25 February, 2012
Vise Premonitorii sau/si Deja-Vu (I)
Etimologia cuvântului ”déjà-vu” – vine din franceză și se traduce ”deja văzut”. Și ce înseamnă de fapt: sentimentul ciudat sau iluzia că ai văzut/trăit deja experiența cu care te întâlnești de fapt acum prima dată. Mulți trăiesc cu sentimentul că acea amintire vine de la o experiență sau eveniment din trecut pe care nu și-l mai amintesc. Aceasta este de fapt și explicația experților în psihologie, sau faptul că auzit de atâția ani despre acest fenomen încercăm din răsputeri să dovedim că este adevărat.
După propria experiență, eu pot împărții această senzație de deja-vu în două:
1. un flash ce durează maxim 5 secunde, în care deabia ai timp să îți dai seama ce s-a întâmplat și până te dezmeticești tu deja s-a încheiat. Acele flash-uri pot prezenta câteva minute până la ore de întâmplări. Mulți poate avem aceste flash-uri, nu toți conștientizăm ce reprezintă ele de fapt, și foarte puțini dintre noi ținem cont de ele, iar majoritatea le ignoră crezând că sunt doar amintiri pierdute.
Nu există momente prielnice/neprielnice când aceste flash-uri se întâmplă. Poate uneori te aștepți să ai un flash, alteori apare din senin, nu ai de unde să ști când/unde/cum/ce.
Eu sunt printre persoanele care au început să conștientizeze aceste flash-uri și să țin cont de ele, iar în ultimul an jumate pot spune că știu cam în cât timp se va întâmpla – în maxim o lună (±2zile) se întâmplă evenimentul din flash. În momentul când începe să se întâmple, realizez că este vorba despre acel ceva.
În momentul când îți amintești că este vorba despre acel flash și ce s-a întâmplat în el ai două posibilități: dacă ți-a plăcut ce se întâmpla în ace flash vei încerca să faci tot posibilul să urmezi și să urmărești cursul a ceea ce ai văzut, și situația când nu îți place ceva, sau chiar tot ce ai văzut și încerci să alterezi/modifici în așa fel încât situația să ia întorsătura dorită de tine. Ar putea să existe de fapt și a treia situație, când realizezi ce se întâmplă și nu încerci să faci nimic deoarece îți este indiferent, iar ceea ce ai văzut nu te va influența în nici un fel.
You can’t change the beginning, but you can change the course of actions and the finish.
Acum o să vă dau două exemple din experiența mea.
- Primul exemplu este din vara anului trecut (pe acesta nu l-am schimbat deloc; l-am lăsat așa cum mi l-am amintit).
Era o zi destul de răcoroasă de la jumătatea lunii mai. Eram într-un examen și scriam liniștită la unul din subiecte. Totul s-a întâmplat foarte repede, iar deabia când s-a terminat am realizat ce a fost. (nu era nici prima nici ultima dată) M-am oprit din scris pentru câteva minute, închizând ochii, ca și cum m-aș fi concentrat asupra subiectului, dar de fapt încercam să mă concentrez asupra a ceea ce văzusem. Parcă cu cât mă străduiam mai mult să îmi amintesc cu atât se îndepărta imaginea. Știam că mai devreme de o lună nu s-a întâmplat să se adeverească vreodată așa că am renunțat și am încercat să fiu din nou atentă la examen, nereușit totuși să recapăt aceea concentrare, deoarece subconștientul meu lucra în background la ce văzusem. Am ieșit din examen cu gândul că trebuie să îmi amintesc, dar până am ajuns în cameră m-a cuprins o moleșeală așa că m-am băgat la somn. Când m-am trezit aproape uitasem că s-a întâmplat. Era ora 8, așa că m-am dus să fac un duș (nu știu cum este la voi, dar la mine, dușul și statul pe tron îmi scornesc idei geniale în cap). Am închis ochii pentru aproximativ un minut și am lăsat apa să îmi curgă pe față, și atunci a reapărut. Stătuse ascunsă până atunci printre amintirile și gândurile mele stinghere, când și-a dat seama că despre ea nu știu nimic și trebuie să iasă să își dezvăluie adevărata identitate.
Flash-ul nu avusese mai mult de 3 secunde (în timpul examenului), iar întâmplarea nu se desfășura în mai mult de 5-10 minute. Despre ce era flash-ul și a acțiunii ce s-a întâmplat exact conform a ceea ce am văzut:
”Eram îmbrăcată cu niște blugi, un tricou și geaca de piele. Căldura începuse să fie din ce în ce mai prezentă. Mă aflam împreună cu un băiat (în momentul flash-ului acesta nu avea față) la autogară așteptând microbuzul pentru a mă întoarce acasă. În 5 minute a venit, mi-am aruncat ghizdanul pe bancheta din spatele șoferului și am ieșit afară pentru a îmi mai petrece câteva momente cu EL.
M-am apropiat de el și l-am sărutat scurt. Mi-a da drumul pentru câteva secunde, iar după și-a băgat mâinile pe lângă geaca de piele, prinzându-mă de șolduri. M-a împins cu spatele de microbuz și a început să mă să sărute. Am avut o intenție de a-l oprii și a-i spune ”Mai încet că se uită lumea”, dar ce mai conta. Îmi amintesc că l-am văzut, cu coada ochiului, pe șofer coborând din microbuz; acesta când ne-a văzut a râs pe sub mustăți, dar nu a zis nimic.
Ne-am oprit la un moment dat și stăteam de vorbă când șoferul s-a întors, iar eu i-am zis în glumă, deoarece îl știam de 4 ani și câteva glume mici ne permiteam:
– Dă-mi un șervețel să îmi iau mașina de pe spate!
– Și dacă nu vreau?! răspunde acesta cu un zâmbet răutăcios
– Nu își mai plătesc drumul o lună
– Iar eu nu te mai iau, îmi răspunde el întinzându-mi un șervețel
– Mulțumesc! îi răspund eu îndreptându-mi atenția înapoi spre EL”
- Al doilea exemplu s-a întâmplat acum mai bine de 2 ani (acesta a fost modificat, împiedicat să se întâmple)
Era o sâmbătă dimineață. Deabia deschisesem ochii, poate pentru că mă atacau razele de soare ce își făceau loc printre locurile neacoperite de draperii. Mă ridicasem în capul oaselor și mă trăsesem pe marginea patului. Am luat telefonul de sub pernă și m-am uitat la ceas: 9. Prea devreme. Mi-am sprijinit capul în palmă și am mai moțăit câteva minute în acea poziție. Când am deschis ochii și m-am uitat iar la ceas arăta 9:05. Avusesem senzația că trecuse mai mult. God dammit! Uneori se mișcă timpul atât de încet. Mă frec la ochi și mă apuc să butonez haotic telefonul fără nici un scop când …. flash. De data asta am realizat ce se întâmplă la timp pentru a fi atentă. Am închis ochii și m-am lăsat purtată de eveniment (descriu întâi flash-ul și ulterior modul cum l-am împiedicat să se întâmple)
”În drum spre autogara din oraș cu cea mai bună prietenă. Avem fiecare câte un troler și un ghiozdan. Era duminică și ne întorceam la București. Autocarul era deja în stație. Ne-am lăsat trolerele în compartimentul pentru bagaje și ne-am suit. De data asta m-am băgat eu pe locul de la geam. În 10 minute a și plecat. Ne-am apucat să discutăm despre treburi personale în timp ce ascultam muzică la unul dintre telefoane, pentru că așa trecea și timpul mai repede.
Îmi amintesc că la intrarea în pădurea dinainte de Sinești șoferul devenise agitat pentru că stătea în spatele unei Dacii 1310, care pe lângă faptul că se mișca agale mai avea și remorcă. Prima încercare de a trece de mașină a fost nereușită… A doua oară nu am realizat în totalitate ce s-a întâmplat. Am auzit un bum și am simțit cum ne răsturnă.”
Acum vă întrebați: ”Și cum ai evitat tu un accident? Ce ești Dumnezeu.”
În primul rând nu sunt Dumnezeu pentru că nu cred în al, am și zis aici de ce nu. Iar în al doilea rând: foarte ușor.
Am evitat timp de 1an de zile să mai merg cu ea cu microbuzul la București, și i-am explicat și de ce. Nu m-a crezut în totalitate dar nu a avut ce face. De ce doar 1an. Păi la un moment dat m-a sunat ea foarte panicată: ”Mai ști de flash-ul ăla ce mi-ai zis de el. Ai avut dreptate. Ne-am ciocnit ușor cu o Dacie care avea o remorcă plină cu cartofi.”. Prima mea reacție a fost de râs când am auzit că Dacia avea în remorcă cartofi, iar după am zis: ”I told you so?”
Cam asta este partea cu flash-urile. Într-un articol viitor vă voi vorbi despre senzația de deja-vu din vise … sau visele premonitorii, dacă le pot zice așa.
Pentru cei ce nu s-au plictisit … va urma si partea a doua!
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
4 Comentarii
[…] eu pot împărții această senzație de deja-vu în două (prima parte v-am prezentat-o AICI): 2. Vise premonitorii dacă le pot spune așa. Știm că majoritatea visăm, dar foarte puțini ne […]
de la un timp tot ce visez mi se intampla si ca sa nu intru in panica zic ca este un deja-vu minor :)) 😀
Creierul uman e ….fascinant! 😐
ehe cate deja-vu-uri dastea am avut. Interesant articolul. Felicitari!