theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Prima data – Leapsa

Am primit iarăși de la dom’șoara Pinguu o leapșă. De data asta este vorba despre prima dată … în orice perverșilor. Ar trebui să enumăr primele dăți, cee mai memorabile pentru mine. Într-un post trecut am mai vorbit despre prima dată, ce semnifică și faptul că anumite prime dăți nu ar trebui niciodată uitate.
Îi dezamăgesc pe cei ce se așteaptă la ceva la fel de kinky cum a fost povestea ”One Night Stand”, deoarece nici atunci și nici acum nu o să vă vorbesc despre prima noapte de dragoste, primul cui/joint, prima dată când m-am făcut muci. Toate sunt de amintit dar mai sunt și alte prime dăți care merită povestite.
Prima dată când m-am bătut cu alt copil. Mai aveam 10 zile până să împlinesc 7 ani. În spatele blocului nostru era un părculeț pentru copii, cu leagăne, tobogan, glob (pentru cunoscători). În acea zi fatidică am zis că toate jocurile copilăriei pe care le știam erau plictisitoare, pluc că era o fetiță nouă în grup. Ne-am decis să ne jucăm de-a ”Karate”. După aproximativ jumătate de oră deja joaca noastră nevinovată s-a terminat urât. Eu mi-am rupt mâna în două locuri, având nevoie de operație ulterior, iar fata cea noua și-a rupt 3 degete.
Prima dată când m-am suit într-un copac, aveam aproximativ 5 anișori. Eram așa de entuziasmată…de fapt nici nu m-am cocoțat singur. Eram cu vărul meu la bunici, și ne-a luat unchiul s îi vedem grădina. În fundul grădinii aveam un piersic. Ne-am luat fiecare pe câte un umăr și ne-a așezat pe câte o creangă a piersicului.
Prima dată când am fost la Oradea, de fapt la Băile Felix, m-am îndrăgostit de zonă. Era undeva în vacanța de vară între clasa a cincea și a șasea. De atunci am mai fost de 4 ori, ultima dată chiar în vara anului trecut. Este printre singurele orașe din țară unde m-aș muta.
Și pentru a nu fi chiar așa de secretoasă cu detaliile picante, hai să vă spun totuși că prima noapte de dragoste a fost cu un prieten cu beneficii și a fost minunată.
Vă țuc! Leapșa asta o preia oricine dorește. Nu am nici timp la dispoziție să fac o listă

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:Leapsa
Etichetă:, , ,
POSTAREA ANTERIORA
One night stand (III)
URMĂTOAREA POSTARE
Superstitii si defectiuni aberante
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

  • 28 February, 2012 la 14:29

    Baile FELIX , SUPER acolo ! :d Ii urat si eu mi-am rupt la gradinita mana :))

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!