23 February, 2012
Temporary frame of mind
Chill out music. Și acum să numărăm tavanul…
Mi-am aprins încă un cui și mă las purtată de muzica. Sunt departe. Printre fumul țigării și mirosul pregnant de iarbă și Dolce&Gabbana rămas în urma lui, amintirile serii trecute se amestecă inevitabil cu gândurile mele deja obsedante pe acum. Oare îmi caut fericirea atât de mult încât mă auto-sabotez nemaiștiind s-o recunosc când se află în fața mea? Am avut șansa la “marea fericire” și nu am profitat pentru că eram confuză. Ca să nu mai vorbesc că orgoliul mi-a stat în cale. Funny cum tot timpul căutam “marea iubire”, “marea fericire”, “marea șansă” și nu reușim să vedem ce se află sub nasul nostru. S-a dus. Alta o să vină. The spiral never ends. Așa că de ce sunt atât de obsedata? Sunt fericită; pe o pantă delicată, dar fericită. Pot să cad ori într-o normalitate ce nu mă reprezintă, ori intr-o nouă extremă a personalității mele libertine. Oricum ar fi trebuie să îmi accept trecutul căci el m-a adus până aici și să revin în prezent. Fericirea nu e doar acolo, atunci. Fericirea e acum, aici și în tot ce va urma. Trebuie să învăț să îmi accept durerea dar să nu mă las stăpânită de ea. Am stins cuiul. Mă las cuprinsă de ritmul muzicii și în fum încerc să întrevăd fire din viitor. Și număr tavanul…
I try to move on.
1 Comentarii
De cele mai multe ori “fericirea” este lângă noi, dar noi nu o vedem de lungul nasului. Asta e … poate cândva “fericirea” ne va trage şi de mânecă. Pe mine m-a tras. M-am enervat. M-am întors şi i-am tras un cot în gură. Acum mă ocoleşte.
Deci să încercăm să învăţăm din greşelile altora şi din greşelile noastre!