theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

… not to be!

Pe parcursul acestui concurs am fost puşi să ne imaginăm cum vor evolua componentele electronice. Însă magazinul Mediadot a venit cu o abordare diferită. Ei şi-au pus problema în următorul fel: Cum ar fi lumea, fără Internet, sisteme de operare, reţele de socializare, milioane de softuri şi aplicaţii?
Din unele puncte de vedere ar fi mai bine, dar din altele mai rău.
Vă daţi seama că tot ce are componentă electronică nu va mai funcționa  şi ne vom întoarce cu cel puţin 1000 ani în urmă. Asta este partea negativă. Partea pozitivă ar fi că am avea mai mult timp de citit şi interacționat față în față cu persoanele din jurul nostru, nu s-ar mai petrece atâta timp purtând discuții virtuale cu persoane care poate uneori sunt total diferite în realitate.
Într-un fel omenirea ar avea parte de un nou start – un fel de al doilea Turn Babel, în care toţi vom avea o nouă şansă de a fi mai buni şi a demonstra că ştim să preţuim pe cei din jur.
Primul lucru care ar trebui reconstruit ar fi procesoarele de ultimă generație, asta și pentru că fără ele nu se poate pleca în nici o aventură.
Îmi amintesc că în copilărie am avut două sau trei jocuri pe televizor. Dimineața ieșeam afară la joacă, în grădinița din fața blocului, la umbră. După masa de prânz ne strângeam toți copiii la unul dintre noi pentru a ne juca pe rând. Iar după ora 4 ieșeam afară și continuam să ne jucăm: ”Țară, țară vrem ostași”, ”V-ați-ascunselea”, ”Țările”, ”Rațele sau vânătorii”, săream șotronul sau coarda. Aia copilărie.

Multe adevăruri spune Dragoș Leașă în melodia de mai sus.
Articol realizat pentru Etapa nr.23 a concursului SuperBlog 2012.
Categorie:SuperBlog 2012
POSTAREA ANTERIORA
Habitatul natural al …
URMĂTOAREA POSTARE
USA Grand Prix – Austin – Circuit of The Americas (Penultimate Race Formula 1 2012 season)
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!