theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Tie Ten

Am reveni, cu un nou produs oferit în testare de către evoMAG. Tot o tabletă, una chiar foarte bună. O colaborare reușită între Google și Samsung a dus la apariția Google Nexus 10. Dacă vă mai amintiți, din gama Nexus am avut și telefonul Nexus 4 – care nu m-a impresionat extrem de mult.
Aceasta a fost lansată în mod oficial în Octombrie 2012. Nexus înseamnă legătură, link, conexiune – de aici și titlul postării.
În cutia ei am găsit încărcătorul, un cablu USB și manualul cu garanția. Cum a fost cazul și la Nexus 4, în pachet nu există căști – pentru testare am folosit perechea de la HTC 8S. Ce mi-a atras atenția într-un mod plăcut înainte de a o aprinde. Speakerele aflate pe marginile frontale ale tabletei, care îți oferă o experiență audio destul de bună.
Nexus 10.8 Nexus 10.6
Chiar din numele ei îți dai seama că vei avea partea de o experiență HD (cu o rezolutie destul de buna 2560×1600, ceea ce înseamnă o densitate de 300 ppi) pe 10inch. Mie personal mi se pare destul de mare la cei 17,8 cm x 26,4 și prea grea 603gr. Nu o poți ține cu o mână așa de bine, îți dă senzația că va ajunge pe jos din moment în moment.
Tot frontal, în partea superioară vezi găsi o cameră de 1.9MP (rezoluție de 720, foarte bună pentru convorbirile video de pe Skype), iar în partea de jos se află un senzor micuț ce emite o lumină multicoloră pentru fiecare notificare primită – te ajută să ştii imediat ce anume ai primit, deoarece poţi seta ce culoare apare la fiecare notificare.
Nexus 10.9
Era să uit de camera de pe spate, de 5MP (2592х1936) cu autofocus și blitz, o cameră destul de îndrăzneață pentru o tabletă – nu am testat-o, nu mă întrebați de ce.
Pe laterale avem prezente următoarele butoane și conexiuni:
Nexus 10.2 Nexus 10.1 Nexus 10.3 Nexus 10.4
– partea superioară – power/lock screen și butoanele de volum – puțin cam inversate comenzile la cele de volum și vă explic imediat și de ce spun asta.
În momentul când întorci tableta în modul portrait, astfel încât butoanele de volum să le controlezi cu mâna dreaptă, când apeși pe partea de jos a butonului volumul sunetului crește, iar pentru a micșora volumul trebuie să apeși în sus – invers față de butoanele unui telefon, ceea ce pe mine m-a derutat.
– în partea stângă se găsește jack-ul audio și port-ul mini HDMI.
– în partea dreaptă se găsește port-ul USB
– în partea de jos pe lângă acel mic senzor luminos se mai găsește PogoPlug pentru conectarea la un dock station.
Din punct de vedere al conexiunilor, în afară de USB, Nexus 10 mai dispune de NFC, Bluetooth v3.0 A2DP, Wi-Fi 802.11 b/g/n.
Nu v-am spus ca folosește ca sistem de operare Android 4.2 Jelly Bean si dispune de o memorie de 16GB, fără posibilitate de adăugare a unui card – personal pentru o tabletă mi se pare mai mult decât suficient.
Si oare ce se ascunde sub caroserie? Un dual-core de 1.7GHz Cortex-A15 și 2GB RAM, iar din punct de vedere grafic un Mali T604.
Nexus 10.5
Android înseamnă automat Play Store, de unde poți descărca toate aplicațiile/jocurile dorite. Vine preinstalat cu câteva, din care o să menționez dour Youtube si Google+.
Personal am mai folosit: Y! Mail, Messenger, Skype, WordPress, Twitter, Facebook, Instagram, Pinterest, OliveOffice Premium. Iar la jocuri nu m-am îngrămădit, nu mă mai pasionează atât de mult, așa că am luat doar câteva: celebrul Angry Birds, Fruit Ninja, Subway Suerfer, Jail Break, FF6 The Game (mi-a plăcut foarte mult claritatea detaliilor), Asphalt Moto și Dirt Road Trucker 3D.
Touchscreen-ul este foarte intuitiv. În anumite jocuri deabia atingeam ecranul, aveam chiar senzația că nici nu am avut timp să pun degetul că avea o reacție.
Din punct de vedere al bateriei (9000mAh de tip LiPolymer) pot spune că este destul de bine pentru o tabletă de asemenea dimensiuni – între 9h și 12h orice ai face cu ea: ascultat muzică, văzut un film, conexiune la internet.
Ce nu mi-a plăcut la această tabletă?! Un minus considerabil din punctul meu de vedere: după o folosire de 2h, în care am editat un document, aceasta era extrem de încinsă. Nu am ținut-o pe pat, sau direct pe biroul, ci sprijinită de ceva.
Toată lumea face o comparație între această tabletă și iPad 4. Consider că nu este o comparație bună din simplu motiv că folosesc sisteme de operare diferite ce se comportă normal diferit.
Mai multe nu pot spune pentru că mi-a plăcut complet. Este o tableta destul de bună, cu un raport calitate preț rezonabil. Dacă aveți întrebări legate de ea lăsați un comentariu.
Categorie:Feature, IT
POSTAREA ANTERIORA
Santander Monaco Grand Prix – Monte Carlo – Circuit de Monaco Automobile Club de Monaco (Sixth Race Formula 1 2013 season)
URMĂTOAREA POSTARE
Cevengur – Andrei Platonov
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!