8 March, 2018
Pentru Doamna Diriginta
Școala în teorie îți deschide drumul în viață, dar copii din ziua de azi urăsc școala, urăsc profesorii urăsc tot ce ține de sistemul de învățământ și au și de ce. Meseria de profesor a devenit una plină de frustrări, lipsuri și neputință.
Destinul nostru este determinat în oarecare măsură de întâlnirea acelor oameni care își pun amprenta definitiv asupra ta.
Acum câțiva ani v-am povestit într-un articol despre prima mea învățătoarea, și tot atunci v-am promis ca voi continua să mă laud, sau să îi laud, pe oamenii care m-au modelat. Pentru că este frumos să îți amintești și să le mulțumești că te-au ajutat să alegi din multitudinea de cărări pe cea corecta, potrivită pentru tine. Cu ocazia acestei zile minunate de 8 martie, m-am gândit să vă povestesc despre cea de-a doua persoană ce m-a influențat – doamna dirigintă din clasele V-VIII – doamna Ionescu Mioara. O persoana caldă, atentă și foarte răbdătoare cu toți copiii.
Au trecut 4 ani și a trebuit să încheiem primul capitol al învățământului și să pornim pe un nou drum ce ne va invita la noi provocări. Am pornit pe noul drum temători, datorita faptului ca aveam mai mulți oameni care vor încerca să ne învețe mult mai multe lucruri. Unii mai calmi, alții mai autoritari, câțiva indiferenți, majoritatea buni dascăli.
Voi face o mică paranteză, dar vreau să țineți cont de faptul că în acest caz nu fac discriminări.
Clasa din care am făcut parte a fost una destul de uniformă din punct de vedere al nivelului de înțelegere și învățare. Se știa că domnișoara educatoare din clasa I era un dascăl bun și a fost ”bătaie” la înscriere. Dacă vrei să ajungi ceva/cineva trebuie să ai un început bun.
Pe generația mea au fost undeva la 6 sau 8 clase cu un minim de 30 de elevi. Pentru a nu fi discriminare majoră în fiecare clasă au existat și 2-3 copii mediocrii la învățătură. Undeva la sfârșitul clasei a cincea directorul de atunci a încercat să experimenteze și i-a strâns pe acei elevi într-o clasă cu același nivel de învățare. Totul a durat un an, pentru că atât întregul corp profesoral cât și directorul și-au dat seama că a fost o greșeală majoră.
Cei doi colegi ai noștri ce au fost luați în acea clasă au revenit plus încă doi noi elevi. În acel moment diriginta noastră i-a rugat pe toți profesorii clasei noastre să dea o lucrare de evaluare celor 4 elevi pentru a vedea în ce stadiu se afla.
După primirea rezultatelor a încercat, și pot spune eu că a reușit cu succes, să îi aducă pe linia de plutire pe cei 4 colegi. Nu vă gândiți că din elevii mediocrii ce au fost i-a transformat în olimpici, dar i-a ajutat să treacă cu brio peste primul examen important al vieții – cel de capacitate.
Vă întrebați ”Cum a reușit?”. În primul rând a creat o competiție între ei, dar nu din aceea de genul ”cine ia nota mai mare primește X lucru”, ci una motivațională, o provocare. În al doilea rând a delegat câțiva dintre noi pentru a-i ajuta la teme, creând astfel spiritul de echipă.
Nu am văzut-o niciodată nervoasă, întotdeauna reușea să rezolve conflictele între noi într-un mod cât mai logic și cu un calm debordant. Înainte să faci o prostie te gândeai de două ori pentru că îți era rușine să se audă în cancelarie : ”Ai auzit ce au făcut elevii de la clasa X”, pentru că respectul față de dânsa era mai de presus. În același timp era și cea mai cinstită persoană – când meritai 4 luai 4, dar și când meritai 10 luai 10.
A doua paranteză este legată de profesori și salariile lor. Da, de când știu eu ce înseamnă un salariu, au existat discuții legate de raportul dintre salariile acestora și munca depusă. Există în același timp și premisa că toți profesorii fac meditații. De aici și discuțiile legate de competențele acestora. Mulți își pun următoarea întrebarea ”De ce mai are nevoie copilul de meditație?” dar fac și afirmații de genul ”Dacă profesorul ar preda bine la clasă, elevii nu ar mai avea nevoie de meditație”. Dacă stăm puțin sa ne gândim în procesul de învățare sunt două persoane (vorbim puțin prin asociere): profesorul și elevul. Ceea ce înseamnă cu nu este întotdeauna vinovat profesorul pentru faptul că un anumit elev este mai slab la învățătură decât altul. Da, daca majoritatea elevilor dintr-o clasă fac meditație la o materie, cu alt profesor decât cel de la curs, atunci profesorul nu știe să predea materia. Din punctul meu de vedere meditațiile sunt văzute ca aprofundarea materiei, mai mult decât repredare a materiei. Da, pentru unii elevi sunt mai eficiente, mai ales că în cadrul meditației profesorul se axează asupra unui grup maxim de 5 copii. Tot legat de meditații sunt și profesori care au un stil de predare mai vag pentru a face părinții să își dea copiii la meditație la ei – astfel aceștia demonstrează la clasă, ulterior, progresul elevului prin note. Acele note nu reprezintă mereu progresul academic al elevului, ci uneori doar banii plătiți de către părinți. Oricum discuția legată de învățământ în general este foarte elaborată.
Pot spune cu certitudine că dânsa nu se încadra în această categorie. Spun acest lucru, în primul rând, din experiență. Întotdeauna am fost elevă de nota 8-9, în situații excepționale un 10. În clasa a opta am făcut meditație – eu am considerat-o pregătire pentru examenul de capacitate. Al doilea motiv pentru afirmația făcută este din auzite, și nu cred că există un motiv ca aceasta să fie o minciuna – dânsa a făcut și cu cei 4 și alții care și-au exprimat interesul (în principal cu posibilități financiare mici) meditații, după program.
Dânsa a fost printre primele persoane care mi-au insuflat dorința de a citi, de a pătrunde în lumea fantastică a cărților, și chiar dacă nu am văzut atunci, realizez acum faptul că tot dânsa m-a influențat și când vine vorba despre scris – chiar dacă în acea perioadă, dar și în liceu, uram la propriu să fac compuneri. Preferam să rezolv o întreagă culegere de matematică decât să scriu o amărâtă de compunere de 10 rânduri.
As dorii să îi acord și dânsei această diplomă virtuală
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii