Semnele zodiacale se împart în patru grupe, corespunzătoare celor patru elemente: focul, pământul, aerul și apa. Semnele din același element se înțeleg foarte bine între ele, iar energiile lor se împletesc armonios și constructiv. Semnele de Foc și cele de Aer sunt, semnele masculine, în timp ce semnele de Apă și de Pământ sunt semnele feminine.
Semne de Foc: Berbec, Leu, Săgetător.
Cu aceste semne ne avântăm spre înalturi. Sunt dinamice, active, pline de optimism, generozitate, voință, mândrie și autoritatea. Dau cei mai mulți curajoși din zodiac, sunt dotați cu mentalitatea de învingător și cu foarte mare încredere în forțele proprii. ADN-ul lor conține cromozomii șefiei, pe care o exercită la un nivel mai mare sau mai mic, în funcție de mediul în care trăiesc.
Simțul onoarei și spiritul cavaleresc cald, onest și direct, de care dau dovadă, îi fac să fie plăcuți și apreciați. Cu entuziasmul lor copleșitor și contagios au darul de a-i motiva și dinamiza pe ceilalți, de a-i face să se dedice cu trup și suflet proiectelor lor. Căci cei născuți în semne de Foc, sunt extrem de creativi și constructivi, având veșnic capul plin de proiecte de viitor.
Pentru ei trecutul nu este deloc interesant, iar prezentul este doar o poartă larg deschisă către promisiunile viitorului. Creativitatea lor nu este abstractă, ci una care cere înfăptuire grabnică. Spontani și grăbiți, nu acceptă tărăgănarea în nici un domeniu al vieții. Sunt considerați cei mai norocoși oameni ai zodiacului, iar asta se întâmplă fiindcă au o intuiție a ocaziilor favorabile ieșită din comun. Nasul lor pare a fi făcut pentru a ”mirosi” șansele și posibilitățile de a se pune în valoare.
În mod surprinzător, există situații în care dau dovadă de o incredibilă candoare și naivitate, lăsându-se păcăliți sau păgubiți fără să clipească. Dar nu sunt ei oamenii pe care să-i înfrângă un eșec – o iau de la capăt, siguri de ziua de mâine. Pentru ei este important cum apar în lume; egocentrici și orgolioși, vor să fie întotdeauna în frunte, în mijlocul atenției.
Uneori dau impresia că nici nu evoluează în lumea reală, ci pe o scenă, unde pot fi admirați și aplaudați. Simțul lor dramatic este foarte dezvoltat, iar manifestările lor sunt zgomotoase, demonstrative sau exagerate. Chiar și accesele lor de furie și violență sunt spectaculoase.
Nevoia de independență și libertate este foarte mare și îi împinge spre spații largi, făcând din ei călători împătimiți sau mari exploratori.
În dragoste sunt romantici și înflăcărați. Se aprind repede, ard intens și… se sting. Apoi iau ciclul de la capăt – exact ca o pasăre Phoenix. Cât timp sunt îndrăgostiți, își fac perechea să se simtă unică și fericită, copleșind-o cu surprize și daruri, antrenând-o în discuții nebunești sau prezentându-i proiecte strălucitoare de viitor.
Dar psihologia lor sexuală nu este deloc simplă. Romantismul primează asupra sexualității, iar mecanismul erotic are nevoie de anumite scenarii. Semnul de Foc tinde să transforme obiectul iubirii în simbol, în jurul căruia țese plasa fanteziei. Are nevoie de anticipare, de speranțe, de stimuli imaginativi, vizuali și verbali. Detestă rutina. Când nu-și găsesc împlinirea sentimentală, pot deveni un fel de Casanova, dacă e bărbat, sau o devoratoare de amanți, dacă e femeie; sau fani ai cluburilor deocheate, revistelor ori filmelor erotice. Asta până când se îndrăgostesc din nou…
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii