theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Good Day

O alimentație sănătoasă înseamnă consumarea a diferite alimente, dar în principal de fructe si legume. O dietă înseamnă în primul rând un plan ce trebuie respectat, atenție acordată cantității de mâncare dar și mâncării în sine – modul de preparare, dar și modul în care le combinăm.
Eu sunt o persoana pofticioasă și gurmandă căreia îi place să gătească, iar de cele mai multe ori fac excese și crime gastronomice.
Consider că pentru a avea o dietă echilibrată trebui găsită o balanță a alimentelor și a limitelor consumului lor. În primul rând trebuie reduse grăsimile și zaharurile. În momentul când găsești o dietă care ți se potrivește aceasta poate fi adoptată și considerată ulterior ca un stil de viață.
Majoritatea dintre noi știm că fructele și legumele sunt benefice, dar foarte mulți le ignoră. Dintre cei ce mănâncă fructe, o parte le amestecă cu alte alimente – fructele sunt mult mai benefice atunci când sunt consumate singure.
Este mult mai ușor să ronțăi un măr, pară sau orice alt fruct drept gustare. Dacă nu vă plac fructele așa puteți face un suc combinat (fructe și legume) cu ajutorul noilor storcătoare cu presare la rece cum sunt cele din gama Huron.
Care este diferența dintre storcătoarele normale și storcătoarele celor de la Hurom? Acestea din urmă au implementat un sistem inovator de stoarcere fără frecare și încălzire a sucului. Sistemul se numește Slow Squeezing System. Cu ajutorul acestei tehnologii se maximizează cantitatea de suc, se păstrează gustul natural dar și vitaminele.
storcator Hurom
Alt lucru major pe care majoritatea îl ignorăm este micul dejun. Nu săriți peste micul dejun deoarece acesta ne oferă energia de dimineață și dă tonul întregii zile.
Mănânc fructe, dar nu mereu – de cele mai multe ori vara și toamna. Iar dimineața mi-o încep cu o cafea și un sandwitch.
Când eram mică și mă duceam la țară mă cățăram în toți copacii: măr, cais, piersic, prun, corcoduș. Le mâncam așa direct din copac și erau mult mai aromate și mai sănătoase decât cele de acum.
Mamei mele îi era milă să stoarcă fructele și zicea că sunt mult mai naturale așa, își păstrează vitaminele. Plus că de fiecare dată când mă uitam prin magazin după storcătoare de fructe mă ”amenința” că acesta va dormi cu mine în pat că ”unde vrei să mai pui și magaoaia aia”. Ce este drept părea cam mare și inutil, la cât suc de fructe beam noi în casă.
Acum este mult mai simplu dacă voi dori să-mi achiziționez unul: totul începe cu un singur click AICI și ajunge la ușa ta cât ai zice pește.
Vă las mai jos și un video ce vă va ajuta să vă convingeți singuri de avantajele storcătorului Hurom slow juicer HE-DBE04.

Articol realizat pentru Etapa nr. 2 a concursului SuperBlog 2013.

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:SuperBlog 2013
POSTAREA ANTERIORA
Korean Grand Prix – Yeongam – Korean International Circuit (Fourteen Race Formula 1 2013 season)
URMĂTOAREA POSTARE
Brand Ambassador
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

  • 10 October, 2013 la 21:06

    Chiar ca le mancam direct din copac sau de pe jos :))
    Nici macar nu le spalam fructele sau legumele…
    Rupeam salata si o ciuguleam, muscam din rosie ca din mar… uh ce amintiri 🙂
    Succes 🙂

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!