theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Drumul de la casă, la ACASĂ (I)

În curând se fac 6 ani de când mi-am achiziționat apartamentul în care locuiesc. Am semnat antecontractul pentru apartament fix de ziua mea. Chiar râdeam cu dezvoltatorul: așa da cadou!
Mutarea în primul apartament este o experiență incredibil de interesantă. Există ceva aproape suprarealist în a sta pentru prima dată, în noul tău dormitor sau noua bucătărie. Îți trebuie puțin să realizezi că în sfârșit ai un loc al tău.
Mi-a plăcut foarte mult că am putut să-mi aleg finisajele, numai că nu am știut că va trebui să merg în anumite magazine pentru a face asta. Singurele lucruri care nu au trebuit alese au fost ușile de interior și instalațiile sanitare din baie. Într-un fel ideea nu este rea, dar este mult mai dificil să alegi ceva când ai foarte multe opțiuni, în același timp ei s-au gândit și la faptul că poate sunt persoane cărora nu le vor plăcea modelele alese de ei, așa că varianta gândită a fost: acesta este bugetul și necesarul, iar acestea sunt magazinele agreate de noi.
Vă dați seama că m-am uitat la dezvoltator și m-a bufnit râsul când mi-a dat foaia cu detaliile. Inițial am crezut că face o glumă cu mine, dar se pare că nu era deloc așa. Mi-a spus și că dacă vreau ca apartamentul să fie gata până pe 25 septembrie, trebuie să aleg materialele în 2 săptămâni.
Și uite așa, m-am trezit ”aruncată” în marea piață a amenajărilor interioare. Mi-a luat doar o zi să mă dezmeticesc, după care alte două în care m-am documentat și mi-am făcut curaj. Achiziționarea tuturor lucrurilor necesare pentru un apartament nu este o treabă ușoară, așa că este bine să ai un plan. Eu am intrat în această bătălie fără nici un plan, fără să mă fi consultat cu cineva, fără să fi văzut cum și-au amenajat alți prieteni.
De abia în cea de-a patra zi de la primirea necesarului, m-am încumetat să intru în primul magazin, unde debusolată am căutat un consilier. Astfel am întâmpinat prima problemă – gresia și faianța erau pe un raion, parchetul pe altul, iar de instalații electrice se ocupa altă persoană.
Dacă la instalații electrice este ușor să alegi un număr de întrerupătoare și prize, pentru că ai niște dimensiuni si configurații standard, nu pot spune același lucru și când vine vorba de restul produselor de pe listă.
La parchet sunt pe diverse dimensiuni, iar nr de bucăți din cutie diferă, așa că trebuia să te uiți pe cutie câți mp poți acoperi cu o cutie. Nu vă spun la gresie și faianță, acolo trebuia să fiu atentă pentru că aveam nevoie de o cantitate pentru bucătărie, alta pentru baie.
Sunt câteva caracteristici, când vine vorba despre gresie, faianță și parchet, de care trebuie să ții cont:
dimensiunea plăcii – cînd vine vorba despre gresie și faianță, cu cât este mai mare, cu atât există posibilitatea să se spargă – am riscat la acest aspect când am ales gresia pentru holul de la intrare. Dimensiunea plăcilor alese de mine era 44×44 și am fost nevoită să cumpăr două cutii, chiar dacă mie îmi trebuia o cutie și o placă. Țineți cont că mai bine aveți în plus, decât să descoperiți că nu vă ajunge și să vă treziți că vă duceți în magazin și nu mai există pe stoc acel model.
întreținerea – nu vă gândiți doar că modelul X este mai ieftin/scump decât Y, uitați-vă și cât de ușor se întreține
modalitatea de instalare – în teorie nu ar trebui să fie treaba mea aspectul ăsta – mie mi s-a specificat pe foaia cu necesarul de material că trebuie să fie gresie și faianță care se montează în X fel.
încadrați-vă în buget
Vă pot spune acum, că am făcut multe greșeli în momentul când am ales finisajele. De la cele mărunte – am uitat să comand plinte pentru parchet, până la cele pe care acum le consider majore – pentru o cameră extrem de mică cum este baia, am ales o faianță foarte închisă la culoare și o gresie mată, iar în bucătărie am ales de asemenea o gresie închisă la culoare. Măcar am fost inspirată și am ales parchetul un gri deschis, foarte plăcut și ușor de întreținut.
Ce vreau să vă spun?! În momentul când avem un apartament gol, primul pas este să ne gândim bine cum vrem să arate acel apartament pentru a deveni ”ACASĂ”. După ce ne-am făcut un plan este mult mai bine să căutăm ajutor. De ce?! Pentru că timpul este valoros și poate fi petrecut în moduri mult mai utile alături de cei dragi.
V-am spus că sunt în căutarea unui apartament mult mai mare. Cu acesta nu voi mai face aceleași greșeli, în primul rând pentru că am învățat din propriile greșeli, iar în al doilea rând pentru că am descoperit o firmă de consultanță în achiziționarea materialelor de construcții – Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro . Aceștia sunt primul market network din domeniul materialelor de construcții – un domeniu dinamic, în plin proces de creștere, unde orice bănuț economisit este binevenit. Aceștia scurtează lanțul clasic fabrică-magazine-client reducând costurile cu până la 10-15%.
În următoarele zile vă voi povesti puțin și cum puteți decora un apartament în așa fel încât să continuăm transformarea din casă în ACASĂ.
Articol scris pentru SuperBlog 2021

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:SuperBlog 2021
POSTAREA ANTERIORA
Shaorma cu de toate!
URMĂTOAREA POSTARE
Drumul de la casă, la ACASĂ (II)
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!