M-am amețit.
De la ce? Îi zice Florio – până astăzi nu am auzit de treaba asta așa de delicioasă.
Ce este de fapt? Este o băutură făcută în casă, un lichior care se făcea pe vremea lui Ceaușescu – are gust de Cinzano.
Ce conține? Nu l-am întrebat pe tata de cât din fiecare, dar are următoarele: alcool dublu rafinat, vin roșu (cabernet sau merlot), sirop de vișine și esenta de migdale.
Merge foarte bine cu un cub de gheață sau două…
De ce atunci când suntem amețiți (asta ca să nu zic beți) sau fumați, scriem, gândim, vorbim mai profund, mai din suflet.
Da, știu că se zice că un om amețit este mult mai cinstit, dar totuși de ce?
Gândurile par mai clare, dar în aceleași timp mult mai confuze și în ceață.
Faptele se săvârșesc ”la minut”, fără să ne mai gândim și la consecință, facem ce am vrea să facem atunci când suntem noi.
Dar de fapt când suntem noi înșine? Atunci când suntem lucizi sau atunci când prin vene aleargă alcoolul și gândurile sunt în ceață.
Se poate spune că este o stare de euforie în care nimic și nimeni nu ne poate sta în cale. Dar oare de ce ne simțim mai în largul nostru și suntem în stare să spunem lucruri nespuse sau să facem lucruri pe care doar le visam.
Există studii care spun că acesta afectează celulele din organism până când acestea își desfășoară activitatea la o capacitate limitată – adică sunt mai puțin eficiente.
Da. Alcoolul este un drog, care poate crea dependență, și eu personal am ajuns la o concluzie: fiecare familie are cel puțin un alcoolic. Există atâtea efecte secundare despre care toată lumea vorbește în tot felul de studii, dar nimeni nu vorbește de acel efect de moment în care te simți diferit, iese la suprafață o altă mască a ta.
Oricum fiecare reacționează diferit la alcool: unii cad după primul pahar, alții filozofează, alții pot să bea 2 butoaie și să fie la fel ca atunci când sunt lucizi.
Și așa ajung la altă problemă: cum știi că o persoană este beată? Depinde de organismul fiecăruia. Fiecare ar trebui să își știe limita. Dacă nu o știe să nu o testeze în inconștiență, pentru că nu întotdeauna se termină bine.
Deci pe scurt. Alcoolul nu este sănătos în cantități mari, dar este bun în cantități ponderate din când în gând.
Și foarte important. Nu spune lucruri pe care s-ar putea să le regreți ulterior
… și cu o narghilea
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii