theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Hacked: bijuterii argint

Eu am un obicei. Mereu când călătoresc într-o țară străină îmi cumpăr câte un inel din argint ca să-mi amintească de locul vizitat. Din Franța am un fleur-de-lys care aduce cu toate decorurile art nouveau reminescențe ale nobilimii apuse; din Anglia unul cu trei stele pentru că mi-am petrecut acolo trei ani la facultate; iar din Germania o semilună pentru că e locul de unde se trage partea mamei de familia, iar în tarot zodia ei e reprezentată de o lună. Din păcate Germania, pe care am vizitat-o ultima în vara lui 2021, m-a dezamăgit puțin la capitolul ăsta când am intrat într-un butic și mi s-a spus că nu țin bijuterii de argint pentru că trebuie mereu lustruite altfel oxidează foarte repede, în schimb au inox care “arată la fel”, așa mi-au spus. Fals, argintul are o nuanță specifică, puțin mai caldă decât inoxul. Și ce dacă se oxidează? Asta îi adaugă caracter, la fel cum au paginile îngălbenite a unei cărți favorite pe care ai citit-o de mai multe ori. Faptul că argintul își atribuie o patină neagră acolo unde nu e expus la frecarea naturală de haine sau alte elemente externe lui mi se pare întreaga lui personalitate.
De când cu actuala situație, m-am văzut într-adevăr nevoită, ca restul femeilor, să-mi comand bijuteriile din argint online. Am fost plăcut surprinsă de politicile magazinelor online, cum ar fi transportul și schimbul gratuit, care practic fac experiența să fie foarte apropiată de cea dintr-un magazin fizic. De asemenea multe dintre bijuterii au dimensiunile exprimate în milimetri, ceea ce le face și mai ușor de luat în considerare.
Aici am un hack fain pentru voi, fetelor. Știm cu toate că inelele sunt cel mai greu de ales când vine vorba de mărimi. Dacă nu dispuneți de așa un ajutor pentru inele, sau nu vreți să vă încărcați cu așa un obiect în plus, aveți două opțiuni: fie luați un inel pe care-l aveți și care vi se potrivește bine și-i măsurați diametrul, fie luați o bucățică de sfoară sau panglică și o înfășurați în jurul degetului pentru care vreți să vă alegeți noul inel, apoi îi măsurați lungimea desfășurată. Orice magazin online care se respecta are pe lângă poza inelului și specificațiile acestuia cu un “ghid mărimi” în care puteți să alegeți mărimea corespunzătoare bazată pe unul dintre cele două criterii menționate anterior: diametru interior sau circumferința pe interior.
La cercei și coliere am un sfat diferit, care e bazat pe estetică. Deși, s-ar aplica și la inele, mi se pare mai potrivit să scriu puțin și despre bijuteriile care ne accentuează chipul și ne conferă o anumită alură. Asta e o regulă pe care am învățat-o dintr-o experiență de zece ani ca tatuator: diferența dintre colțuri și curbe.
Tatuajele, spre deosebire de bijuterii, ne reprezintă permanent. De aceea am observat un tipar bine-definit: bărbații preferă liniile drepte și colțurile, în timp ce femeile preferă liniile fluide și curbele. De aici extragem că liniile drepte aparțin esteticii masculine, iar cele curbe esteticii feminine. Asta nu înseamnă că nu există încrucișări între cele două, doar că ne putem folosi temporar liniile bijuteriilor pe care le purtăm pentru a accentua anumite trăsături și aspecte sociale. Dacă vrem să părem mai inabordabile într-o interacțiune socială cu sexul opus, dar și dacă vrem să părem mai raționale și serioase la o prezentare într-un cadru profesional strict, am putea opta pentru un colier ca cel din prima imagine. Dacă în schimb am vrea să părem agreabile la o întâlnire cu tipul de care ne place deja de vreo săptămână, sau lucrăm într-un mediu profesional cu un caracter social accentuat, atunci mai bine am opta pentru un colier ca cel din a doua imagine. Deși poate nu sunt lucruri la care ne-am gândit vreodată conștient nici noi, nici cei din jur, sunt o multitudine de mecanisme psihologice care acționează subconștient, influențându-ne din umbra propriei conștiințe.
În final, cel mai bun hack al meu, din vremea când aveam părul mai scurt și mă simțeam băiețoasă și complexată, sunt cerceii din imaginea de mai sus. Perechea e foarte plăcută de purtat, nu te înțeapă dacă uiți să-i scoți după o noapte ieșită pe undeva, care s-a prelungit până-n zori, și se așează superb pe lângă chip, îmblânzindu-i trăsăturile în același fel cum o face și părul mai lung, dacă ăsta e un efect pe care vi-l doriți. Similar, perechea din imaginea de jos are și ea un efect asemănător, dacă diametrul lor e de cel puțin cinci centimetri. Aceasta e un clasic pe bună dreptate și cred că va mai fi mult timp de acum înainte.
Vă urez spor la cumpărături și sper că indiferent de ce bijuterii alegeți voi să purtați, să vă simțiți bine în pielea voastră și frumoasă, că asta e ce contează cu adevărat!
Articol scris de către Catrinel pentru SuperBlog 2021
*sursa imaginilor – indira.ro
Categorie:SuperBlog 2021
POSTAREA ANTERIORA
Haunted Kitchen
URMĂTOAREA POSTARE
Drumul de la casă, la ACASĂ (III) : Cu permisiunea lui Spuff
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!