Amintiri din copilarie

Aveam în jur de 3-4 ani și era ora somnului de frumusețe de la prânz. La televizorul alb negru cu tub rulau niște desene rusești.

În momentul pauzei publicitare (da, erau și pe vremea aceea, numai că mai rare și mai scurte) mama m-a luat frumos în brațe și m-a dus în dormitor.

Acolo aveam un pick-up cu vinil-uri și mama îmi pusese deja o poveste: ”Pasărea albastră”

“– A zburat…

– Nu face nimic, o prind eu, ai să vezi. Am să rog pe toată lumea: oameni buni, dacă o găsește careva, rugăm să ne-o dea înapoi, avem nevoie de ea ca să fim fericiți mai târziu.”

În fiecare zi aveam aceeași obiecție: ”Da, mami, eu vleau să văd desene la radio!” și vărsam și câte o lacrimă de crocodil. Nu mergea niciodată, dar încercarea moarte n-are.

Pentru cei ce doresc să asculte povestirea

Zilele trecute mi-a spus mama o poveste legată de telefoanele vechi de pe vremuri, cal cel din imagine de mai jos.

Un prieten de familie de-al părinților mei avea două fete, adolescente. Pe vremea aceea existau doar telefoane fixe – întâmplare se petrecea înainte de 1988. Costurile convorbirilor nu erau exorbitante dacă vorbeai moderat, dar adolescenții tot adolescenți sunt și trebuiau să comunice cu prietenii lor într-un fel.

Văzând tatăl lor că tot vin facturi mult prea mari la telefon și-a tot sucit mintea în găsirea unei soluții pentru reducerea costurilor. A realizat că ”vinovatele” sunt fetele care stăteau de vorbă cu prietenele lor cât timp ei, părinții, erau la serviciu. Ghiciți ce a făcut omul?! Vă spun imediat după pauza publicitară ;))

Pauză publicitară on-topic: mai știți când vorbeam la telefoanele fixe și printre primele întrebări pe care i le puneam cuiva era ”ești acasă”. Acum această întrebare ni se pare haioasă, în special pentru faptul că pe vremea aceea telefoanele erau doar fixe.

Am revenit. Ce s-a gândit omul! Hai să pun un lacăt astfel încât să nu mai poată roți rotița pentru a forma numărul. Știți că atunci când ceva este off-limit atunci ardoarea este mai puternică. În prima lună costurile au fost clar scăzute, dar minunea nu a durat mult. Fetele au găsit o soluție pentru a vorbii cu prietenele. Atunci când vroiau să formeze un număr apăsat pe furcă. Exemplu: să luăm numărul 654 – apăsau de 6 ori pe furcă, repetitiv și scurt, așteptau puțin, apăsau de 5 ori pe furcă repetitiv și scurt, pauză, după care repetau procesul pentru cifra 4. Cam pe același principiu al codului morse.

Astăzi toate aceste aparate sunt de mult uitate. Poate le mai găsiți prin beciul sau pivnița bunicilor, dacă nu clar o parte din ele la muzeu.

Acum televizoarele nu mai sunt cu tub, mari și voluminoase; s-a ajuns să fie foarte subțiri, extrem de performante și la fel de ușoare – televizoare LCD sau LED.

Nu mai vorbesc de telefoanele – care au devenit din ce în ce mai mobile și mărci din ce în ce mai multe. Eu întotdeauna am fost fană a telefoanelor Nokia, dar au început să piardă în detrimentul Samsung, HTC și IPhone. Și acestea au devenit din ce în ce mai inteligente – a avut o vorbă ”înțeleaptă” Pisicuveaua la un moment dat ”My smartphone outsmart me”

Am uitat să vă spun două vorbe despre un aparat foto destul de vechi dar încă funcțional – un Smena 8. Totuși nu este la fel de bătrân ca mine – este unul dintre aparatele foto color și bune. Dacă mă credeți ultima dată l-am folosit prin 2007 și pozele au ieșit chiar foarte frumoase, poate chiar puțin mai frumoase decât cu un aparat foto digital modern.

Toate au evoluat extrem de mult și lumea încearcă să țină pasul cu tehnologia. Dar parcă uneori aș dorii să dau timpul înapoi – când stăteam pironită în pat cu ochii într-o carte, sau cu urechea lipită de radio pentru poveștile de duminică.

Articol realizat pentru Etapa nr.21 a concursului SuperBlog 2012.