21 January, 2012
Another Page
Încă o pagină (aleator) din ce ce m-am apucat să scriu. First page o găsiți aici.
***
După o noapte aglomerată în club întotdeauna ieșeam a doua zi într-un parc, de obicei Cișmigiu, simțeam nevoia să iau o gură de aer proaspăt – să mă relaxez.
Ieșisem doar să mă plimb și să mă destind, dar întotdeauna aveam aparatul după mine, pentru că niciodată nu se știe ce vezi și ai vrea să surprinzi, dar nu ai cu ce.
Soarele își strecura timid câte o rază printre nori, vântul adia lin și în aer se simțea un miros de verde crud. Începuseră să iasă și ghioceii, era ziua perfectă de primăvară, bună pentru o plimbare.
Pentru o zi din cursul săptămânii era destul de aglomerat. Părinții își scoseseră copii la plimbare, îndrăgostiții de toate vârstele se plimbau ținându-se de mână, grupuri de tineri care stăteau pe iarbă și vorbeau sau cântau la câte o chitară.
Am făcut și câteva poze, o fetiță și un băiețel ținându-se de mână în timp ce se dădeau într-un leagăn, doi tineri într-o barcă pe lac dând de mâncare la rațe, și câteva peisaje.
M-am așezat pe o bancă, unde soarele intra printre crengile copacilor. Mi-am aprins o țigară, chiar dacă nu este frumos să poluezi aerul curat al parcului, dar era unul dintre viciile pe care le-am căpătat din cauza jobului din club.
Mi-am lăsat capul pe spate, închizând ochii și bucurându-mă de ciripitul vesel al păsărelelor și căldura razelor de soare ce se jucau pe față mea. Cred că eram pe la jumătatea țigării când au pe cineva zicând:
– Păcat că lumea fumează și în parc unde ar trebui să fie gura de aer curat din toată aglomerația și poluarea din oraș.
La distanță de o bancă de unde stăteam eu erau două fete. Simțindu-mă atacat de ce a spus am răspuns.
– Să ști că este un viciu de care te lași foarte greu. Am realizat și eu că nu este frumos să fumezi tocmai în parc dar am simțit nevoia să aprind una. Dacă te deranjează chiar atât de tare o pot stinge.
– Dacă ai vrea, spune fata care era cu spatele la mine.
M-am ridicat frumos după bancă, îndreptându-mă către cel mai apropiat tomberon, pe marginea căruia am stins țigara, aruncând-o după în el.
– Scuze încă o dată pentru deranjul creat, spun eu îndepărtându-mă de bancă pentru a mă mai plimba puțin, dar fără să grăbesc pasul încercând să trag cu urechea subtil dacă vreuna din fete ar mai fi zis ceva.
– Uite Lavinia că totuși cei șapte ani de acasă încă există, spune cealaltă fată.
M-am mai învârtit puțin prin parc să mai fac și câteva poze, si tot plimbându-mă am ajuns unde stătusem pe bancă, fetele fiind tot acolo. M-am făcut că nu le văd în timp ce încercam să prind un cadru cu niște vrăbiuțe care se tăvăleau în pământ.
– Acum faci pe fotograful? se aude iarăși vocea fetei pe care o chema Lavinia.
– Chiar sunt fotograf dragă, îi răspund eu pe un ton ironic dar și glumeț. Vrei să îți fac o poza ție și prietenei tale?
– Dacă nu te deranjează.
Le-am făcut câteva poze, după care m-am apropiat de ele pentru a le arăta ce a ieșit.
– Foarte frumoase. Îmi plac cum au ieșit, ști să faci poze. Pot să mă uit și la restul?
– Da, sigur. Apropo, eu sunt Matei, spun întinzând mâna către Lavinia, făcându-mă că nu știu cum o cheamă.
– Eu sunt Lavinia, și ea este Diana, spune ea luându-și ochii de la aparat pentru câteva secunde.
– Încântat, spun eu așezând-mă pe bancă lângă ele, lăsându-le să se uite în continuare la poze.
După câteva minute de exclamări și onomatopee, mi-au înapoiat aparatul.
– Faci poze foarte frumoase. Cum pot face să mi le trimiți și mie pe cele cu mine?! Întreabă Lavinia puțin șovăitoare.
– Păi îți las cartea mea de vizită și îmi trimiți un mail și îmi spui cine ești, de unde ne știm și ce vrei. În mail specifici că îmi este adresat mie pentru că mai lucrez cu cineva și primim multe mail-uri.
Ne-am luat rămas bun, pentru că se făcuse deja târziu pentru mine. Trebuia să mă pregătesc pentru servici.
Atunci am întâlnit-o prima dată și nu i-am dat foarte multă atenție poate și pentru că eram foarte obosit.
***
Off Topic
Aseară am fost în emisiune la Blogatu, împreună cu Emme și Damian. (astăzi am ascultat și eu cum a ieșit … pentru că am avut și niște probleme tehnice pe parcurs)
Și acum când m-am trezit am văzut că s-a întâmplat o ”minune”.
Înainte de emisiune mă întâlnisem cu Pisicuveaua și fosta noastră profesoară de engleză la o bârfă și îi povestisem cum i s-a stricat calculatorul lui Blogatu din cauza râsului lui Damian.
Mesaje la 10 dimineața de la Pisicuvea: “Ști de ce plouă acum la noi? Că a râs Damian aseară” după 2 ore “Ști de ce ninge acum? Pentru că ai râs și tu aseară”
Deci în sfârșit am zăpadă! Și s-a așezat de jumătate de oră de când ninge. Ninge cu fulgi mari și pufoși. (pentru că se tot lăuda Damian că are puteri supranaturale cu vocea lui. Damian mai râzi puțin poate se face Crăciun :P)
2 Comentarii
[…] Another Page! […]
trebuie sa-ti zic ca nu am vazut niciodata pe cineva cantand la chitara in parcurile capitalei:P …desi ar fi fost o idee buna uneori