18 February, 2012
Aberatii de dimineata
Am o mulțime de gânduri de așternut…dar nu ies cele care vreau când vreau eu.
Sunt zile când mă întreb de ce scriu pe blog?
Mi-am făcut inițial blogul ca o promovare – mi-a zis cineva că nu pot să scriu (acum îi zic – Nah! Sâc! Pot să fac și asta – și culmea m-a prins pofta scrisului de picioare și nu îmi mai dă drumul), dar deabia pe la jumătatea anului 2011 am început să socializez cu alți bloggeri, și să scriu și mai mult. La începutul acestui an am trecut pe domeniu propriu datorită lui Refu, iar cu hostul mă ajută un amic. Am implicat-o și pe cea mai bună prietenă – Pisicuveaua. Roz și foarte Roz.
Dar am și zile când mă apucă filozofia (asta e una din ele și de data asta e daia de după alcool) și mă gândesc ”Oare de ce îmi pun gândurile și fixurile pe hârtia asta virtuală?”.
La un moment dat ai senzația că citind pe cineva de un timp îndelungat îl cunoști chiar dacă nu l-ai întâlnit niciodată. Oare este adevărat? Oricum persoana din online poate fi diferită cu cel puțin 50% față de cea din offline.
De ce zic asta? O persoană în offline când vorbește gesticulează și ”face fețe”, iar de cele mai multe ori prin intermediul acestei comunicări nonverbale se poate înțelege mai mult decât din 1001 cuvinte – vorbim cu tot corpul (și sunt șanse mai bune să ne dăm seama când suntem mințiți)
Am uitat să vă zic că (încă) unul dintre principiile după care mă ghidez este un citat din ”House M.D.” – ”Everybody Lies!” – mă poate contrazice cineva? Fiecare a spus cel puțin odată în această viață o minciună cât de mică, dar tot minciună e; la fel cum și adevărul prin omitere se încadrează tot în categoria minciună. Minciuna face parte din condiția umană.
Oamenii întotdeauna te dezamăgesc, nu că tu nu i-ai dezamăgit pe EI, sau poate așa mi se pare mie în ultima vreme pentru că am început să îi citesc din ce în ce mai bine?
Dar nu pot să înțeleg un lucru. De cele mai multe ori te dezamăgesc exact oamenii la care te aștepți cel mai puțin. De ce? Oare pentru că și-au câștigat încrederea și nu realizează cât de repede poate fi distrusă? Sau pentru că așa este firea umană … sau este ceva în apă … sau pentru că omul este într-o continuă schimbare, iar schimbarea nu mai este pe placul celor din jur fiind percepută ca dezamăgire. (Fuck it! Mi-am greșit cariera … trebuia să dau la filozofie – da e bine și la aviație – cu capul în/printre nori)
Cel puțin pentru mine întâi este familia și după prietenii adevărați, care pot spune că momentan nu m-au dezamăgit. Această categorie de oameni este greu de câștigat și ușor de pierdut. Prietenia înseamnă un echilibru între adevăr și minciună (ne mint că totul va fi bine chiar dacă tu știi pe moment că nu este) … este acel ceva care ne ține pe noi în echilibru atunci când avem nevoie.
Îl respect mai mult pe cel care îmi spune verde în față ceva decât pe acela care se duce și mă vorbește pe la colț de stradă. Nu sunt mulți cei care au puterea să spună lucrurilor pe nume.
Sarcasm = ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare.
Ironia = vorbă care conferă o ușoară batjocură asupra cuiva, zeflemea.
Dar de ce îl folosim? În primă instanță este un fel de ”glumeam”
Dar totuși de ce avem nevoie să fim sarcastici? Este un fel de altă față a noastră, este o metodă defensivă care ne ajută să spunem ce vrem și să ne ascundem sub o mască. E mai simplu să luam ce vrem de fapt să spunem și să îi dăm un ton sarcastic, decât să spunem în față adevărul necruțător care de cele mai multe ori te transformă din prieten în dușman – devine fața ta de jigodie. Nu toată lumea poate să fie sarcastică, iar de cele mai multe ori sarcasmul este văzut cu ochi proști – slobod la gură. Plus că mulți confundă în ziua de azi sarcasmul cu ironia. Diferența între cele două este că atunci când ești sarcastic ești mai acid, răutăcios, obraznic și este o doză mai mare de răutate.
De ce v-am zis asta? Pentru că îmi place atât ironia cât și sarcasmul.
Mulți zic că femeia este de neînțeles… și eu am zis-o în într-un articol (sau 2, sau 3 – don’t remember). Acum revin cu un adaos. Nu numai femeia este de neînțeles … ci omul. Prea ne chinuim să îi înțelegem pe cei de lângă noi, când uneori ar fi mult mai simplu … să îi simțim și să îi păstrăm aproape decât pe aceia în care vedem ceva, de restul să fugim.
De când ”ieșim de pe poarta fabricii” avem inscripționat pe noi ”un termen de valabilitate” – doar suntem produse perisabile. În această perioadă încercăm să facem mai mult bine decât rău, sau cel puțin cele două să fie în echilibru.
Și prin acest post nu acuz pe nimeni…doar filozofez…iar…și nu știu cât de plictisitoare am fost și câți dintre voi au citit tot…și aș putea să despic firul în 4, 16 … sau câte vreți.
2 Comentarii
[…] Aberatii de dimineata […]
Un posibil raspuns la intrebarea: De ce ne dezamagesc oamenii de la care ne asteptam mai putin? Ceilalti nu ne pot dezamagi mult, pentru ca nu avem asteptari de la ei, stim “cate parale fac” asa ca orice ar face nu ne mira. Si apoi chiar definitia – cand un om te pacaleste, te amageste si ai incredere in el, vine un moment cand “te prinzi” si atunci esti dez-amagita.
Acestea intra la categoria: o femeie (un barbat) poate uri mult pe cineva, doar daca l-a iubit la fel de mult.