Doze of pain

Have you ever played his songs over and over again until nothing seemed  like it would make you smile again?

What is it with this happiness desire? Why is it than when we finally achieve it…we don’t realize it`s there and we just destroy everything?

“Be with your pain, but don’t let your pain contain you” spune un vers dintr-o melodie ce-mi vorbește de greșelile din trecut… Azi muzica mi-a provocat durere pentru că mi-a eliberat un demon ce a făcut ravagii în suflet. Azi am stat cumințică în pat și mi-am ascultat sufletul plângând. I felt my pain. Trecutul se întoarce uneori să ne bântuie  și amintirile capătă o intensitate ce dă senzația de realitate. Atunci realizezi cât de mult ai de suferit din cauza greșelilor proprii. Asta am pățit eu azi. Am simțit că o parte din mine moare cu fiecare picătură de ploaie căzută și că toate lacrimile nu-mi vor șterge niciodată greșelile din trecut. De ce nu pot accepta trecutul recent? De ce aș trăi în trecut, când prezentul e atât de frumos? Și totuși uite-mă, încă dărâmată ori de câte ori acel demon propriu scapă din colțul acela întunecat al uitării în care tot încerc să îl exilez.

Toți avem demoni… Și mai devreme sau mai târziu va trebui să îi înfruntăm.

My neurons are numb. My brain is stuck on these memories… What was it with this non-relationship that the feelings were so deep even though all the shit it`s been through?

Time and timing. Time doesn`t cure and timing`s a bitch.

“I have the choice of being constantly active and happy or introspectively passive and sad. Or I can go mad by ricocheting in between.” ( Sylvia Plath) . So try to be happy, the past can`t be undone.  Happiness is an illusion (and its relativity depends on our way of being)  and love is blinding. But to know love –  it`s worth suffering an ending.