Tzzzzzrrrrrrrrrrr!!!!

Uite o chestie ce m-a pus pe gânduri: telefoane vechi.  BlogalInitiative împreună cu EuroGsm a inițiat o campanie simpatică „15 ani de comunicare” și ne-a provocat să vorbim despre vechile noastre telefoane, în scopul numirii celor mai tari telefoane ale ultimilor 15 ani.

Îmi aduc aminte că primul meu telefon a fost Nokia 3310. Clasic. Toată lumea îl avea. Era un telefon simplu dar util și rezistent ( numai el știe săracul câte trânte și-a luat). Nu avea nimic special: nu avea cameră, nicio modalitate de transfer fișiere și nici suport pentru acele fișiere – ca să nu mai vorbesc de WLAN. Dar era genial! Era telefon MOBIL și în sfârșit aveam și eu unul! Și așa m-am perfecționat eu la Snake (clasicul joc Snake) în timpul orelor de fizică.

Și de atunci telefoanele au început să evolueze. La ceva timp după Nokia 3310 am trecut la Sony Ericsson T610i: 65.000 culori, polifonic, Bluetooth, Infrarosu, cameră, MMS. Ce mai, o minune! Dragoste la prima vedere! Mi-a fost alături multă vreme… până a făcut cunoștință cu un perete și i s-a stricat display-ul.  A răms într-un sertăraș și cumva în timp și-a revenit pentru că l-am mai folosit de câteva ori pe post de back-up.

Au urmat o serie lungă de Nokia, Sony,Siemens, LG ( dintre care favoritul meu a fost LG Chocolate white limited edition. I-am stricat slide-ul… ).

La un moment dat am dat peste Sony Ericsson Cyber-Shot și de la el, total înnebunită, încercând să îmi iau un model mai bun din serie, am ajuns cumva la Nokia E65 ediție limitată, alb – din seria business de la Nokia, acest telefon având de toate. Cred că l-am avut vre-o 4 ani și e telefonul de care m-am despărțit cel mai greu. Acum știu că exagerez dar a trecut prin toate experiențele alături de mine: de la călătorii, la petreceri, la examene, de la concerte la izbiri în pereți atunci când aveam draci, de la pierdut prin te miri ce locuri la baterie descărcată când aveam mai mare nevoie de telefon, de la orice tip de băutură vărsată pe el până la cea mai tâmpită aplicație pe care o suporta Symbianul.

Fenomenal, încă trăiește deși arată ca după război: carcasa e spartă, partea metalică e dezlipită, slide-ul merge greu, tastatura are circuitele puțin arse pentru că nu se mai aprinde lumina…. etc. Bateria lui însă a cedat. Dumnezeu s-o odihnească. De 4 luni tot imi zic că mă duc sa ii cumpăr una.

Deși între timp am mai avut un Nokia N97 iar acum am ajuns la un Nokia E7 de care sunt total atașată și nu aș renunța la el pentru niciun alt telefon, pentru mine telefoanele care au făcut istorie rămân Nokia 3310 fiind primul meu telefon , Sony Ericsson T610 ca primul telefon pe care mi l-am dorit cu adevărat și (dar mai ales) Nokia E65.

Acestea sunt telefoanele care vor rămâne mereu în sertărașul cu amintiri și m-aș întoarce oricând la unul dintre ele deși cel puțin Nokia 3310 și Sony Ericsson T610i fac parte din categoria „moși strămoși”. De la an la an tehnologia utilizată de telefoane evoluează amețitor și parcă pe undeva în străfundul creierașului meu prefer un telefon simplu, care să știe doar chestiile de bază și să le facă bine. Evident spun asta doar atunci când se întâmplă ca Smatphone-ul meu să facă pe deșteptul și să mi se blocheze când mi-e lumea mai dragă.