Vremea Ingerului – Anne Rice

Am citi cartea pe nerăsuflate, în doar două zile. Pentru că mi-a plăcut atât de mult am și recitit-o. După ce am rumegat-o suficient am zis să îi fac și recenzia.

Este vorba de primul roman al seriei ”Cântecele serafimului” al scriitoarei Anne Rice – ”Vremea Îngerului”.

Descrierea celor de la Kirkus Reviews este perfectă: ”Îngeresc de înălțătoare. Diabolic de inteligentă”

Pot spune că se regăsește complet stilul unic al autoarei. Aceleași descrieri pline de culoare ale trecutului, aceleași descrieri tulburătoare (poate grotești-îngerești) ale personajelor prinse în decizii furtunoase pentru alegerea între bine și rău.

Întrebarea mea înainte de toate: asasin plătit sau călugăr dominican? Voi ce ați vrea să fiți?

Începe cu un monolog interior al personajului principal, o contradicție interioară între ce este și ce și-a dorit – între bine (călugăr dominican ce dorea să devină în tinerețe) și rău (asasin plătit căutat în întreaga lume, necunoscut de nimeni). În interiorul său se gândește că toate crimele săvârșite sunt în numele binelui, cel puțin așa îi spune o voce interioară – care până la apariția unui bărbat arătos – o consideră vocea binelui. Dar acel bărbat îi spune că este Serafim, iar vocea cu care ”discută” de ani buni este partea negativă din el – devenind astfel o luptă pentru sufletul lui.

Oricum nu este genul credincios (extremist), după cum ne și spune; motivul principal pentru care vizitează foarte des diverse lăcașe de cult: ”Nu era vorba despre credință. Era vorba despre artă”

Porecla cu care era cunoscut în lumea interlopă este Lucky Vulpoiul, dar numele său adevărat este Toby O’Dare – Lucky însemnând norocos, și Vulpoiul se poate referi foarte bine la felul său viclean – deoarece nimeni nu poate descoperii cine este cu adevărat, fiind la fel de viclean ca un vulpoi. Numele și chiar unul dintre lucrurile care îl îngrozeau sunt în contrast cu profesia sa – cruzimea cu care sângelui curgea când lua viața cuiva.

”Exista o relație puternică între mine și ceasuri. Când omoram pe cineva, întotdeauna îi opream și ceasul. Căci ce altceva fac ceasurile, decât să măsoare cât timp mai avem să facem ceva cu noi înșine, să descoperim înăuntrul nostru ceva ce nu știam că se găsește acolo?”

Lucrurile se schimbă deodată când în timpul unei misiunea cesta se întâlnește cu un personaj misterios pe numele său Malchiac care îi spune că este Seraphim.

Vine și prima întrebare: Cum poate să îți povestească altcineva viața într-un mod diferit de cum ai trăit-o și ai văzut-o tu?

După ce Malchiac îi prezintă personajului nostru întreaga lui viață din altă perspectivă, îi pune în față alegerea ce trebuie să o facă: să își abandoneze viața actuală, plină de crime, și se lase purtat în trecutul Angliei, mai precis secolul XIII-lea, unde este înfățișat drept un călugăr dominican ce va apăra doi părinți evrei acuzați de uciderea fiicei lor.

În acele timpuri întunecate lumea avea nevoie constantă de sfinți și urau evreii, care erau acuzați constant de crime rituale în care copiii lor dispăreau subit.

Fetița celor doi murise, dar nu omorâtă de ei ci de febra iliacă (sau cum i se zice în zilele noastre ocluzie intestinală), iar aceștia au încercat să ascundă acest lucru, fapt ce a dus la suspiciuni din partea comunității unde trăiau și au fost acuzați de omorul fetei.

Mama fetei, pe numele ei Fluria începe să își spună povestea, nu numai despre pierderea fetei – Leea, ci și despre pierderea celuilalt copil al familiei și despre un bărbat misterios aflat în Paris care îi poate ajuta.

Din povestea femeii, rezultă că bărbatul necunoscut era un tânăr – Godwin – pentru care aceasta făcuse o pasiune în tinerețe. Un fel de Romeo și Julieta, al acelor timpuri. Diferența fiind aici religia. Pentru a nu isca probleme cu familiile lor și în societatea în care trăiau, tânărul s-a supus dorinței tatălui său și a plecat la Roma să studieze. Fluria a născut 2 fete, gemene, care semănau, fizic, ca 2 picături de apă – Lea și Rosa, dar la caracter erau total opuse. De-a lungul timpului Fluria și-a echilibrat viața cu trei mari plăceri: educația fetelor, ajutorul dat tatălui ei și scrisorile primite de la Godwin.

La mulți ani după plecarea lui Godwin, Fluria l-a cunoscut pe Meir, soțul ei. Datorită lui, Fluria i-a dezvăluit într-un târziu lui Godwin de cele două fete, care se prezintă în fața ușii lor și dorește să ia una din fete cu el la Paris – Rosa plecând cu el.

Lucrul care m-a impresionat cel mai mult este felul cum o fetiță de 13 ani gândește și reacționează față de tatăl său pe care deabia îl cunoscuse, dragostea pe care i-a oferit-o din prima clipă necondiționat.

Fluria consideră că prin pierderea Leei este pedepsită pentru ascunderea fetelor atâția ani de tatăl lor. Aceasta îl roagă pe Toby să plece la Paris după Godwin pentru a-l aduce să îi ajute să își demonstreze nevinovăția.

Sfârșitul este neașteptat. Cel puțin pentru mine. Sau de fapt o parte așteptat o parte neașteptat.

“- Sun-o pe fosta ta prietenă din New Orleans, Toby O’Dare. Ai un fiu de zece ani. Și trebuie să-și cunoască tatăl”

Apropo. Știți cum este cu filmele psihologice în care în ultimul minut se dezvăluie misterul. Așa și cartea asta. Ultima propoziție m-a făcut să mi se furnice șira spinării.

Există multe morale în această carte dar doar una îmi trece în aceste momente prin cap (culmea morala este o replică din Loverboy – considerată de critici stupidă) – ”În orice lucru rău există un lucru bun și în orice lucru bun există un lucru rău.”