1.2012

Fiind primul post pe 2012 m-am gândit să încep cu ceva ușor de citit… doar ce am zis că o să mă reapuc de scris așa că vă voi prezenta câteva pasaje din ce scrisesem odată. Mie personal îmi plac cum au ieșit … din creierul meu aglomerat de formule matematice. Aștept critici sau aprecieri, orice sugestie este bine venită.

”M-a dezbrăcat cu grijă și m-a ajutat să mă cobor în apa caldă. Mi-am sprijinit capul de marginea rece din faianță a căzii și mi-am lăsat mâna stângă să plutească. Simțeam apa unduindu-se în jurul umerilor mei.”

”M-am uitat pe fereastră şi ningea. Era frumos, dar trist, prea trist ca să mă bucur. Mi-am amintit de zilele în care ieşeam împreună cu prietenii mei la derdeluş sau săne batem cu zăpadă, sau când eram mici şi ne trăgeau părinţii cu sania. Amintiri, atât, care vor rămâne întipărite. Gândindu-mă la părinţii mei mi-audat iar lacrimile, realizând că nu-i voi mai vedea. Nu mai aveam nici un motiv să trăiesc. Am auzit un scârţâit dar am crezut că este de afară…”

”Tremuram. Eram slăbit, îmi era sete și abia mă puteam ține pe picioare. Știa asta și nici o scuză nu părea potrivită după ce am făcut-o să treacă prin toate astea. Am fost un mare egoist, care acum regretă tot și încearcă să repare greșelile făcute și vorbele urâte spuse în momentele de nervozitate. M-am uitat în ochii ei mari și albastrii, începând să pășesc șovăitor până am ajung în brațele ei.

S-a ridicat pe vârfuri și m-a sărutat. Era sărutul pe care îl așteptam, căruia îi simțisem lipsa, care îmi spunea că m-a iertat și că mă vrea înapoi lângă ea. Nu mai conta că mă durea fiecare părticică a corpului din moment ce eram iarăși al ei.”

”Nu era o relaţie normală. Nu era nevoie de câteva luni ca să ne cunoaştem, fusesem colegi și ne știam deja, caracterul omului nu se schimbă peste noapte. Totul era mai simplu între noi doi, dar totuşi atât de complicat. Nu ştiam ce să facmai departe. Nu puteam, cât timp rămâneam în ţară, să mă ataşez foarte mult de ea, dar era imposibil să n-o fac. Nu trebuie să o fac pe ea să mă iubească prea mult, pentru că atunci când voi pleca o voi rănii. Cel mai simplu era să o luăm uşor, să trăim clipa dar fără să ne lăsăm purtaţi de val, pentru că vor rămâne doar amintirile şi un mare gol în suflet.”