Maramures here I come!

În sfârșit concediu. Primul meu concediu după 3 ani de tocit coatele pe la servici; un concediu binemeritat și mult așteptat.

Pentru că mai mult lucram decât să am o viață socială se simțea la buzunar, care era doldora de bani și cerea să fie golit.

După două zile de stat în casă în care singurele lucruri pe care le-am făcut au fost să dorm, să mănânc și să mă uit la trasee turistice și zone de la noi din țară care meritau văzute m-am hotărât – plec în Maramureș. Mi-am comandat online biletul pentru trenul de a doua zi, de fapt noapte, spre Baia Mare. M-am uitat la prognoza meteo pentru săptămâna în care urma să fiu plecat, am făcut lista cu lucrurile ce urma să mi le iau la mine și un mini-traseu după care m-am culcat.

Înainte să mă angajez am reușit să fac niște cursuri de parașutism pe care am zis că le voi valorifica la momentul potrivit. Venise timpul. A doua zi m-am dus la Aeroclubul Român in București și am vorbit dacă se poate aranja un salt pentru când ajung la Baia Mare. Vroiam neapărat să sar din nou, mai ales că nu o mai făcusem de mult. Trebuia să plătesc eu drumul de la Baia Mare până în zona unde urma să mă parașutez, dar nu era nici o problemă.

Imediat ce m-am întors acasă m-am pus să fac bagajul. Nu puteam să îmi iau foarte multe în special din cauza saltului. Doar strictul necesar: produsele de igienă, o mică trusă medicală, bidonul cu apă, lanternă, ghidul turistic (pe care îl achiziționasem la întoarcerea acasă), chibrituri, briceag, câteva lenjerii de corp, câteva lucruri groase, tricouri, pelerina de ploaie, un fes. Printre astea am pus și cortul de o persoană și sacul de dormit.

Aveam de gând să mă încalț cu bocancii și să îmi iau pe mine o salopetă de blugi vătuită și geaca de la costumul de schi. Eram în august, dar temperatura scade cu cât altitudinea crește, iar nopțile sunt friguroase.

Pentru bagajul de pe tren mi-am luat borseta unde am băgat portofelul cu actele și unul din telefoanele foarte vechi a căror baterie știam că ține foarte mult și se comportă bine la șocuri.

În borseta mi-am pus aparatul foto – un Nikon D-SLR D3000. Era cam mare dar nu aveam de gând să ratez peisajele. Trebuia să îi fac loc în ghiozdan când va trebui să sar.

În sacul de dormit mi-am am pus tableta – iPad – pentru a fi protejată. Era bună pentru GPS, să descarc pozele de pe cardul aparatului și să mai citesc câteva pagini dintr-o carte noaptea înainte de culcare. Am băgat și câteva batoane hrănitoare. Nu aveam de gând să car mâncarea după mine, pentru că puteam cumpăra din Baia Mare și de la cabanele de pe traseu.

Drumul până la Baia Mare cu trenul a fost destul de lung, dar lipsit de evenimente. M-am uitat pe ghidul turistic și am dormit.

De ce am ales Maramureș? Pentru că este una dintre zonele foarte frumoase și pline de istorie. Sunt multe locuri de vizitat. Maramureșul este cunoscut în primul rând pentru Cimitirul Vesel din localitatea Săpânță dar și pentru bisericile de lemn – dar acea zonă aveam să o vizitez ultima.

Cele mai ”drumețe” obiective turistice se află în Munții Rodnei – Borșa mai exact. Este locul perfect pentru a porni într-o serie de drumeții. De acolo și aveam de gând să încep.

Am ajuns la Baia Mare și m-am dus direct la Aeroclub. Mi-am aranjat ghizdanul și mi l-am pus în față. Parașuta în spate și eram gata. Am vorbit cu echipajul să mă parașuteze undeva aproape de Lacul Stiol, pentru ca apoi să pot coborî de acolo până la Cascada Cailor – care este una dintre cele mai spectaculoase și cea mai înaltă de la noi din țară, iar de acolo voi coborî în stațiunea Borșa unde voi înnopta.

A doua zi traseul pe care vroiam să îl urmez era cel înspre Lacul Iezer și Vârful Pietrosu. Când am ajuns într-un punct mai înalt aproape de lac și am văzut panorama ce mi se întindea în față am rămas fără suflare. Culmile erau goale, acoperite cu un verde crud, iar în centru se vedea lacul de un albastru pal. Am poposit pentru prânz aproape de lac, iar după urmând traseul marcat cu bandă albastră m-am încumetat să urc până la Vârful Pietrosu. Am scos binoclul din ghiozdan și m-am uitat la priveliștea magnifică – merita efortul. Dacă nu era pericol de urși aș fi dormit peste noapte acolo sub cerul plin de stele, dar am coborât.

Următoarea zi m-am suit într-o mașină care mergea la Cârlibaba pentru a merge ulterior la Lacul Lala. Traseul este lin până la jumătate, după devenind puțin obositor, dar popasurile sunt binevenite pentru că poți admira peisajul pe care natura ți-l pune în față.

Când ajungi la lac ești înconjurat de o oază de verdeață, care este declarată și rezervație naturală datorită reliefului glaciar inedit și a speciilor de flori rare. Am rămas peste noapte la lac pentru ca a doua zi să urc pe Ineu. Ar fi fost mult prea periculos dacă aș fi plecat în aceeași zi deoarece traseul era mult mai greoi și periculos, existând pericolul să mă prindă noaptea. Am stat afară și am privit apusul.

Traseul spre Ineu este greoi dar aerul curat de munte îți dă puteri. Când ajungi sus frumusețea peisajului te face să uiți că ești în România și crezi că ești într-o bucată de Paradis. Coborârea nu este cu mult mai ușoară.

Ajuns înapoi la Borșa mai aveam fix o zi pentru a vedea și Cimitirul Vesel din Săpânța.

Am părăsit Maramureșul cu bateriile încărcate și cu promisiunea că mă voi întoarce.

Mi-am petrecut una dintre cele mai frumoase vacanțe – a fost de vis.