9 February, 2014
Noua Facere – Biblia Eretica
La început a fost Lumea
Și Lumea era Dumnezeu, și Lumea era bună.
Și Lumea era nevasta Soarelui
Și făcătoarea a toate cele.
La început Lumea era sălbatică,
O grădină mustind de viață.
Și apăru o făptură, o întrupare a Pământului,
Una ce avea să pună ordine-n grădină.
Și acolo unde pășea Făptura Unică țărâna-nflorea,
Plantele creșteau în pustietate,
Creaturile-și făceau cuib și se-nmulțeau,
Și Făptura Unică o numi pe fiecare-n parte
Și luară cu toatele cele trebuincioase de la Pământ și nimic mai mult.
Și toate creaturile se dăruiau pe sine Pământului
Întorcându-se în țărână când viața li se sfârșea.
Și așa stătură lucrurile pe vremea ferigilor celor mari,
Și pe vremea șopârlelor uriașe,
Chiar și în zorii primei epoci de gheață.
Apoi într-o zi apăru omul – cel mai grozav animal.
Aproape de zeu – dar nu îndeajuns de aproape, în ochii lui.
Și omul începu să vadă nu harurile mărețe cu care era înzestrat,
Ci doar cele care-i lipseau.
Începu să râvnească la ceea ce el nu avea.
Și asta îi săpa un gol în suflet.
Și cu cât tânjea mai mult la ce nu avea,
Cu atât se făcea golul mai mare.
Încerca să-l umple cu lucruri pe care le putea stăpâni:
Pământuri, vite, puterea asupra animalelor, puterea asupra altora
Se uita la frații lui și își dorea mai mult decât i se cuvenea,
Mai multă mâncare, mai multă apă, adăposturi mai multe.
Dar niciunul dintre cele pe care le avea nu umplea golul imens.
Mai presus de orice, își dorea mai multă viață.
Nu voia ca timpul lui pe Pământ
Să se măsoare după înălțarea și prăbușirea soarelui în ocean,
Ci după înălțarea și prăbușirea munților în țărână.
Voia ca timpul lui să fie nemărginit.
Voia să fie nemuritor.
Și atunci văzu pe Făptura Unică. Ea străbătea Pământul.
Ea nu îmbătrânea. Nici nu se ofilea.
Și fu cuprins de gelozie.
Râvni la puterile ei și vru să pună mâna pe ele,
Se gândi că, de prindea Făptura Unică,
Avea să-i afle secretul vieții veșnice și avea să și-l însușească.
Așa că începu să spună o poveste clevetitoare, vorbind-o de rău, numind-o Eva,
O poveste mincinoasă, menită să-i facă pe oameni dușmanii ei.
Povestea spunea că la început fusese un bărbat
Care-i era egal în toate – ba chiar mai bun decât ea,
Un bărbat pe nume Adam.
Adam străbătea grădina Pământului ca un zeu,
Și toate înfloreau sub tălpile lui, cum înfloreau și sub tălpile Evei.
Povestea spunea că Eva fusese cuprinsă de gelozie,
Urându-i trupul robust și păros,
Zicând că e mai aproape de animale decât de zei.
Așa că făcuse să crească un pom ciudat
Și îl îndemnase să guste din fructele lui,
Făgăduindu-i că acestea aveau să-i dea o cunoaștere măreață și puternică.
Dar fructul era otrăvit și îl slăbise,
Răpindu-i puterile divine
Și umplându-i sufletul de mânie și frică.
Povestea a fost spusă și respusă,
Până când toți bărbații geloși au ajuns să creadă că Eva le era dușman
Și doar prin moartea ei își puteau recăpăta divinitatea.
Într-o zi, când Eva ajunse în preajma peșterii în care sălășluiau bărbații,
Auzi un animal plângând de durere.
Merse pe urmele plânsetului, până-n străfundurile înghețate ale muntelui.
Și găsi un câine sălbatic legat de podea,
Sfârtecat, sângerând și urlând de durere.
Când Eva se apropie de el, tribul se năpusti din beznă.
O loviră cu bâtele, o tăiară cu pumnalele,
Dar ea nu muri.
Viața se revărsa din ea, de la Pământul Mamă,
Tămăduind=o și dându-i putere.
Înnebuniți, bărbații aprinseră un foc și o împinseră pe Eva în el.
Dar sângele i se scurse din răni și stinse focul,
Iar trupul i se vindecă la loc.
Câțiva bărbați plecară în lume,
Să adune otrăvurile Pământului
Pe care o forțară să le înghită.
Dar ea nu muri.
Așa că o ținură slăbită.
Lumina lui Dumnezeu, zidită în întuneric.
Căci nu îndrăzneau să-i dea drumul, temându-se de ce s-ar întâmpla,
Și nici nu puteau să o omoare, fiindcă nu știau cum.
Iar timpul trecea și bărbații fură înlănțuiți în propria lor vină,
Iar căminul le deveni fortăreață
În care ascundeau taina faptelor lor,
Nu un munte sanctificat, ci o temniță blestemată,
Unde Eva era captivă
O taină sfântă – un Sacrament,
Până în ziua despre care se prevestește, când suferințele îi vor lua sfârșit
Singura cruce adevărată se va ivi pe pământ
O vor zări cu toții într-o clipă – cu toții se vor minuna
Crucea se va prăbuși
Crucea se va înălța
Ca să descătușeze Sacramentul
Și să vestească o nouă epocă
Prin moartea-i milostivă
Noua Facere – Biblia eretică
Tradusă de fratele Marcus Athanasius
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii