theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Semne de Aer

Semnele zodiacale se împart în patru grupe, corespunzătoare celor patru elemente: focul, pământul, aerul și apa. Semnele din același element se înțeleg foarte bine între ele, iar energiile lor se împletesc armonios și constructiv. Semnele de Foc și cele de Aer sunt, semnele masculine, în timp ce semnele de Apă și de Pământ sunt semnele feminine.
Semne de Aer: Gemeni, Balanță, Vărsător.
Air
Acolo unde alții ar rosti ”Minunat!” sau ”Nu-mi place asta!”, cei născuți în zodii de Aer vor întreba ”de ce?” sau ”cum?”. Pentru ei este primordial să înțeleagă. Deabia apoi vor încerc să sistematizeze. În acest scop, investighează structurile de dincolo de evenimente și situații și caută să le încadreze în sistemele potrivite. Dacă încadrarea nu se potrivește, vor crea noi sisteme.
Capacitatea lor de abstractizare nu are limite, la fel ca și talentul cu care stabilesc conexiuni, raporturi între concepte. Curiozitatea și proverbiala lor dotare intelectuală îi determină să se instruiască, indiferent că o fac în instituții specializare sau ca simplu autodidacți. Setea lor de cunoaștere nu are seamăn în zodiac.
Ca temperament, sunt flexibili și adaptabili, mobili, vioi, binevoitori și optimiști. În comportament, ca și în gândire, sunt subtili, diplomați și complicați. Marea lor putere de adaptare îi poate face să pară schimbători sau oportuniști. Au un spirit social foarte dezvoltat. Nu le place să stea singuri, trebuie să interacționeze cu ceilalți, să comunice, să schimbe idei, indiferent că o fac în bârfe inofensive, în discuții inteligente sau polemici instructive. Dar interlocutorii lor trebuie să-și formeze cu grijă afirmațiile, fiindcă precis li se vor cere explicații și argumente.
Lăsând la o parte schimbul de idei, în relații sunt politicoși, amabili și serviabili. Cu toate acestea, celorlalți le par ca fiind destul de distanți. Răceala lor aparentă are cel puțin doua cauze. Una ar fi nevoia de libertate și independență, care îi face să se teamă de relațiile prea strânse, care i-ar putea îndrăgi sau le-ar crea obligații. Cealaltă ar fi legată de substratul emoțional.
În dragoste se descurcă destul de greu. În general, încearcă să-și reprime glasul inimii, mascând astfel o mare sensibilitate, care-i face vulnerabili. unii sunt conștienți de fragilitatea lor afectivă, alții nu – sau nu vor să fie. Oricum, cu toții se vor strădui să nu o arate.
În cazul un semn de Pământ ar veni cu un braț de flori, iar unul de Foc ar face o declarație înflăcărată, ei vor discuta despre vreme sau se vor uita e pereți. Trebuie să fii foarte intuitiv, foarte fin psiholog, sau… bun astrolog pentru a-i înțelege.
Au o sensibilitatea acută, care ăi face ușor de rănit și îi înclină spre dependență afectivă. Au o mare nevoie de tandrețe și simpatie, chiar dacă sunt incapabili să-și exteriorizeze sentimentele. Iar sentimentele pe care le ascund cu grijă sunt curate și pute, căci pe cât sunt de complicați în gândire, pe atât sunt de copilăroși, naivi și idealiști în emoții. Trebuie să-și abordezi cu mult tact dacă vrei să-i apropii.
Revendicările sentimentale violente îi pot paraliza sau îi pot face să-și ia zborul, chiar dacă te îndrăgesc sincer. De aceea, adeseori sun catalogați drept inconstanțo, superficiali și insensibili. Ca să reziste, relațiile lor de cuplu trebuie să se bazeze pe amiciție și complicitate. Sexul nu este esențial pentru ei, deși îl practică cu mare artă și rafinament.

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:Astrologice
POSTAREA ANTERIORA
Semne de Apa
URMĂTOAREA POSTARE
Semne de Foc
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

  • 12 July, 2013 la 18:43

    Sa stii ca chiar asa este. Eu sunt varsator si chiar se potriveste.

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!