theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Real vestimentar

Anul trecut v-am vorbit în proba nr.22 din cadrul SuperBlog despre modă – Cine o face și ce reprezintă. Anul acesta ni s-a propus să fim noi cei ce facem moda.
“Primul designer vestimentar, care nu a fost doar un simplu croitor de haine ci creatorul conceptului și al noțiunii de couturier a fost, fără îndoială, Charles Frederick Worth (1826 – 1895), un englez carea prosperat în Paris, fiind considerat La Pere (The Father) de (of) Haute Couture.”*
Designul vestimentar nu trebuie doar să deseneze, plus că la noi acesta este confundat de foarte multe ori cu un simplu croitor. De fapt să o luăm sistematic. Ce face și ce calități trebuie să aibă de fapt un designer vestimentar?
În primul rând, cum am specificat deja, talent la desen. Ulterior o pleiadă de a alte calități: foarte multă imaginație, gândire independentă și ”out of the box”, capacitatea de a lucra în echipă (el crează, dar cineva trebuie să-i  pună în aplicare viziunea), iar pe lângă talent  trebuie să existe și cunoștințe de specialitate – dobândite, normal, la o școală/cursuri de specialitate.
Moda nu se mai bazează de mult doar pe inspirație și talent, ci și pe cunoaștere.
Moda este făcută de designeri celebri, dar totuși atunci când ne îmbrăcăm trebuie să ținem cont de anumite ”reguli”:
– ține cont de fizionomia ta, dar și de stilul de viață
– mergi pe principiul îmbracă ceea ce îți place, dar să nu-ți fie frică să experimentezi.
– încearcă să îți dezvolți un stil propriu care să te caracterizeze – îți poți construii o nouă ținută combinând diverse piese vestimentare, la care poți adăuga un accesoriu ca pată de culoare.
Da, haina face pe om, iar atunci când ne îmbrăcăm trebuie să ne punem întrebarea: ”cine vreau să fiu?”
Această întrebare și-au pus-o și cei de la Real care și-au lansat colecția de toamnă 2012, produsele făcând parte din gama proprie Designer|s – oferindu-ne posibilitatea de a fi îmbrăcați cu stil la un preț accesibil. Acestea pot fi găsite în toate hipermarketurile real din țară.
Colecțiile propuse pentru sexul frumos sunt: Generation Me (inspirată din eleganța anilor ’60), Refusing Performance (inspirată de aristocrația britanică), Fashion Outsiders (inspirată din stilul urban-casual al străzii marilor orașe) și Olympionique Inspiration (inspirată din stilul vieții de la sfârșitul secolului trecut).
Domnii nu au fost nici ei ignorați, iar colecțiile pentru ei sunt: Native Lands (pentru bărbații activi), Street Luxury (un stil smart urban, trendy), Alpine Avenue (un stil inspirat din stațiunile de ski ale anilor ’60 – ’70), Broken English (influențe englezești).
Eu personal prefer ținutele casual și pantofii fără toc. Aruncând un ochi prin Catalogul de produse am găsit câteva produse care mi-au atras atenția.
De exemplu de pe pagina a două mi-au atras atenția bluza de damă și jacheta de damă – care este din piele ecologică, asemenea tip de jachetă nu se va demoda niciodată. Alt model de jachetă din piele ecologică întâlnim și în cea de-a patra pagină, unde mi-au mai atras atenția ca model pantofii de damă – ar fi meritat și altă combinații de culori.
În anumite situații – un interviu sau la serviciu – este mult mai indicat să adopți o ținută office. Asemenea produse se găsesc câteva pagini mai jos – cămășuțe de damă și pantaloni pentru mine, dar și fuste pentru cele care preferă.
Prețurile sunt chiar accesibile, iar despre calitatea materialelor mă voi pronunța când voi face o vizită la unul dintre hypermarketuri.
Articol realizat pentru Etapa nr. 2 a concursului SuperBlog 2012.
*sursa wikipedia
Categorie:SuperBlog 2012
POSTAREA ANTERIORA
Japanese Grand Prix – Suzuka – Suzuka International Racing Course (Fifteen Race Formula 1 2012 season)
URMĂTOAREA POSTARE
Promisiuni respectate
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

2 Comentarii

  • 18 October, 2012 la 00:12

    […] Alex Zaharia Alexandra Tami Arhetipal Andrew  Aura Rusu Foreveryoung Idei si Idei Alyz Ana-Lavinia Florin Tomescu Ionut Jifcu Pisky Probiu Adormitul Addicted Aethra […]

    RASPUNDE
  • 11 October, 2012 la 12:31

    […] Alex Zaharia Alexandra Tami Arhetipal Andrew Aura Rusu Foreveryoung Idei si Idei Alyz Ana-Lavinia Florin Tomescu Ionut Jifcu Pisky Probiu Adormitul Addicted Aethra […]

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!