1 October, 2011
Victorie românească în Formula 2
Pilotul român Mihai Marinescu a obţinut sâmbătă cea mai bună performanţă de când concurează în competiţia Formula 2, reuşind să-şi asigure pole position-ul pentru prima cursă din cadrul etapei de pe legendarul circuit de la Monza.
Dupa acest pole position Mihai a reusit o performanta incredibila si a dominat intreaga cursa de Formula 3 de la Monza. Aceasta este prima victorie a lui Mihai in Formula 2, sper sa reuseasca mai multe.
Odată cu victoria sa în cursa de la Monza, Marinescu ajunge pe locul al patrulea, cu șanse matematice de a urca la finalul sezonului pe locul al treilea la general, în ciuda faptului că a abandonat în trei dintre cele 12 curse disputate până acum. În cazul în care va reușit să termine sezonul pe podium, brașoveanul va avea șansa de a fi primit la teste în GP2, anticamera Formulei 1.
Maine dimineata la ora 10 vor avea loc calificarile celei de a doua cursa, iar la ora 15:40 va avea loc a doua cursa (difuzata pe sport.ro). Ar fi un rezultat exceptional pentru Mihai daca ar reusi un podium si astazi.
Tin sa reamintesc ca Mihai a mai obtinut 2 podiumuri in cursa din Austria pe circuitul Red Bull Racing.
Felicitari Mihai si multa bafta in continuare.

0 Comentarii