Pandemia de COVID-19 a schimbat multe în viața noastră, de la modul în care facem cumpărături la modul în care lucrăm și la modul în care ne îmbrăcăm. Pentru majoritatea dintre noi acest lucru a însemnat că am trecut în ultimul an de la ținuta casual pentru birou la îmbrăcămintea confortabilă din confortul casei.
Să vă spun etapele prin care am trecut eu.
În prima lună m-am trezit cu alarmă, ca atunci când mergeam la birou, mi-am luat micul dejun, mi-am băut cafeaua în liniște, mi-am făcut duș și m-am schimbat în alte haine. Vă dați seama că mult nu a durat.
Șocul venea în momentul când trebuia să ies afară din casă, chiar dacă era doar până la magazinul din colț. Nu-mi mai plăcea și nu mă mai simțeam confortabil în nimic din ce aveam în șifonier. Așa că într-o zi, fără regrete, am scos toate hainele din șifonier, le-am sortat pe căprării, iar din fiecare obiect vestimentar mi-am păstrat maxim 2 obiecte. Restul le-am pus în cei mai mari saci de gunoi care îi aveam în casă, iar fără regrete (scuzați repetiția, dar chiar și în ziua de azi mă conving că nu am regrete) le-am donat.
Am rezistat impulsului de a dona chiar totul, dar acum trec prin valul doi al acestei crize vestimentare și mă gândesc mult mai serios decât prima dată să fac această operație cu toate hainele, iar când zic toate mă refer la toate. Să păstrez doar o pereche de blugi și un tricou cu care să ies în oraș la cumpărături de alte haine.
Știți ce mă împiedică? Comoditatea. În trecut fosta mea șefă mi-a spus că sunt cea mai comodă persoană întâlnită de ea. Eu am văzut această afirmație ca un compliment, am râs și mi-am văzut de viață. Nu am negat niciodată acest aspect. Nu îmi place să umblu prin magazine în căutarea ținutei perfecte. De cele mai multe ori mă duc unde știu că voi găsi ceva ce mi-a plăcut la un moment dat și au mărimea mea. Uneori nici nu probez.
Nu sunt genul căreia îi plac ședințele de shopping pentru a se relaxa. Prefer să stau în canapea la televizor și să scrolez. În același timp am început să nu mai cumpăr impulsiv.
Stilul meu vestimentar este casual și include jeansi, tricouri, adidasi. Rar port o cămășuță cu o pereche de pantaloni Vă pot spune clar că nu am niciodată suficiente tricouri în garderobă, acestea reprezentând marea majoritate din garderoba mea. Avantajul lor este că sunt versatile și ușor de combinat cu orice. Eu am fost mereu adepta tricourilor cu mesaje sau imprimeuri.
În acestă perioadă de work from home, ținuta mea s-a simplificat major – rezumându-se la pijamale, preferabil cu pisici și șosete, tot cu pisici.
ȚINUTĂ DE PANDEMIE
Și cum nu îmi place să caut pe 1001 de site-uri și să am tot atâtea wishlisturi, am încercat să găsesc un motor de căutare unde se pot găsi majoritatea magazinelor și brandurilor. Soluția nu a încetat să apară –
GLAMI fiind un motor de căutare online de modă.
Vă ziceam de cumpăratul impulsiv și cum încerc să evit acest fenomen. De obicei îmi creez un whislist unde îmi adaug produsele care îmi plac la prima vedere. Următorul pas este să uit de ele acolo, iar când revin peste câteva zile, dacă produsele încă îmi plac, le voi achiziționa, dacă nu afară din wishlist.
Alt avantaj la
GLAMI wishlist este că poți compara prețurile din diferite magazine online, poți activa notificări și vei fi anunțat când produsele preferate au o reducere, iar astfel scapi de realizarea capturilor de ecran și salvarea linkurilor.
Și pentru că sezonul sărbătorilor se apropie este timpul să începem să alegem cadouri specifice pentru cei apropiați : un pulover, niște șosete, niște mănuși, puteți pune în wishlist ce vă face cu ochiul și rămâne doar să așteptați reducerile. Eu știu că îmi voi cumpăra pijamale, pentru că mă așteaptă în continuare munca de acasă. Vă las mai jos o mică sursă de inspirație.
wishlist GLAMI
Articol scris pentru SuperBlog 2021
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii