theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

2011 to 2012

Am observat că toată lumea își face bilanțul pe anul ce este pe sfârșite. Niciodată nu strică să vezi ce ai făcut și/sau ce puteai să faci mai mult.
Nu mă laud cu multe din nici un punct de vedere, mai ales pentru că întotdeauna este loc de maibine.

Din păcate în 2011 m-a cam lăsat memoria… așa că nu știu cât de multe îmi amintesc că am făcut și în special ordinea…

1. În primul rând măbucur enorm că am scăpat de lentile de contact …. adică mai pe scurt, m-am operat.Lucru ce îl recomand tuturor celor unde este necasară o asemenea intervenție… cum am mai zis și în articol, pe mine personal nu m-a durut și văd și mai bine (pe 4 februarie o să mă duc la controlul de 6 luni)
2. Al doilea lucru de care mă bucuram că scap …. a fost facultatea, pe care am terminat-o. M-am bucurat cât m-am bucurat până am realizat că de fapt o să stau degeaba o perioadă… ”că este criză” (mama ei de criză… să se termine odata)
3. M-am plimbat …într-unul dintre locurile din țară care mie personal îmi este foarte drag și dacă aș avea posibilitatea m-aș muta … mă refer la Oradea (sau Băile Felix).De fiecare dată când am fost în zona de vest a țării am avut senzația că lumea este altfel, mai civilizată și mai …. europeană, dacă pot zice așa.
4. Ținând cont că nu m-am angajat, m-am apucat iarăși de desenat, în creion și/sau în diverse programe (Catia, Photoshop, Autocad)
5. Din păcate pentru mine mă plicitsesc foarte repede, așa că după vreo 2 săptămâni de desene am trecut la partea cu scrisul … când am început să dau o mai mare atenție blogului și m-am înscris, pentru început  în BlogWars (unde am fost doar jurat) și în SuperBlog (unde am terminat pe 53). Ulterior m-am mai băgat în diverse campanii organizate de BlogalInitiative și BookMag.
6. Pentru pasionații de Formula1 am postat toate cursele din acest an pe blog. 
Ca în toate concursurile există câștigători și învinși, am fost de ambele tabere. Consideroricum că uneori nu contează numai să câștigi, ci doar experiență și faptul că participi. Cu ce m-am ales din toate experiențele astea :
– un ghiozdan de la American Turist oferit de Real Hypermarket,de la participarea în SuperBlogarticole cu care am participat la SuperBlog.
– un voucher de 200ron pentru cărți de la Elefant.ro, participarea la concursul de recenzii de pe blogul lor BookMagarticol (cărțile mi-au sosit ieri 29.12)
–  un abonament pe 1 an la revista Biz (primit detoți participanții la campanie), participarea la campania ”Tu cum ai promova Revista BIZ?”prin BlogalInitiative.
– un curs de o lunala “Scoala de teatru gestual”, prin participarea la campania ”Iti dam abonament la teatru!” organizată de BlogalInitiative și Teatrul Mascaarticol.
Ce vreau pentru 2012?! Nu vreau multe.
Sănătate, că-i mai bună decât toate, un job, un prieten … și poate să îmi dezvolt blogul puțin și să mă apuc mai serios de scris … ne auzim (sau ne citim) în 2012.
LA MULȚI ANI 2012!
PS. Am uitat un lucru important pe care l-am făcut în 2011… I got a tattoo. And now I no longer care if my parents will find out – they don’t know for the moment. (scris caligrafic ”Forever Young”)
Categorie:News Blog
POSTAREA ANTERIORA
Replici memorabile 2011!
URMĂTOAREA POSTARE
1.2012
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!