theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Haunted Kitchen

30 octombrie, ora 23:05
Toți cei prezenți în bucătărie își țineau respirația. Se strânseseră să discute cum a început totul, și care este soluția pentru a ieși din această încurcătură.
Palidă, având un ochi albastru ca cerul și celălalt roșu ca focul, Bateria plângea într-un colț. Puțin mai la dreapta, plin de mâl, de parcă vulcanul Etna ar fi erupt pe el, Aragazul stătea îmbufnat. Pe el, Ibricul, trona țanțoș cu spume la gură și se hlizea la Frigider. Acesta din urmă îi privea pe toți cu condescență, desigur, era greu să arăți magistral când jumătate din chip îți este acoperită cu foi mâzgălite și magneți.
Un fum negru însoțit de un miros de ars își făcea loc în încăpere, prin ușa întredeschisă a Cuptorului. Din fericire, uneori, oamenii uită lucruri – de această dată au uitat Hota pornită, astfel încât aerul era respirabil.
– Eu nu mă aștept să mă mai păstreze mult în casă! Spune Cuptorul aproape țipând, ca și cum vine sfârșitul lumii, iar el este vinovatul. I-am văzut ieri pe Oameni cum se uitau pe https://www.frankemagazinonline.ro/. Erau foarte bucuroși când au dat peste cuptor Franke. Ziceau că vor avea mai mult timp de petrecut cu cei dragi dacă îl cumpără pe EL. Că cică s-ar curăța singur cu abur și pot prepara mai multe feluri de mâncare deodată.
– Oricât de dezgustător arăți acum, măcar i-am învățat pe oameni că noi suntem șefii. Micuțul a făcut o treabă al naiba de bună când s-a enervat și a-mproșcat tot Aragazul. Vor fi nevoiți să vă curețe pe ambii până când vei arăta ca nou, spune Frigiderul zâmbind la Ibric, astfel încercând să acopere zumzetul din bucătărie.
– Toată ziua au muncit pentru această petrecere de Halloween. Cică vor avea invitați de seamă! continuă Bateria simțind cum toți ochii se întorc către ea. Nu ne vor înlocui tocmai acum!
– Dar avem și accesorii lipsă! Nu vedeți mie mi-au spart farfuria și acum mai mult stau și mă uit la voi, decât să îi ajut! se aude dintr-un colț.
Era cuptorul cu microunde de care uitaseră, dar toți l-au aprobat.
– Eu ce să mai zic?! întreabă Bateria. Toată ziua știu doar să mă smiorcăi.
– I-am auzit când vorbeau și despre tine! continuă Cuptorul. Se uitau după o baterie bucătărie Franke și erau foarte încântați că are sistem de filtrare al apei, care combină un prefiltru pentru eliminarea particulelor mari, o membrana care ajută la înlăturarea bacteriilor și virușilor și un filtru din cărbune care elimina mirosurile neplăcute.
Bateria s-a panicat și a început să plângă de-a binelea.
– Nu vă panicați! țipă Frigiderul pentru a acoperii vocile celorlalți. Oricât de mult va evolua tehnologia, tot noi, electrocasnicele clasice vom fi cele mai bune. Oamenii nu vor folosi niciodată nici jumătate din ceea ce poate face un lucru.
– Deja sunteți învechite! Măcar eu voi supraviețui acestei schimbări, când va avea loc! râse Ibricul
În acel moment toate electrocasnicele s-au revoltat. Aragazul și Cuptorul și-au unit forțele și au început să se zdruncine, Frigiderul și-a deschis ușa și a aruncat către Ibric primul lucru găsit. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe gresia și așa murdară, vărsându-și tot conținutul și scoțând un zgomot infernal.
Speriat, în bucătărie intră Omul, lovindu-se de ușa întredeschisă a Cuptorului. Nervos de neatenția lui o trântește, frecându-și genunchiul accidentat.
– Parcă îl pusesem în chiuvetă! spune acesta uimit, aplecându-se să ridice ibricul de jos. Doamne câtă curățenie mă așteaptă mâine! Mai simplu ar fi să schimb totul, spune acesta la ieșirea din bucătărie.
Articol scris pentru SuperBlog 2021
* sursa imaginii din norișor – frankemagazinonline.ro

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:SuperBlog 2021
POSTAREA ANTERIORA
Rutina de dimineață începe cu o cafea bună
URMĂTOAREA POSTARE
Hacked: bijuterii argint
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!