Second chance? Never!

Mulți spun că fiecare persoană merită a doua șansă, eu pot spune cu claritate acum: ”Forget second chances, some people don’t even deserve the first.” Vă voi explica de ce, dar până atunci vă repet un principiu pe care de acum înainte, îl voi respecta: nimeni nu merită a doua șansă pentru că ”lupul își schimbă blana, dar năravul ba”.

Poate sunt învechită când spun că am principii în viață, dar mă gândesc că dacă nu ai viața este haotică. Uneori ne încălcăm acele principii, doar pentru a vedea dacă ne înșelăm de rezultat. Am realizat totuși că mai bine ți la principiile tale, pentru că nimeni nu merită să ți le încalci.

Este prostesc din partea ta să te gândești că oamenii se pot schimba – din punct de vedere al caracterului. Consider că pot ”citi” oamenii destul de bine încât să am o concluzie corectă despre ei – în 90% din cazuri, prima impresie pe care mi-o lasă cineva se dovedește a fi exact ceea ce este acea persoană.

M-am învățat de mult să nu mai am așteptări de la oameni, dar și așa tot mai rămân surprinsă de cât de mult te pot dezamăgi unele persoane, sau cu câtă nonșalanță pot minții. Miros minciuna de la o poștă, dar tac, pentru a vedea până unde poate duce. Tac și mă amuz, pentru că știu că nimic din ce zice nu este adevărat.

Pentru claritatea mea, i-am zis acum ceva timp celei mai bune prietene să-mi reamintească de ce să nu dau a doua șansă lui X sau Y. O face de fiecare data, și conștientizez și eu de ce nu merită a doua șansă, dar de data asta m-am încăpățânat să cred totuși că omul se poate schimba. Știam rezultatul final, dar totuși am încercat – paradoxal.

Și știți de ce sau pe cine mă enervez acum? Pe mine, că am fost atât de naivă încât să cred că griul s-a făcut bleu! Sunt oameni care nu știu să învețe din propriile greșeli pentru că sunt prea comozi și caută mereu o scuză pentru greșelile repetate.

Am avut dreptate prima dată când am spus ”What goes around comes around”. Nu este bine să dorești răul nimănui, dar asta este legea nescrisă a naturii.

Ști ce este mai greșit decât să dai o a doua șansă, să o dai cuiva care minte. Dacă este ceva ce urăsc cel mai mult pe lumea asta, în afară de manele, este minciuna și oamenii care mint. Minciuna are picioare scurte și din fericire o ”miros” de la început. Este foarte haios să urmărești o persoană care te minte cu nonșalanță în față.

O persoană care minte în primul rând nu îți inspiră încredere și în al doilea rând îți arată cât de imatură poate să fie. Mi se pare o mare ipocrizie din partea mincinoșilor să creadă că pot minți la nesfârșit – până și minciuna la ei minte. Este mult mai ușor să minți și să nu-ți asumi nici o responsabilitate.

Cum poți spune că vrei să îți întemeiezi o familie la 23 de ani când tu minți de îngheață apele în luna iulie. Spui cele două cuvinte cu atâta nonșalanță pentru că încerci să te convingi singur că sunt adevărate și le spui din inimă. Înainte de a spune ceva trebuie să simți. A-ți întemeia o familie și a iubi nu sunt echivalente. Și a iubi nu înseamnă să fi mereu lângă cel pe care îl iubești și nu înseamnă lucrurile de suprafață ce le faci în văzul tuturor.

Spui că ești suficient de matur, dar tu nu ai propriul caracter, ești ușor influențabil și oricine poate face tot ce vrea din tine. Depinzi din punct de vedere mental de alții și nu poți face nimic dacă nu îți este dat totul mură în gură. Spui că ești matur dar părinții tăi (pe care totuși îi respect) îți conduc viața mai mult decât este necesar. Nu îți respecți părinții și îi minți mai rău decât pe amicii tai. Este mult mai matură și mai cu capul pe umeri sora ta care știe ce vrea de la viață.

În momentul când ceri cuiva să-ți acorde o a doua șansă nu începi cu o minciună. Dacă vrei o a doua șansă trebuie să existe încredere, comunicare și adevăr.

M-am încăpățânat să am încredere în oameni. Nu este pentru prima dată, și nu va fi nici pentru ultima. Sunt genul care se încăpățânează și încă speră în natura umană.

Poate ar fi trebui să scriu acest articol aseară, sau poate nu ar fi trebuit să-l scriu deloc pentru pur și simplu fapt că acea persoană este insignifiantă, dar am făcut-o pentru că am simțit nevoia de a scrie.