Story – 1 year

Mi-am sunat cea mai bună prietenă. Aveam întâlnire la 15.

Paranteză: uneori sunt comodă din fire. De exemplu. Ea stătea în cămin în Agronomie, eu în zona Liberty Mall. Cel mai scurt traseu ar fi 32 – Metrou Unirii – Metrou Aviatorilor – 330. Dar nu. Comoditatea din mine si faptul că mai aveam 50 de pagini dintr-o carte a adoptat metoda cu două mijloace de transport 173 până în Ghencea, după 41 până în Agronomie.

Pe la 1 m-am suit în 173 și am început să citesc și ultimele pagini ale cărții. După o oră ajung la ea… mă aștepta în fața porții. Ne-am îndreptat înspre stația de autobuz de pe Kiseleff.

Soarele dogorea atât de tare încât se prevestea o ploaie. Iubesc ploaia iar atunci când am plecat din cămin am mirosit că trebuie să își facă simțită prezența, așa că nu mi-am luat umbrela – dacă va fi să plouă este doar o mică ploaie de vară care te răcorește.

Trebuia să ajungem undeva pe Dorobanți. Ne-am suit și stăteam foarte atente să nu ratăm stația. După doar 15 minute am ajuns. Normal că mai devreme… așa sunt eu și pe ea o enervează punctualitatea mea (exagerata).

Când ne-am dat jos din autobuz un nor își scutura timid câteva picături. Am zis că nu este pagubă, nu suntem din zahăr să ne topim.

Căutăm locația care a fost ușor de găsit. La intrare stătea un tip care trăgea cu poftă dintr-o țigară de abia începută. L-am salutat și am intrat. Înăuntru mai era doar o tipă. I-am spus scopul și durata vizitei… dar surpriză… degeaba faci ”cerere” dinainte pentru că municipalitatea nu este de acord cu tine – nu aveau curent.

Ne-a poftit să luam loc și să așteptăm pentru că nu are cum să dureze mult. Ne-am așezat pe canapeaua mare și roșie, luând fiecare câte o revistă la răsfoit. După ne-am uitat puțin pe pereți, care nu erau albi, erau pictate diverse desene pe ei dar nu mai știu. Am intrat  în vorbă cu tipa. De afară a venit și tipul care era la fumat și ne-a anunțat că începuse să plouă.

După jumătate de oră deja începusem să facem glume legate de curent.

O oră mai târziu ploaia se cam oprise și am convenit că reprogramăm întâlnirea pe 1 iunie – de ziua copilului, pentru că fiecare suntem copii înăuntru nostru. Ne-am luat rămas bun și am ieșit.

Distanța de la salon până la stația de autobuz nu era mare – cam cât traversezi parcul de la Unirea. La jumătatea distanței a început să toarne cu găleata. Eu cel puțin eram în tricou și sandale și o luam prin cele mai mari bălți întâlnite în cale. Prietena mea este puțin mai precaută, ocolind bălțile și deschizându-și umbrela. M-a poftit lângă ea sub umbrelă dar eu am preferat ploaia răcoroasă.

Ajungem în stația de autobuz. Peste drum la semafor se afla autobuzul nostru.

Sună telefonul… autobuzul trage în stație. De partea cealaltă a firului se aude o voce de femeie care spune: ”A venit curentul. Vă puteți întoarceți sau rămâne pe 1 iunie?”

Eram cu un picior în autobuz când i-am spun prietenei. Ne uităm una la alta… ne surâde gândul să ne întoarcem pe 1 iunie, dar din moment ce tot eram acolo de ce mai așteptăm.

Lăsăm autobuzul să plece… puțin dezamăgite (mai mult ea decât mine) că ne întoarcem în ploaie. O luăm la pas rapid prin bălți și ploaie înapoi. Eu aveam un zâmbet tâmp pe față. Eram extaziată.

După încă jumătate de oră se termină întâlnirea noastră și toată lumea este fericită. Ploaia se oprise și puteam să ne întoarcem în Agronomie și să sărbătorim.

Toate astea s-au întâmplat acum fix 1 an.

This is the story of …

…vă las în suspans și nu vă spun despre ce este vorba. Aștept să ghiciți.