Legenda Pisicuvelei

”La câțiva ani după cel de-al doilea război mondial, la poalele Pirineilor, într-un sătuc mic și liniștit trăia o familie de fermieri. Aceștia aveau o fetiță de 5 anișori foarte deșteaptă, pe numele ei Béatrice.

Afară era iarnă, iar pământul era acoperit cu un strat alb de omăt. În casă era cald și bine, iar Béatrice stătea cu coatele pe pervaz și cu năsucul lipit de geam uitându-se la imensitatea albă ce acoperea tot. Visa cu ochii deschiși la sărbători și ce și-ar dori de la Moș Crăciun.

Și-a auzit mama strigând-o la masă și toate gândurile legate de cadouri i-au zburat. După masă s-a pregătit de culcare.

Era 3 noaptea când s-a trezit din cauza unor zgomote ciudate. S-a ridicat din pat și s-a dus la geam. La început nu a văzut nimic. Luna era plină și se oglindea pe zăpada albă făcând-o să lucească.

Deabia după ce ochii ei s-au obișnuit cu strălucirea ca de cristal a zăpezii a observat că pe gardul din fața casei se plimba pisica vecinilor Puddocky. Aceasta s-a așezat în colțul cel mai îndepărtat al gardului, aproape de salcâm.

Pe una din crăci se afla o bufniță albă. Cele două animale parcă stăteau de vorbă. Béatrice se frecă odată la ochi, iar când îi deschise iar văzu o luminiță ce se mișca în fața celor două animale. Deodată altă luminiță se îndrepta rapid către cele două animale și se auzi un mieunat și nu se mai văzu nimic.

Fetița s-a culcat fără să bage în seamă ceea ce a văzut, rămânând cu senzația că doar a visat.

A doua zi dimineață când s-a trezit părinții au trimis-o în hambar să aducă lemne pentru foc. Lângă buturuga unde tatăl ei spărgea lemnele pentru foc strălucea ceva. Inițial a crezut că este doar o rază de soare ce se reflectă pe topor. Când s-a aplecat a văzut că era un pandantiv cu o formă ciudată.

Și-a ridicat privirea uitându-se după cineva care ar fi putut scăpa pandantivul dar nu avea cine. Atunci a zărit pentru o fracțiune de secundă o luminița ce se mișca într-un colț înalt al hambarului – arăta ca zâna din noaptea precedentă, iar în secunda următoare a auzit o șoaptă ”Să o prețuiești, îți va oferi înțelepciune și grație”

Când a întors capul de unde a auzit sunetul aceasta a dispărut. S-a mai uitat odată la pandantiv și a realizat că semăna atât cu o pisică dar și cu o bufniță – avea coada și capul asemănător cu cele ale unei pisici, dar corpul avea aripi ca o bufniță

Și-a pus pandantivul pe lănțișorul făcut de mama ei și nu a pomenit nimănui povestea, dar crescând a început să îi placă atât scrisul cât și cititul. A renunțat la visul din copilărie de a devenii învățătoare și a început să scrie cărți pentru copii în care a pus toată imaginația copilăriei.

Acel medalion și-a continuat drumul în istorie, Béatrice dăruindu-îl fetei ei care l-a dat și ea mai departe… până și-a pierdut urma.”

În mitologia greacă, bufnița este simbolul Atenei, zeița înțelepciunii Iar pisica, cu afinitatea sa către oameni, reprezintă simbolul lumii paranormale, oculte, o lume dominată de senzații.

Într-un fel să știți că cea mai bună prietenă a mea de aici și-a primit noua poreclă – este vicleană și grațioasă ca o mâță, și uneori înțeleaptă ca o bufniță.

Sursa FOTO

Articol realizat pentru Etapa nr.25 a concursului SuperBlog 2012.