Azi îmi este frică să scriu despre orice, deoarece am senzația că orice aș scrie după postările cu ”One night stand” nu va fi la fel de bun (cel puțin mie mi-au plăcut cum au ieșit). Nu neapărat că nu este la fel de bun ci mai mult pentru că nu este potrivit dupa asta.
Deabia aștept să se facă ora 19, când voi fi prezentă la MascaTweetMeet (așa i-a zis întâlnirii anul trecut) sau mai bine zis
Ziua Bloggerilor la Masca.
Lumea mi-a dat câteva sfaturi. O anumită domnișoară mi-a spus acum vreo 2-3 săptămâni să scriu și toate idioțeniile ce îmi trec prin cap că sigur am multe și pot să le scriu frumos – am încercat să îi urmez sfatul și cred că momentan totul a ieșit bine. Alt sfat, de data asta de la un băiet a fost să nu mai scriu haotic – adică am spus aberații dimineată și la prânz am băgat treburi despre formula 1.
Încerc să îmi îmbunătățesc blogul și stilul de a scrie. Accept atât sfaturi cât și critică, iar dacă o consider pertinentă și pe bună dreptate poate pun îmi practică ce mi se spune.
Și acum o să trec de la aberații la superstiții defectuase – ca să fie totul conform titlului.
Mi s-a confirmat și din partea unor persoane care nu îmi cunosc trecutul tumultos că sunt defectă. Defectă tehnic, că mintal știam deja. :))
În ce sens? Păi mai bine de un sfert din cele 126 de oase din corp le-am avut rupte, luxate sau fisurate. Mai nou am zis să las oasele în pace și am trecut la musculatură.
Cum și când a început totul? Păi startul a fost undeva în vara anului dinainte de a intra în clasa întâi, unde pe 11-12 iulie.
Noi în cartier eram foarte mulți copii. Vara ne strângeam în părculețul din spatele blocului nostru unde erau leagăne, un tobogan și un glob (pentru cunoscători). Ne cam plictiseserăm noi de cam toate joculețele de până atunci și am zis să ne jucăm ”de-a karate” – deci Karate Kid 0 noi am fost. Rezultatul acestei experiențe a fost fractura dublă la ambele oase de la mâna stângă (care a necesitat operație și ghips vreo 3luni) pentru mine și pentru cealaltă fată 3 degete de la mână fracturate.
La fix patru ani distanță (vara dinainte de a intra în clasa a patra) am alunecat pe ceva pe trepte și m-am dat de-a dura un etaj. Nivelul adrenalinei era atât de crescu încât nu am simțit nimic până nu am ajuns pe banca din fața blocului. Rezultatul datului de-a dura a fost fisură la tibia stângă.
Vara dinainte de a intra în clasa a 9-a am zis că stau cuminte în casă. Dar știți cum e aia. Când e să fie cu ceas rău pot să fi legat și de un pat, într-un buncăr și tot pățești ceva. Atunci am reușit să ard televizorul din cauza jocului pe televizor (cei ce au avut așa ceva își amintesc ce dependență creia Mario)
Surpriză decloc plăcută la terminarea clasei a douăsprezecea. Am picat bacul la fizică, în prima sesiunea. Rezultate s-au afișat pe 11 iulie. Ulterior am aflat dintr-o sursă sigură că de fapt nu picasem, dar au fost niște învârteli din partea cuiva ca să se răzbune. What goes around comes around!
Nu am superstiții de felul meu, dar asta deja a devenit superstiție. 10-11 iulie cu formula matematică 4-4-5-4-4. La sfârșitul facultății v-aș spune ce s-a întâmplat dar nu îmi amintesc (It was my choise not to remember). Chestii minore mi se întâmplă în fiecare an pe 10-11 iulie, majore se întâmplă doar din 4 în 4 ani.
Pe lângă oasele rupte în superstiții mi-am mai rupt majoritatea degetelor de la mâini la baschet, scăpaseră doar degetele mari de la ambele mâini. Le-am rezolvat și pe ele în iarna asta. Am avut de cel puțin 3 ori glezna piciorului stâng, iar acum pentru a fi uniformitate am făcut ruptură de mușchi la piciorul drept. Am avut și urechea ruptă la un moment dat (tot într-o vară pe 11 iulie).
Nu știu dacă postul ăsta se încadrează în vreunul dintre sfaturile primite anterior…but I don’t care…și următorul, ca să fiu în ton cu evenimentele, va fi despre Oscar.
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
4 Comentarii
[…] mă reprezintă. Țin să menționez că nu prea cred eu în zodiac și alte superstiții, am doar una si bună în rest sunt egale cu 0. Deci cu și despre (D)RACI! 1. Nu mai amâna lucrurile până în […]
[…] Mării Negre era timpul să ne întoarcem acasă. Fac aici o paranteză care este legată de unica SUPERSTITIE pe care o am – cea legată de data de 11 iulie. Poate această superstiție ține doar de […]
atat refu.. sa vezi cum se rupe noptile bolanda:)):))
Wow, te-ai rupt toată!