Spa-Francorchamps 1963

Valentin revine astăzi cu povestea uneia dintre cele mai spectaculoase curse de F1 desfășurată pe ploaie.

Marele Premiu al Belgiei Spa-Francorchamps 1963 stă alături de GP-ul Franţei A.C.F. 1912, EiffelRennen 1936, Bremgarten 1937, Nurburgring 1968, Estoril 1985 şi Barcelona 1996 în vârful Panteonului celor mai strălucite performanţe pe ploaie din istoria automobilismului.

Este cea mai dominantă victorie din cariera lui Clark, şi în privinţa ecart-ului dintre locurile 1 şi 2 nu are egal în F1.

Faimosul circuit din Ardeni a produs mai mereu curse senzaţionale, scoţând ce e mai bun din piloţi, dar cursa desfăşurată pe 9 iunie 1963 parcă le-a întrecut pe toate, atât în privinţa condiţiilor meteo cât şi în privinţa măreţiei pure a performanţei lui Jimmy Clark. Găzduind al doilea MP al sezonului după Monaco, unde Clark obţinuse pole-ul şi dominase copios până în turul 78 când i-a cedat cutia de viteze, Spa promitea să fie o revanşă pentru Lotus, pe traseul pe care pilotul scoţian îl ura cel mai mult, dar al cărui stăpân absolut va fi pe durata întregii sale cariere.

Odată drumurile publice închise, în ziua de vineri au început antrenamentele, puternicele motoare Ferrari V6 de 210CP făcând la început legea. Pentru Jimmy, situaţia de la Monaco se prelungise incredibil şi aici, aceeaşi cutie de viteze în 5 trepte produsă de ZF făcându-şi de cap şi privându-l de la stabilirea vreunui timp. A fost nevoie de demontarea completă a cutiei pentru a se găsi problema. În acelaşi timp, coechipierul său, Trevor Taylor zburda pe pistă, fiind încântat de maşină. Până la urmă, Clark sare în maşina de rezervă şi efectuează câteva tururi pentru a se reacomoda cu natura deosebită a circuitului, timpii săi fiind mult sub recordul zilei, 3’56’’2 stabilit de Ferrari-ul 156 al lui Willy Mairese, numai cinci piloţi reuşind să coboare sub bariera magică de 4 minute. Ziua de sâmbătă a decurs ceva mai bine, spre finalul sesiunii de calificări, Jimmy putând efectua câteva zeci de km cu noua cutie de viteze montată, dar nu a fost nici pe departe în lupta pentru pole-position. Acesta a fost apanajul lui Graham Hill, campionul en-titre, care cu un 3’54’’1 le-a luat faţa lui Dan Gurney (Brabham-Climax)-3’55’0 şi Willy Mairese (Ferrari)-3’55’4. Cu 3’57’’1, Jimmy s-a clasat pe poziţia a opta, în linia a treia a grilei, alături de Brabham şi Innes Ireland. Aşteptările pentru ziua de duminică erau însă mari. Ziua cursei a fost scăldată de ploaie încă de dimineaţă, dar puţin înainte de ora de start, 3.30, ploaia s-a oprit brusc, iar pista a început să se usuce rapid, fiind speranţe că numeroşii spectatori vor asista la o cursă uscată.

În momentul în care steagul în pătrăţele a căzut, toate cele 20 de maşini s-au avântat către La Source, cu Hill şi Mairese luptându-se pentru şefie. Dar, din spate venea ca o rachetă Lotus-ul 25 al lui Clark, şi, înşirând maşinile din faţă ca pe mărgele, depăşind mai ales pe exterior, la ieşirea din Eau Rouge preia conducerea cursei, urmat îndeaproape de Graham Hill. La finele primului tur, cei doi aveau deja 15 secunde în faţa locului trei şi se părea că va fi o afacere în doi, acum când pista se uscase complet în multe zone. În turul următor, Clark are puţin peste o secundă în faţa lui Graham, dar ecartul până la locul trei crescuse la 22 de secunde. Încet, dar sigur, pe un circuit aproape uscat, Jimmy începe să-şi construiască un avans solid. În turul 5 se depărtase la 8 secunde de BRM-ul numărul 1 şi la peste 30 de secunde de superba luptă pentru ultimul loc pe podium dintre Surtees, Brabham şi Gurney.Turul 12: Clark conduce cu 15 secunde în faţa lui Graham Hill, dar până la următorul clasat se cască o prăpastie de aproape 40 de secunde. Surtees, în primul sezon cu Ferrari, pilota la maxim şi începuse să reducă puţin câte puţin din ecartul pe care îl avea faţă de Hill, pentru ca în turul 14 să se producă dezastrul pentru el: motorul dă rateuri şi apoi pierde puterea complet, forţându-l pe multiplul campion la motociclism să se retragă la boxe. În turul 16, Jimmy stabileşte cel mai rapid tur: 3’58’1, fiind singurul pilot care coboară sub bariera de 4 minute. Dar, în turul următor izbucneşte o furtună de o violenţă nemaivăzută la Spa. Ploua efectiv cu găleata, iar scoţianul începe acum să se simtă ca peştele în apă, câştigând numai în acest tur 11 secunde faţă de Hill. În acest moment ordinea era Clark, G.Hill la 26 de secunde şi Gurney la alte 45 de secunde mai în spate. Turul 18: G. Hill abandonează, Gurney urcând pe doi, dar, de la 1 minut şi 11 secunde, distanţa dintre primii doi creşte acum la peste un minut şi jumătate. Pilotând cursiv, fără derapajele ample pe care le văzusem la Nurburgring în 1962, Jimmy demolează pur şi simplu concurenţa. “Clark conducea impecabil, neieşind în afara traseului nici măcar un moment pe o pistă înşelătoare şi alunecoasă, ploaia căzând din cer cu o forţă nemaivăzută până atunci” citim în cronica cursei din Motor Sport. Pe unele porţiuni ale circuitului norii coborâseră la nivelul solului făcând vizibilitatea aproape imposibilă. Turna cu găleata şi în unele zone mai denivelate se formaseră adevărate râuri, fatale pentru cine nimerea în mijlocul lor. Richie Ginther, conducând ca întotdeauna la maxim, vede în oglinzi Lotus-ul 25 şi în clipa următoare acesta trece glonţ pe lângă el, făcându-l pe american să se întrebe dacă nu cumva scoţianul a făcut un pact cu diavolul. Aceeaşi soartă o are şi Jo Bonnier, care pe parcursul a numai 7 tururi este depăşit de două ori de Jimmy, pierzând nu mai puţin de 12 minute în numai 82 de km! Condiţiile erau atât de îngrozitoare, încât cel mai bun timp al lui Jimmy Clark pe această pistă inundată urcă la 6’40’’, nimeni în afară de el nereuşind să coboare sub 7 minute pe tur. Gurney încetineşte şi el vizibil pe această vreme inumană şi este sărit cu un tur de Clark care porneşte în urmărirea locului doi, deţinut acum de Bruce Mclaren. În turul 31, avantajul lui Jimmy faţă de Mclaren era de peste 4 minute şi jumătate, pentru ca la finele ultimului tur, Lotus-ul 25 să vadă steagul în pătrăţele cu 4 minute şi 56 de secunde înaintea pilotului de pe poziţia secundă! În 14 tururi, Jimmy Clark câştigase peste patru minute în faţa lui Mclaren şi peste cinci minute faţă de Dan Gurney! Niciodată, în istoria F1 un pilot nu şi-a dominat atât de zdrobitor adversarii într-o cursă, scoţianul fiind în unele momente şi cu 30 de secunde pe tur mai rapid decât ceilalţi. O demonstraţie de virtuozitate nemaiîntâlnită niciodată la Spa, circuitul cel mai detestat de Jimmy, pe care îşi pierduseră viaţa sub ochii săi mai mulţi colegi de-ai săi, şi care acum se înclină în faţa stăpânului său suprem. O victorie fabuloasă a cărei legendă va dăinui atâta timp cât va dăinui în analele F1 numele lui Jimmy Clark, “The Natural”.