theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Farsele copilariei

Bună! Sunt Lucianna, de pe blogul cu același nume, și de pe Blog Event.
Mă întrebam: voi ce farse făceați fraților sau surorilor când erați mici? Ei bine, fratele meu, căci am un frate cu 3 ani mai mic, făcea o șmecherie cu nucile! Preferata lui!
Într-o zi, a luat frumos 3 nuci, și s-a dus, zâmbind, la patul din dormitor, după ce abia făcusem curat, și a pus câte o nucă sub fiecare din cele 3 picioare ale patului la care a ajuns. Patul era în colțul camerei. Și se pune el, își ia vocea lui mieroasă, și se apucă să mă cheme, să mă așez pe pat! Nu m-am dus. În schimb, a venit mama nervoasă de afară. S-a așezat pe pat, și, sub unul din picioare, trosc! O nucă! Știți cum se aude o nucă spartă sub mobilă?? Juri! Juri că a trosnit ceva acolo! Este un zgomot extrem de credibil de cracă ruptă de propria greutate!
Mama, bineînțeles, a sărit 3 metri, și a început să cerceteze patul, convinsă că l-a dărâmat! Eu am încremenit, pe frate-meu l-a umflat râsul, mama nu înțelegea ce se întâmplă! Speriată, și plină de nervi, și-a dat seama că este totuși o farsă! A tras aer în piept, și s-a așezat iar. A doua nucă a crăpat! Iar a sărit din pat! Frate-meu, nu mai spun, se zvârcolea în spasme de râs, pe jos, încercând să respire normal!
A treia nucă deja nu a mai surprins pe nimeni…
Categorie:Guest Post
Etichetă:, ,
POSTAREA ANTERIORA
Hungarian Grand Prix – Budapesta – Hungaroring Sport RT (Eleventh Race Formula 1 2012 season)
URMĂTOAREA POSTARE
Balanta (I)
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

9 Comentarii

  • […] Mă întrebam: voi ce farse făceați fraților sau surorilor când erați mici? Ei bine, fratele meu, căci am un frate cu 3 ani mai mic, făcea o șmecherie cu nucile! Preferata lui! Într-o zi, a luat frumos 3 nuci, și s-a dus, zâmbind, la patul din dormitor, după ce abia făcusem curat, și a pus câte o nucă sub fiecare din cele 3 picioare ale patului la care a ajuns. [Continuare] […]

    RASPUNDE
  • 20 August, 2012 la 14:18

    @ Maria Trebuie!!! Trebuie să încerci! Nu realizezi cat de credibil suna nuca aia a lemn trosnit, pana nu incerci!

    RASPUNDE
  • 18 August, 2012 la 21:25

    […] Alina Furcoi Anca Balaban Popa-Iscu Andrew Smith Arhetipal Cristi Mitroi Despina Camino Flyerboy Forever Young Giulia Alex Pirlogea Irina Ligia Muresan Loredana Costina Lucianna Morosanu Teodor Marian Raluca […]

    RASPUNDE
  • 11 August, 2012 la 15:26

    […] Alina Furcoi Anca Balaban Popa-Iscu Andrew Smith Arhetipal Cristi Mitroi Despina Camino Flyerboy Forever Young Giulia Alex Pirlogea Irina Ligia Muresan Loredana Costina Lucianna Morosanu Teodor Marian Raluca […]

    RASPUNDE
  • 4 August, 2012 la 19:44

    […] Alina Furcoi Anca Balaban Popa-Iscu Andrew Smith Arhetipal Cristi Mitroi Despina Camino Flyerboy Forever Young Giulia Alex Pirlogea Irina Ligia Muresan Loredana Costina Lucianna Morosanu Teodor Marian Raluca […]

    RASPUNDE
  • 4 August, 2012 la 19:27

    […] Anca Balaban Popa-Iscu Andrew Smith Arhetipal Aura Rusu Cristi Mitroi Despina Camino Flyerboy Forever Young Giulia Alex Pirlogea Irina Ligia Muresan Loredana Costina Lucianna Morosanu Teodor Marian Raluca […]

    RASPUNDE
  • […] Anca Balaban Popa-Iscu Andrew Smith Arhetipal Aura Rusu Cristi Mitroi Despina Camino Flyerboy Forever Young Giulia Alex Pirlogea Irina Ligia Muresan Loredana Costina Lucianna Morosanu Teodor Marian Raluca […]

  • 2 August, 2012 la 16:23

    =) mi s-au făcut și am făcut și eu multe farse,dar de una ca asta n-am mai auzit :))

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!