theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Imi este dor

Am și eu momentele mele de melancolie și acesta este unul din ele.
Imi este dor!
De ce? Pentru că sunt om și pentru că prima iubire nu se uită niciodată. De cine? De … EL. (Chiar dacă au trecut 3 ani de atunci). Îmi este dor de această iubire imposibilă, deoarece pentru câteva luni a fost posibilă.
În primul rând îmi este dor să fiu iarăși îndrăgostită cum am fost de el, acei fluturi în stomac când îl zăream, acele tresăriri când ne vorbeam.
… să ne plimbăm în parc ținându-ne de mână ca doi îndrăgostiți; să ne oprim pe iarba de un verde crud și să stau la el în brațe.
… să ieșim în ploaie doar pentru că așa vreau eu, pentru că îmi plăcea să ne sărutăm în ploaie.
… să îmi spună ”Te iubesc”, iar eu să fiu la fel de orgolioasă cum am fost mereu și să nu îi răspund, sau să îi răspund în glumă (lucru care nu mi-a dat niciodată de înțeles că îl deranjează pentru că știa că îl iubesc chiar dacă nu o spun – uneori faptele fac cât 1000 cuvinte, sau în cazul de față două)
… să mă pierd în ochii lui mari albaștrii care mă făceau să uit de orice și mă amuțeau în secunda -2.
… de zâmbetul lui cu gropițe.
… să mă sărute în așa fel încât uit să mai respir, oprindu-se tot el, moment în care eu protestam.
… să facem un duș împreună, după care să îmi facă masaj (fără să îi cer) iar eu (în nesimțirea și oboseala acumulată) să adorm în 10 minute.
… să adorm și să mă trezesc alături de el, iar când mă trezeam să ne bem cafeaua împreună.
… să mă țină în brațe fără nici un motiv, fără să mă întrebe nimic; cuvintele erau de prisos, privirile noastre se înțelegeau pentru noi.
… să îmi suporte toate toanele și pretențiile de copil răsfățat ce am fost.
… de micile surprize pe care mi le făcea, chiar dacă eu uram surprizele el știa să le facă plăcute.
… până și de vorbele spuse pe ascuns de diverși oameni care ne vedeau împreună și ne criticau spunând că nu este pentru mine că este prea mare. Bârfa și zvonul au existat și vor exista întotdeauna. Dar a fost pentru prima dată în viața mea când m-au lăsat indiferente și m-au făcut să realizez că lumea nu-și v-a schimba percepțiile.
Pur și simplu îmi este dor de EL. Am rămas foarte buni prieteni dar nu mai este al meu. De fiecare dată când ne vorbim (de când nu mai este al meu) mi se face pielea găină. De ce nu mai este al meu? Pentru că am fost mult prea orgolioasă, acum tind să cred știu că orgoliul meu a bătut dragostea pentru el. Prostia tinereții, pofta de a trăi viața la viteză și intensitate maximă, dorințele trupești de moment ce le-au depășit pe cele sufletești. Nu am știut ce am până nu am pierdut. Omul din greșeli învață, iar de cele mai multe ori greșelile ne trezesc la realitate.
Era o expresie întâlnită, nu îmi mai amintesc unde, ”de ce îi rănim pe cei ce ne iubesc și iubim pe cei ce ne rănesc?” Răspuns: Asta este firea umană.
Și altă expresie de încheiere, foarte adevărată: ”Nu plânge că s-a terminat, zâmbește că s-a petrecut.”
Acum mă întreb: Oare a fost o iubire imposibilă?

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:Ganduri
POSTAREA ANTERIORA
Nu stiu…
URMĂTOAREA POSTARE
RIP Whitney Houston
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

12 Comentarii

  • […] o relație genială (pentru cine nu a sesizat: eram ironică), a reușit să dea cu piciorul persoanelor cu adevărat importante. Închei printr-un citat ce ne caracterizează pe amândouă (specific existența mai multor […]

    RASPUNDE
  • 11 February, 2013 la 19:27

    […] cuvinte şi abţineri. 25. De cine ţi-a fost dor? De cea mai bună prietenă, de facultate… de el 26. Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o? Andrei aka Refu 27. Spune-ne o […]

    RASPUNDE
  • 29 September, 2012 la 13:08

    Fara momentele astea, nu am fi noi. Bucura-te c-ai apucat sa traiesti asa ceva.

    RASPUNDE
  • 26 February, 2012 la 14:58

    […] Imi este dor … […]

    RASPUNDE
  • 23 February, 2012 la 11:15

    […] articole participante: Album, Suflet inghetat, Himere, Imi este dor Share this:FacebookTwitterEmailLike this:LikeOne blogger likes this post. This entry was posted […]

    RASPUNDE
  • 17 February, 2012 la 12:57

    Superb ! Lucrurile se intampla cu un motiv.. Poate ca viitorul va rezerva altceva separat :*

    RASPUNDE
  • 10 February, 2012 la 16:02

    ce sa zic…impresionant felul de a descrie dragostea dintre voi… :-bd bravo si tine-o tot asa cu scrisul

    RASPUNDE
  • 7 February, 2012 la 20:04

    Ai leapsa de la mine :X:X:X

    RASPUNDE
  • 7 February, 2012 la 19:34

    […] , Cosmintosh , Freedom effect , my life in few words , Tanara si nelinistita , Pinguu  , Diverse , Forever Young , Gabi J. , Inceputul vesel , Moldomania .  Si ceilalti din blogroll // < ![CDATA[ […]

    RASPUNDE
  • 7 February, 2012 la 11:22

    Când nu te aştepţi, atunci îţi revine sentimentul ăsta.

    RASPUNDE
  • 6 February, 2012 la 21:28
  • 5 February, 2012 la 04:03

    >:D<
    foarte frumos ai scris..
    nu stiu ce sa spun in situatii de'astea..
    de fapt nici nu cred ca e ceva de spus!

    si pe mine ma loveste dorul de o poveste de amor, asa, din cand in cand, dar imi trag 2palme, si imi trece..
    momentan mai pot fara ea..sper sa nu ma acapareze prea curand:)

    te-am pupat fato..
    si btw, continua sa scrii tot asa!:O

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!