theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

One night stand (II)

– O vreau eu! spun eu uimindu-mă și pe mine. Întotdeauna îmi imaginasem o relație cu altă fată, dar niciodată nu fusesem atât de amețită și dezamăgită de băieți încât să vreau să fiu cu o fată.
Tot grupul s-a uitat la mine, la fel de uimiți,
– Fată! În primul rând ești prea amețită. În al doilea rând: Ai înnebunit?
Nu i-am răspuns la întrebare, deoarece mă ridicasem deja de pe scaun și mă îndreptam spre bar, cu paharul gol în mână. Când m-am apropiat de bar, i-am cerut barmanului un pahar de whiskey și m-am așezat pe scaunul de lângă ea. Ea s-a uitat la mine, și i-am văzut ochii mari și verzi. I-am zâmbit și îmi așteptam băutura.
– Bună, îmi zice ea. Eu sunt Lavinia.
– Bună, îi spun eu cu același zâmbet în colțul gurii. Sam, așa îmi zic prietenii. Scuze dacă te iau mai direct, dar am observat că stai singură aici. Ce s-a întâmplat?
– Eu am observat că ești cu amicii și petreceți ceva, mi-a spus ea în timp ce amândouă ne-am întors privirile către prietenii mei. Ei te-au trimis?
– Nu. Eu le-am zis că te vreau!
În acel moment s-a uitat suspicios, în timp ce își mușca buza cărnoasă. Semn că totuși în mintea ei implantasem un gând pervers.
– Le-am zis băieților așa ca să nu vină ei să te tachineze. Sărbătorim faptul că m-am despărțit de un nesimțit, pun eu accentul pe nesimțit.
Barmanul mi-a adus băutura, sub care a plasat tacticos un șervețel cu numărul lui. I-am făcut cu ochiul și m-am ridicat de pe scaun. Am făcut 2 pași și m-am uitându-mă la prietenii mei care erau încă nedumeriți, după care m-am întors către Lavinia și i-am șoptit la ureche:
– Ni te alături?
Am simțit cum a ezitat pentru o secundă, dar exact când am început să mă îndepărtez mi-am dat seama că era în spatele meu. Când am ajuns înapoi la masă le-am aruncat un zâmbet pervers prietenilor mei.
– Gașcă, ea este Lavinia, le spun eu fix în momentul când aceasta ajunge în dreptul mesei.
– Încântată, spune ea puțin timidă.
Atmosfera a mai fost tensionată pentru câteva secunde. Adică până când a început o melodie care mie personal îmi era dragă. Am apucat-o pe Lavinia și pe o prietenă de mână și le-am târât pe ringul de dans. Au apărut și băieții printre noi. Toată lumea se mișca lasciv și deja nu se mai ținea cont cine de cine se atinge și se mângâie. Am dansat ca nebunii încă 2 ore, timp în care deja deabia ne mai țineam pe picioare. Lavinia era puțin mai retrasă în mișcări.
La un moment dat unul dintre prieteni s-a întors cu câteva jointuri. Eu am împărțit unul cu Lavinia, care nu a vrut din prima să tragă, de fapt nici nu a tras din el. Am tras eu prima și am vrut să i-l dau dar mi-a făcut semn că nu. A doua oară când am tras, i-am prins fața între palmele mele și m-am apropiat de buzele ei cărnoase. Am simțit cum se opune dar nu i-am dat drumul. Mi-am strecurat degetele printre părul ei și am sărutat-o, moment când fumul jointului ne-a invada pe amândouă. După ce i-am dat drumul, s-a îndepărtat de mine și s-a dus către masă.
Eu am continuat să dansez și să trag din joint. Într-un moment mă sărutam și dansam lasciv pe lângă Andrei, iar în următorul moment ni se alătură și Mihai, atmosfera încingându-se considerabil. După ce s-a terminat jointul și melodia, ne-am reașezat la masă. I-am făcut semn uneia dintre prietenă să meargă cu mine la toaletă, moment când Lavinia a zis că ne însoțește și ea.
Cum am ajuns în incinta toaletei mi-am dat cu puțină apă pe față. Simțeam cum ard, dar nu numai pentru că eram roșie la față din cauza dansului și a jointului. Era o pasiune aprinsă în imaginația mea, care simțea nevoia să iasă la iveală în seara asta cu orice scop. M-am uitat în oglindă înspre Lavinia care stătea și se uita la mine ca și cum putea să îmi citească gândurile.
– Scuze că te-am sărutat și dacă te-am speriat, dar așa suntem noi îi spun eu testând totuși terenul.
– Nu este nimic. Interesantă experiență. Nu mă așteptam ca o fată să sărute așa de bine, spune ea zâmbind copilărește.
Nu numai că nu am reacționat în nici un fel, dar nici nu am mai zis nimic. Ne-am întors pe ringul de dans. Era deja 5 dimineața. Noroc că era nu trebuia să ne ducem la serviciu la 8, pentru că era sâmbătă. Am ieșit din club cântând și ținându-ne unul de altul. Lavinia nu băuse foarte mult dar era mult mai amețită ca noi.
A făcut semn unui taxi, moment când noi am oprit-o.
– Unde crezi că pleci singură în starea asta? întreabă Mihai, care era tipul responsabil al grupului.
– Acasă, spune ea nu prea convinsă.
– Tu nu pleci singură acasă cum ești acum. Vin cu tine, spun eu.
– Nu este nevoie, spune ea făcând câțiva pași împiedicându-se. Noroc că o prinsese Andrei.
– Până în pat te duc. Nu vezi că nu te ți bine pe picioare.
Nu a mai protestat. Andrei a făcut semn unui taxi. Am lăsat-o pe ea să se urce, după care m-am suit eu. Nu am fost atentă ce adresă a zis. Le-am făcut semn prietenilor că îi sun eu când ajungem. Își lăsase capul pe umărul meu, inima îmi bătea mai mai să îmi sară din piept și nu știam de ce. Încă se simțea parfumul cu care se dăduse – Ricci Ricci. Întotdeauna m-a înnebunit acel parfum. Când șoferul de taxi ne-a anunțat că am ajuns am tresărit. I-am plătit, și ne-am dat jos.
– Mulțumesc că m-ai adus acasă dar sunt bine, spune ea făcând câțiva pași dar împiedicându-se din nou.
– Nu are rost să îmi demonstrezi că poți să mergi, pentru că este clar că nu își iese, spun eu chicotind. Am zis că te bag în pat. La ce etaj stai?
– La trei, dar nu merge liftul.
– Perfect. Dacă te mai împiedici de câteva ori, și dai și mai dai și cu nasul de bordură te trezești până sus, spun eu râzând copios de data asta.
– Te rog frumos nu mă subestima, răspunde ea pe cu o față care ar fi trebuit să fie serioasă, dar din contră era simpatică și doritoare. Buzele îi păreau atât de vulgare.
– Bine dragă! i-am spus eu încă zâmbind, în timp ce a luat-o de mână.
***
ȚIN SĂ MENȚIONEZ CĂ TOTUL ESTE FICȚIUNE! – gândurile mele perverse așezate pe foaia asta digitală. Gânduri împărțite în 3 părți … Part I si Part III
Categorie:Story of 2
POSTAREA ANTERIORA
One night stand (I)
URMĂTOAREA POSTARE
One night stand (III)
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

9 Comentarii

  • 13 October, 2012 la 23:57
    arsenna

    😉 Frumoasa fictiune….mai astept si altele. Bravo

    RASPUNDE
  • 11 September, 2012 la 20:42

    despre ce lindiciu vorbiti ma?

    RASPUNDE
    • 11 September, 2012 la 21:51

      la un moment dat partea a III-a a fost parolata cu niste indicii prezente in primele doua parti… acum e free to read

      RASPUNDE
  • 5 March, 2012 la 13:16

    […] mele perverse așezate pe foaia asta digitală. Gânduri împărțite în 3 părți… Part II si Part […]

    RASPUNDE
  • 27 February, 2012 la 18:04

    […] night stand (I) Preview One Night Stand (III) One night stand (II) Vise Premonitorii sau/si Deja-Vu (I) Despre… Mă găsiți… Vise Premonitorii […]

    RASPUNDE
  • 27 February, 2012 la 15:22

    Sa inteleg ca parola este ? indiciu 1 + indiciu 2 ? :))

    RASPUNDE
    • 27 February, 2012 la 17:11

      vezi ca esti baiat destept 😀 da indiciu I si indiciu II … fara pauza 😀

      RASPUNDE
  • 27 February, 2012 la 02:29

    […] XutZu Comentarii Recente Adeenah on One night stand (II)One night stand (II) on One night stand (I)Adeenah on One night stand (I)XutZu on Hot or not?Blog […]

    RASPUNDE
  • 26 February, 2012 la 23:50

    Vreau și partea 3-a! Frumoasă povesteeaaaa 😀

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!