3 March, 2012
Invitatie la esafod – Vladimir Nabokov
După ce am făcut cunoştinţă cu marii clasici ruşi, am ales să mă opresc pentru un moment, sau mai bine zis pentru un roman, la un autor mai puţin cunoscut, Vladimir Nabokov. Ceea ce m-a atras în primul rând la “Invitatie la esafod” a fost, bineînţeles, titlul.
Deşi romanul tratează un subiect grav, ultimele zile din viaţa unui condamnat la moarte, stilul narativ stă sub semnul bizarului şi al absurdului. Numele personajului principal este Cincinnatus, amintind de celebrul lider politic din Roma antică. Aşteptându-ne astfel ca autorul să contureze un protagonist plin de forţă şi tărie de caracter, romanul demonstrează cititorului exact contrariul. Intreaga lui viaţă pare o glumă, un pariu pierdut cu destinul. Crescând ca un copil abandonat, Cincinnatus îşi cunoaşte soţia, pe Marfinka, la fabrica de păpuşi unde lucrează. Ea îl înşală, fără a-i ascunde însă soţului acest lucru, ba chiar el ajunge să-i crească pe cei doi copii făcuţi cu alţi bărbaţi. Astfel, faptele prezentate trezesc în mintea cititorului sentimente de milă faţă de bietul Cincinnatus, pe care întâmplările absurde nu îl ocolesc nici în detenţie, în ultimele momente ale vieţii. Aici apar şi alte personaje controversate: paznicul Rodion, care hrăneşte zilnic păianjenul din celula lui Cininnatus, directorul Rodrig Ivanovici, având stări de spirit dintre cele mai nepotrivite raportat la situaţiile prin care trece protagonistul, şi Pierre, introdus iniţial ca un alt deţinut dar care, după multiple încercări de a se împrieteni cu Cincinnatus, îşi dezvăluie adevărata identitate: este chiar călăul care îi va taia capul.
Stilul ambiguu ce însoţeşte cititorul pe întreg parcursul romanului aminteşte fie de misterul operelor lui Kafka, fie de comicul de situaţie din piesele lui Caragiale. Astfel, se întâmplă ca închisoarea să fie deopotrivă loc de detenţie pentru condamnatul la moarte, dar şi loc de joacă pentru fiica directorului, Emmocika;atunci când Cincinnatus se pregăteşte pentru vizita soţiei îi este prezentat în loc Pierre; înainte de ziua execuţiei se organizează o adevărată petrecere în cinstea celor doi, dar ziua mult aşteptată se amână pe motiv că cei care ar fi trebuit să participe nu au dormit bine noaptea.
Suspansul pe care îl trăieşte Cincinnatus, căruia nu i se spune când va fi ziua execuţiei, este simţit pagină cu pagină şi de către cititor. În mod inevitabil, în mintea condamnatului apare ideea evadării, alimentată de cei din jur. Însă toate gândurile lui se dovedesc a fi iluzii deşarte. Chiar Pierre îi amăgeşte spunându-i că a fost închis pentru că încercase să-l scape, până să îşi mărturisească adevăratul scop.
Ideea împrietenirii dintre călău şi condamnat pare absurdă, dar de fapt se integrează perfect în atmosfera creată de roman. Uneori este greu de decis dacă gândurile din mintea personajului principal sunt legate de fapte reale sau sunt doar rodul imaginaţiei sale; el apare îl mijlocul atâtor întâmplări ridicole, aproape cinice, ca un filosof. Putem considera că încercările lui Cincinnatus de a-şi aşterne pe hârtie ultimele gânduri pot fi transpuse în lupta unui scriitor de a-şi construi opera, protagonistul apărând astfel ca un alter ego al lui Vladimir Nabokov.
Articol participant la concursul realizat de BookMag.
3 Comentarii
[…] prietenă și mi-a scris pentru concursul realizat de BookMag o recenzie. Este vorba de cartea lui Vladimir Nobokov – ”Invitație la eșafod” – nu mi-a plăcut nici această. A patra tentativă de a citit un rus v-a fost prezentată în […]
bună recenzie, n-am ce zice:D e o adevarată plăcere să citesc articolele blogului tău :)) :*
Bun! 😀