Cevengur – Andrei Platonov

V-am promis, vouă cititorilor mei, dar și mie personal, că voi mai da o șansă literaturii ruse. M-am apucat acum ceva timp să citesc Cevengur de Andrei Platonov.

Înainte de a mă apuca propriu zis de carte am citit câteva recenzii și păreri despre acest roman. Acestea m-au făcut să sper că aceasta va fi cartea care îmi va schimba părerea despre literatura rusă.

”Poate cel mai mare scriitor rus al secolului XX” – The Guardian

”Este greu să-ți imaginezi un romancier mai bun…” – The Telegraph.

”Când citești Cevengur, surâsul îți îngheață pe buze” – Vocea editorului

De ce am fugit mereu de literatura rusă, acesta este doar unul dintre cele multe motive: numele greoaie ale personajelor care te fac să pierzi cursul acțiunii. Nici acest roman nu face excepție.

Îmi plac romanele care nu au firul epic continuu, și sar prin viața mai multor personaje, în diferite perioade de timp. Dar acest roman m-a pierdut după primul sfert.

Poate voi fi judecată și mi se va spune că nu am răbdare să citesc o carte, poate voi fi percepută ca o persoană căreia îi plac doar cărțile ușoare, dar pur și simplu nu mă interesează. Am rămas cu aceeași problemă – nu pot și nu îmi place să citesc literatură rusă.

Am terminat-o după 5 luni de chiu și voi. Nu că ar fi de fel un roman ce îl iei în mână și nu vrei să îl mai lași. Te oprești pentru a digera așa-zisele discuții filozofice prezente pe alocuri și realizezi că acestea sunt lipsite de esență, dar și de logică, fiind de-a dreptul absurde, având la bază comunismul.

Nu voi încerca să fac un rezumat pentru că din punctul meu lipsește fix subiectul, și profunzimea. Romanul este tragico-ironico-sarcastic plin de ideologie. Se descrie începutul comunismului, în care nimeni nu muncește cu adevărat, ci toți trăiesc din ceea ce oferă pământul, dar se plâng întotdeauna că nu este suficient.

Părerea mea este că 95% din scriitorii ruși condamnă mizeria și cenzura comunistă, și astfel cărțile își pierd adevărata esență. Vor să transmită doar dispreț, milă și ură. Omul, aspirațiile acestuia, trăirile sufletești trec în plan secund și se pierd, devenind ceva comun, banal.

Toate cărțile pe care le-am citit mi-au dat de gândit și mi-au lăsat un gust. Aceasta m-a făcut să realizez că nu voi înțelege niciodată rușii, și nici nu vreau, pentru că îmi lasă un gust amar sălciu.

Articol participant la campanie “Citeşte şi câştigă cărţi pe viaţă din colecţia Strada Ficţiunii“, iniţiată de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.