Amintiri din prezent – Gratian Lascu

O mică recenzie la o carte neconvențională ce a rupt niște bariere: ”Amintiri din prezent” de Grațian Lascu.

Sunt multe lucruri care mă intrigă în cartea lui Grațian – intrigă în sensul bun.

Pentru a descrie cartea împrumut una din dedicațiile autorului pentru cineva: ”Până și Diavolul a fost Înger la început…”

Cât am citit cartea aseară am încercat să pun 2 cuvinte ordonate despre ea pe foaie – de ce să faci ordine într-un haos? mă întreb eu acum

Încep “critica” cu un cuvânt care pe mine mă face să mă gândesc la serialele polițiste gen CSI și NCIS – ”o filam pe Larisa” – și nu mi se pare perfect potrivit aici.

Felul cum acesta încearcă să își controleze sufletul este unul ”sadic” dacă pot spune așa – deoarece acesta nu se poate porni și opri din a simți ceva pentru cineva. Multe lucruri mi-au atras și captat atenția, unul din ele fiind felul cum își descrie bătălia din capul lui, partide de box între gânduri.

O mică parte din cartea lui îmi trezește amintirile din timpul liceului…

Prezintă din unghiul sau, și unul destul de realist, majoritatea trăirilor și vieții unui adolescent ce își tocește coatele pe băncile școlii.

Plus bonus pentru ca bărbații sunt toți misogini: ”Eva ar fi trebuit blestemată! Toate femeile îndeamnă bărbații la păcat”. De fapt femeia și alcoolul sunt păcatul suprem al tuturor bărbaților. De ce când aceștia sunt amețiți de aburii alcoolului dau mereu vina pe femei când ceva nu merge cum trebuie? Nu știu de ce dar am râs cu atâta poftă când am citit acel rând – poate încă una dintre reacțiile mele ciudate, sau poate pentru că toți au aceeași reacție – sau majoritatea pe care îi cunosc. Se mai spune o treabă despre cei ce beau, că sunt foarte sinceri.

Poate am un singur reproș, dacă îi pot zice așa. Sau mai bine zis să încerc să mă exprim ca să înțeleagă toată lumea sau pentru a nu fi înțeleasă greșit. Totul s-a întâmplat într-un ritm destul de alert, poate nu degeaba ni se spune copii secolului vitezei. Da, este adevărat că o iubire se așterne greu pe hârtie pentru că nu poate fi definită în cuvinte, este greu să descrii ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte ci doar simțit și/sau trăit pe propria piele. Mult prea alert descrise acele sentimente trăite, plus că fiecare are stilul propriu de a descrie și a trăii ”acel ceva”. Totuși în această ”grabă” cititorul poate să simtă trăirile și să se pună în pielea personajului.

”În definitiv ce e dragostea? decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată ce taina se dă pe față, dragostea veștejește, îți pierde frăgezimea, vraja devine ceva obișnuit, de toate zilele” – din discuțiile cu Pisicuveaua legate de anumite pasaje din carte, la un moment dat am ajuns la acest pasaj cu care ea nu a fost de acord, și tind să îi dau parțial dreptate ambilor =)) – ea a spus că vraja nu dispare ci se transformă, fluturașii încă sunt acolo dar trebuie să știi cum să îi faci să zboare din nou.

O altă replică din carte m-a făcut să râd pentru a doua oară cu gura până la urechi – ”N-are rost…Asta este, mă cunoști aproximativ […] nervii mei, pizdele tale…mă rog, știi și tu…” – de data aceasta datorită faptului că această semăna aproape perfect cu o replică spusă de cea mai bună prietenă.

Și o întrebare la care nici eu nu i-am aflat răspunsul: ”De ce încet-încet în zilele următoare aveam să-mi pierd logica rațională?”, dar care ridică o altă întrebare: unde și cine stabilește granița între rațional și irațional?

Mi s-a părut foarte semnificativ drumul de la sfârșitul cărții care se bifurcă în 4. Este o comparație perfectă cu alegerile pe care trebuie să le luăm în viață.

Oricum. Pe scurt … pe lung mi-a plăcut. Poate datorită ritmul alert sau din cauza prezentării atâtor concepții existente de când lumea din perspectiva unui adolescent ce întotdeauna la o întrebare are două răspunsuri și totul este cu substrat – înțelesuri ascunse printre rânduri.

Găsim atâtea ”chestii” pe care toți le arborăm de-a lungul vieții, unii poate mult prea târziu, încât ne întrebăm cum de un ”pokemon” poate vedea lumea în această lumină. Exemplu de ”chestii”: purificare prin autodistrugere, măști în societate și aparențe, sex și sentimente, vicii și pasiuni, prima dragoste, lipsa timpului – care poate fi asociată foarte bine cu unul din principiile mele de viață ”Time’s a bitch”, bătălia interioară ce se duce pentru a se face o diferență între ce este bine și ce este ușor, misoginismul masculin – care pe mine personal întotdeauna m-a intrigat prin felul cum spus aceștia diverse lucruri și ajung într-un final să se contrazică.

Personajele sau persoanele mai bine zis nu au nevoie de o descriere, deoarece dialogul și reacțiile din timpul cărții le descriu perfect.

Cum a zis și Grațian: este o carte cu, despre și pentru adolescenți.

Ce mai pot spune: versurile prezentate în carte dau un plus trăirilor și amplifică anumite stări, dar recomandarea mea este să nu citiți cartea pe acele melodii 😀

Roakerița din mine spune că melodia care merge pe fundal este ~ Poets of the Fall – Cradled in Love

Prima precizare pentru cuvântul pokemon introdus mai sus = descrierea generației până în 18 ani din perspectiva generației cu 6 ani mai mare

A doua precizare pentru același cuvânt. Această descriere a fost zisă de către Pisicuvea și preluată ulterior de mine.