Am o afinitate pentru anumite parfumuri dar de la o vreme încoace m-am cam săturat de ele și aș vrea să le schimb.
Am folosit în liceu o perioadă un parfum de la Avon – Little Black Dress. A fost chiar bun o perioada, dar după l-au stricat. După am descoperit Gucci Rush 2. Am primit cadou original de 30ml si m-am îndrăgostit de el. Este un parfum ce face parte din grupa Cypric-Fructat.
Pe parcursul anilor pe lângă Gucci Rush am mai folosit câteva din parfumurile de la Avon – Dream Life, Percive și altele ale căror nume nu mi le amintesc.
La începerea facultății am primit tot cadou un Coco Chanel Mademoiselle de care am devenit dependentă.
Când mi s-a terminat am avut noroc. Am găsit să mi-l achiziționez, tot original de la cineva care aducea
parfumuri din afară și le vindea în țară, la un preț mai mic decât cel din magazine.
Cum am știut că este cel original și nu unul contrafăcut? Există mai multe indicii prin care le poți diferenția.
În primul rând ar fi ambalajul – s-a păcălit mama mea cumpărând de la o vânzătoare ambulantă tot un acest parfum, numai că pe cutie scria Cocco Chamel. Dacă parfumul nu a fost desfăcut în prealabil, de către alți cumpărători, și cutia se află încă în celofan trebui să fim atenți ca acesta sa nu prezinte urme de lipici, încrețituri sau alte urme că acesta a fost schimbat, și să se potrivească perfect pe cutie.
Dacă totuși cutia este desfăcută nu este neapărat un semn că acesta este contrafăcut și studiem flaconul și codul produsului. Flaconul original este făcut dintr-o sticlă de calitate cu finisaje, pe când cel contrafăcut este mai grosolan. Referitor la cod – cel inscripționat pe cutie trebuie să fie identic cu cel de pe flacon, în interiorul flaconul nu la exterior (dacă este la exterior se poate simți prin simpla atingere a fundului flaconului)
Ultimele indicii sunt limpezimea, persistența și mirosul parfumului. Dacă în flacon vedeți impurități sau mirosul acestuia se stinge după 1-2 ore atunci sigur ați luat țeapă.
Știindu-i mirosul original și cercetând elementele prezentate mai sus mi-am dat seama că este vorba tot de un parfum original.
Pe lângă Coco Chanel momentan mai folosesc un Little Red Dress (care are un miros destul de plăcut) și un parfum contrafăcut de la Nina Ricci – Ricci Ricci (este contrafăcut pentru că sticla este una de calitate proastă – s-a zgâriat în câteva momente, are un sticker lipit pe fundul flaconul iar mirosul lui este înțepător și nu durează mai mult de 3 ore) Acestui parfum îi știu și mirosul original deoarece l-a deținut cineva.
Deși este un parfum floral, iar eu nu prea mă împac cu parfumurile florale, acesta are și ceva senzual ce mă atrage.
Am cercetat puțin pe internet și conform zodiei mele ar trebuii să îmi placă parfumurile care lasă o impresie dulce, amăruie, fină, dar puternică. Aromele specifice fiind:
– cele în a căror esență intră aromele de lemn, tutun sau miere
– cele cu aromă de lotus, flori de portocale, nucă de cocos sau flori sălbatice.
– cele care induc un miros asemănător cu cel al pielii.
(de fapt aceste arome sunt plăcute de toate semnel de apa – Rac, Scorpion, Pești)
Cam sunt de acord cu ce am citit. Cam astea sunt parfumurile pe care le ador – dacă le căutați veți descoperii că unele dintre cele menționate au aromă de flori de portocale sau de lemn.
Plus că au început să mă atragă parfumurile bărbătești deoarece îmi dau senzația că miros mult mai bine decât cele de damă. Oricum… aștept recomandările voastre.
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
0 Comentarii