Odată cu venirea toamnei, apar și primele semne ale racelilor banale: nas înfundat, răgușeală, dureri de cap, care se pot degenera rapid, ajungând în unele cazuri la pneumonie.
Sunt persoane care îi auzi mereu constant că răcesc. O modalitate care s-a dovedit promițătoare, prin care ne putem întării sistemul imunitar, este terapia cu sare, mai ales că este un ingredient natural și sigur, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, acționând ca un dezinfectant. Cum salinele de la noi din țară sunt totuși la o distanță destul de considerabilă, o variantă promițătoare ar fi salina artificială.
Beneficiile naturale ale sării sunt cunoscute din timpuri străvechi, iar metoda cea mai folosită cu aceleași beneficii este haloterapia. Haloterapia este o metodă bazată pe petrecerea unei perioade de timp într-un climat specific asemenea salinelor de adâncime.
Terapia cu sare se face de obicei în camere cu sare, care pot fi active sau pasive.
Camera de sare activă, are o mașină numită halogenerator, la care se adaugă sare. Echipamentul descompune sarea în particule minuscule și le eliberează în aerul camerei. Acest lucru permite particulelor mici și uscate de sare să se răspândească în aer și să intre în plămâni și în piele.
Temperatura și umiditatea din aceste camere este controlată pentru a menține concentrația uniformă din cameră, salinitatea din aceste camere fiind de 10 ori mai mare decât într-o salină naturală, iar o sesiunea durează de obicei în jur de 45 minute ceea ce este echivalentul a 4 ore petrecute într-o salină de mare adâncime,
Cameră de sare pasivă, nu are un aparat care să descompună sarea. În schimb, camera este plină cu diferite tipuri de săruri, cum ar fi sarea de Himalaya. Concentrația de sare în camerele de sare pasive este mai mică decât în camerele de sare active. Aceste camere sunt de obicei folosite pentru relaxare și meditație, mai degrabă decât pentru haloterapie.
sursa foto – terra-salin.ro
Terapia salină este o metodă alternativă, dar și o metodă complementară de prevenire și tratare a diferitelor afecțiuni respiratorii având în același timp beneficii dovedite pentru întregul organismul, cum ar fi:
– eliminarea mucusul din căile respiratorii, îndepărtând astfel obstrucția fluxului de aer
– reducerea simptomelor astmului și îmbunătățește respirația
– reducerea simptomelor alergiilor și problemelor respiratorii
– reducerea inflamațiilor și hiperreactivităților bronșice
– îmbunătățirea funcției pulmonare
– eliminarea particulelor nedorite inhalate
– usucarea lichidul din canalele urechii, ceea ce ajută la ameliorarea simptomelor infecțiilor urechii
– deschiderea căilor respiratorii pentru a îmbunătăți respirația și a permite un somn mai bun
– ameliorarea afecțiunilor pielii, cum ar fi dermatita, acneea, etc
– curățarea, exfolierea și purificărea pielea
În centrul Bucureștiului, la 5 minute de Parcul Carol, puteți găsi salina urbană
Terra Salin unde atât adulți cât și copii pot efectua ședințe de haloterapie în două camere de sare activă: una este destinată grupurilor cu copii, iar cealaltă intimității în familie
Deschisă în colaborare cu un medic specialist, salina este dotată cu cel mai performant sistem de ventilație din țară. Sarea din cele două camere ale
salinei artificiale Terra Salin fiind adusă de la Salina Târgu Ocna.
Protocoalele camerei de sare includ încălzirea sării înainte de a o introduce în camera de sare. Căldura asigură evaporarea întregii umidități, astfel încât atunci când este zdrobită și măcinată în microparticule și inhalată, particulele de sare își pot face cea mai bună treabă.
-
-
sursa foto – terra-salin.ro
-
-
sursa foto – terra-salin.ro
Cu toate acestea, nu trebuie să aveți nicio afecțiune, deoarece terapia cu sare uscată este foarte benefică pentru starea generală de bine prin eliminarea toxicității din sistemul respirator. Oamenii sunt expuși zilnic la poluanți, boli din aer, bacterii, alergeni și alți factori iritanti și nocivi. Haloterapia este o modalitate excelentă de curățare și detoxifiere a plămânilor, precum și de revigorare a întregului organism cu capacitatea pulmonară crescută și aportul de oxigen.
Articol scris pentru SuperBlog 2021
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii