Vicleniile lui Scapino

<< După o zi de muncă devastatoare și obositoare, ajungem într-un sfârșit la teatru, după o absență îndelungată. Suntem întâmpinate cu extrem de multa căldura de organizatorii evenimentului, de prietenii colegei (care toți îmi par a fi actori 🙂 chiar dacă știu că sunt bloggeri) și, încet încet încep să îmi revin la viață. Încerc să descopăr absolut tot ce ne înconjoară, oaza de verdeață primitoare, cu multe leagăne, frumos amenajată și dintr-o dată, cineva întreabă: ”dar voi, voi știți despre ce este piesa?” Spre marea mea rușine fac ochii mari și recunosc, că deși am primit mură-n gură toate informațiile despre piesa de la a mea scumpă colegă, nu am citit absolut nimic. 🙁 Scap de această rușine repede pentru că este timpul să intram. Intrăm, primim biletul și un pliant, pe care îl ochisem la altcineva, și îl citesc, că nah… data viitoare dacă mă întreabă cineva, să îi spun despre ce e vorba. Însă, înainte de intrarea în sală, suntem fascinați de o expoziție de… măști. Nu găsesc însă nici o descriere despre piesa în pliant, ci doar părerea actorilor despre roluri, și mă așez frumos în scaun cu paharul de vin alb în mână (dat de către tânăra sculptoriță Bianca Mann cu ocazia premierei expoziției – foarte expresive măștile) și aștept să înceapă piesa. Începutul a fost debusolant, nu eram atenta decât la actori, la cât sunt de pasionați, la cat de bine își joacă rol, la cât sunt de frumoși…”mă trezesc” un pic mai târziu, când observ ca pe lângă noi actorii ies de prin toate colțurile sălii și interacționează cu noi, transformându-ne și pe noi în actori secundari în piesă. Nu vreau să descriu piesa, ci las publicul să o descopere așa cum eu am făcut. Vreau atât să vă mai spun: armonie, pasiune, râsete, muzica, prietenie si… MASCA.>>