Unwrapping gifts

Din nou despre cadouri. De data asta o să încerc … de fapt nu mai încerc să dau sfaturi și idei. Voi spune doar câteva vorbe care poate vor avea, poate nu, legătură între ele.

Din punctul meu de vedere există două tipuri de cadouri, sau mai bine zis două tipuri de persoane cărora le faci cadouri: cadourile pentru cei apropiați și cadourile din obligații. Singurele care contează cu adevărat sunt cele pentru cei apropiați, pentru că poți transmite prin cel mai mic și insignifiant cadou foarte multe.

Dar cum persoanele apropiate sunt și ele împărțite în mai multe categorii, așa sunt și cadourile. Niciodată nu se vor demoda cadourile clasice ce includ sortimente de bomboane, lumânări parfumate sau un vin fin.

Cadoul care va aduce o bucurie mai mare de ambele părți va fi cel personalizat – pentru că simți că ai pus o bucățică de tine în acel cadou, bucățică pe care i-o vei da acelei persoane. Cadourile personalizate sunt unice în felul lor.

Acum mi-a trecut prin cap ce ar mai putea reprezenta un cadou: un semn de mulțumire pentru acea persoană că îți este aproape.

Am spus de n ori că prietenilor foarte apropiați nu îmi place să le fac cadouri clasice. Au existat și excepții – din lipsă de timp sau imaginație, dar de cele mai multe ori există întotdeauna ceva personalizat în cadou.

Acel ceva este cireașa de pe tort. Din toate cadourile făcute sunt două care ies în evidență, și pe care mi se amintesc perfect, iar de fiecare dată râd cu gura până la urechi.

De fapt să zicem trei, dar al treilea nu este cadou, a fost un mesaj text când Pisicuveau a împlinit 18 ani, pe care niciuna dintre noi nu și-l mai amintește – știm în mare că avea de-a face cu Tutankamon.

Unul dintre cadouri a fost de fapt mai mult o promisiune făcută Pisicuvelei, și de care nu m-am putut ține la vârsta majoratului românesc, dar nu m-am lăsat până nu i l-am făcut. Mi-am zis că dacă nu am reușit să îmi îndeplinesc promisiunea la împlinirea frumoasei vârste de 18 ani, atunci o voi face tot legal =)) la împlinirea vârstei de 21 de ani (majoratul american). I-am achiziționat un set de bebeluș: suzetă, babețică, biberon (am încercat să i le găsesc pe toate pe roz) + pentru când mai crește o carte de colorat cu tot cu culori. Reacția ei a fost tipică: a luat suzeta și a băgat-o în paharul de zmeurată. Momentul a fost de neprețuit!

Crescându-ne mintea, la doi ani distanță m-am gândit să schimb puțin placa. Pentru că îi luam mai mereu bijuterii și pentru că o tot auzeam că se plânge că nu mai are unde le ține, m-am gândit că nu i-ar strica o Cutie Bijuterii.

Pentru a nu fi clasică și pentru că îmi permit, având talent la desen, i-am desenat și o micuță pisicuță ce se tolănește pe capacul cutiei.

La un singur lucru nu mă complic eu – ambalajul. Degeaba împachetezi cadourile frumos, pentru că ambalajul va fi întotdeauna rupt. Știu că de cele mai multe ori deschiderea cadoului prin ruperea ambalajului te ține cu sufletul la gură și te face să te întrebi: dar oare ce mi-a luat? Și poate uneori ești dezamăgit, așa că eu prefer să arăt totul de la bun început.

De această dată m-am străduit cu ambalajul și pentru ca la sfârșit să fie și reacția cu chicoteli m-am hotărât să îmi pun eu în cutie o parte din bijuterii. Știți cum am ambalat cadoul? În genul păpușilor matrioska – vreo 4-5 cutii, în cea din urmă aflându-se de fapt cadoul. Cu cât mai desfăcea o cutie cu atât creștea suspansul și entuziasmul.

Articol realizat pentru Etapa nr.11 a concursului SuperBlog 2012.