mă așez pe bancă la umbră.

– Cu aia ce ai de gând să faci? Mă întreabă șoferul.

– Aș vrea să ajung cu ea acasă.

– Și unde vrei să o băgăm?

– Unde e loc.

Stă și cugetă, vorbește și cu celălalt șofer.

– Nu prea am unde să o bag.

– În portbagajul din spate.

– E sus, îmi răspunde acesta arătându-mi portbagajul de pe autobuz care alteori era pus în spate.

Ne scărpinăm toți trei oltenește, ne uităm unii la alții și vine celălalt șofer cu o idee.

– Încearcă la bagaje pe partea cealaltă că nu e despărțitorul

Ne ducem și studiem spațiu și încercăm să o băgăm. La prima încercare nu a mers pentru că ne incomoda cricul. Am întors-o pe partea cealaltă și aplicând puțină forță, împingere și tragere reușim să o băgăm. Acum ne rugăm – de fapt ateea din mine își zice în gând ”Doamne ajută să se închidă și ușa acum”. Yes! Se închide și ușa. Răsuflu ușurată”

După o oră sunt în sfârșit acasă.

Și de la 19 când ajung acasă până pe la 21:30 m-am plimbat cu bicicleta, cu mici pauze de hidratare.

 

Astăzi când se mai răcorește am de gând să mă mai plimb puțin împreună cu o vecină – ea cu rolele eu cu bicicleta.

Mulțumesc Coca-Cola și celor 5 bloggeri (Arhi, Cabral, PortocalaMecanica, Piticu, SebastianBargau) care au jurizat articolele și le-au plăcut cele scrise de mine.