11 October, 2013
Par cu Farmec
Părul meu a avut dintotdeauna propria personalitate, mult mai rebelă și mult mai încăpățânată. Pentru el nu contează anotimpul sau starea vremii, că deabia m-am trezit, că trebuie să ies la o întâlnire sau să fiu prezentă la un interviu de angajare; pur și simplu nu ține cont de modă și regulile ei, face numai ce vrea, are propriul Farmec.
Am tot încercat să-l îmblânzesc: tuns foarte scurt, lăsat să crească aproape 1an, spălat cu tot felul de balsamuri și măști de păr, întins cu placa, etc. Nimic… el stă tot cum vrea. Singura modificare pe care nu am făcut-o încă, este vopsirea lui, dar presimt că până la finele acestui an va trece și prin asta.
Din fericire nu îmi cade, dar imediat cum schimb apa se îngrașă mai repede și fac cojițe ca bebelușii, iar ulterior mătreață. Din câte am observat se îngrașă mult mai repede când sunt în București – cauza principală, din punctul meu de vedere, este poluarea mai intensă în comparație cu un oraș de provincie.
Este adevărat că și părul evoluează odată cu tine, dar și producătorii de șampon au schimbat formula în mai bine, după spusele lor, dar eu nu o văd așa. Au devenit din ce în ce mai proste.
Întotdeauna am încercat să revin la ce mi-a făcut bine părului, dar aproape degeaba. Dacă am văzut că așa nu merge am început să testez ceea ce nu am folosit niciodată până acum.

Aceștia au creat astfel o serie de produse care se ocupă de fiecare problemă a părului: anti-age, Pro Color, sebum control, anticădere, intensiv de regenerare, intensiv antimătreață, pentru întreținere, permanent de protecție.
Astfel devenim doctorii personali ai părului nostru.
Articol realizat pentru Etapa nr. 3 a concursului SuperBlog 2013.
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
1 Comentarii
Sa stii ca uneori, parul parca ar avea vointa proprie :))