Și acum să vedem cu cine se înțelege Balanța cel mai bine
1. O relație Balanță – Vărsător nu este chiar lipsita de probleme, dar este o relație care poate dura mult și bine. Sunt amândoi buni ascultători și comunică foarte bine cu cei din jur. O singură diferență – Balanța merge pe principiul că fiecare trebuie și să dea și să primească, iar Vărsătorul o cam ia razna cu ideile trăsnite, concepte și discuții la nivel abstract.
2. O relație dificila, pe care doar diplomația, răbdarea și tactul Balanței o poate face să devină mai de durată. Principala problema între tine și un Capricorn este ca amândoi aveți o mulțime de idei dar nu are cine să le pună în aplicare.
3. Setea de aventură a Săgetătorului este atât de fantastică, de atrăgătoare și de incitantă, încât cu siguranță Balanța se va îndrăgosti la prima vedere. Finețea și rafinamentul Balanței, pe de alta parte, îl vor atrage pe acest călător, poate chiar până la a-l convinge să se mai oprească din drumul sau spre descoperiri.
4. Balanța și Scorpionul sunt ca uleiul și apa – greu de amestecat. Scorpionul este bun, misterios, trăiește intens fiecare clipă, pare că ascunde secretul universului și e puțin cam obsedat pe alocuri. Pe când Balanța este rațională și echilibrată, căutând armonia și echilibrul.
5. Relația Balanță – Balanță este ca si cum te-ai uita mereu în oglinda : te uiți la tine acolo, dar e cineva ciudat, care arata exact ca tine și se uita la tine de dincolo. Pe partea buna, sunteți amândoi plini de viață și îndrăgostiți de frumos. Relațiile între nativii aceleiași zodii pot fi foarte bune, dar prea adesea cei doi sunt “la fel”, cam prea la fel, și ajung să se cam plictisească sau să nu-și suporte defectele.
6. Personalitatea ta plăcută și atrăgătoare o sa atragă imediat o Fecioară. Problema este ca Fecioara e un semn atât de perfecționist, încât începe să critice tot ce mișca. Iar ție tocmai asta nu-ți place, să te bata cineva la cap toata ziua buna ziua, să te analizeze și să te urmărească pas cu pas.
7. Balanța este un semn care se pricepe de minune să manipuleze. Îi place să conducă, dar mai din umbră, e un fel de “mic general”. Vestea buna e că Leul pică-n chestia asta excelent. Lui îi place să i se spună ce să facă, dar îi și place să se știe apreciat, iubit, să i se spună mereu cât de nemaipomenit este. Exemplu: “Scumpete, ești așa de… [trei-cinci calități], n-ai vrea tu să…[aici intră chestia aia pe care vrei s-o facă]?”
8. Racul este foarte-foarte-foarte sentimental. Este un nativ capricios si introvertit, realitatea este că se schimba de la o clipa la alta, nu știi când și de ce s-a bosumflat, durează ore-n șir să-i scoți supărarea din suflet și, pe deasupra, nici nu uita. Pe când tu ca Balanță ești mult mai analitică.
9. Relația Balanță – Gemeni este una cu capul în nori, dar nu uitați să mai coborâți și pe pământ din când în când, are lumea nevoie de voi pe-aici. Cu doua semne de Aer, dintre care unul e un Geamăn cu două fete (sau personalități, cum le place lor sa spună) iar celălalt e o Balanță cu doua talere mereu căutând un echilibru, totul e perfect. Gemenii sunt atât de curioși, de tineri în suflet, de zvăpăiați, încât o să fascineze până și Balanță care în ochii lor pare realistă și cu picioarele pe pământ.
10. Relația Taur Balanță este una dificilă pentru că amândoi au probleme la acelașii capitol: luarea deciziilor. Stilul Taurului la capitolul ăsta? Se așează frumușel și așteaptă să vină cineva care să rezolve problema. Stilul Balanței? Cam tot pe acolo.
11. Relația Balanței cu Berbecul este una misterioasă, fatală și memorabilă, de genul extremele se atrag – sunt la 180 de grade distanta unul de altul pe cercul zodiacal. Balanța este semnul parteneriatului, iar Berbecul este semnul inițiativei. Superb, asta ar trebui să se termine cu “până la adânci bătrâneți”. Ei, dar cam tot pe aici pornesc si problemele: Berbecul are impresia că Balanța nu vrea să privească realitatea în fata, iar aceasta, după ce s-a destrămat vraja de la început, o să considere ca Berbecul este cam prea obraznic, nepoliticos, lipsit de tact, nediplomat.
12. Relația Balanței cu Peștii este ceva de genul poveștii cu vulpea când spune că strugurii sunt acrii atunci când nu ajunge la ei. De fapt Balanța îi vede pe pești în adâncul apei unde trăiesc și cred că totul este fascinant și frumos, dar odată ce ”gustă” din relația cu ei își dau seama că totul este plin de nesiguranță, zăpăceală și sentimente contradictorii.
Distribuie dacă îți place
Related
Discover more from Forever Young
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
2 Comentarii
Am mai citit in trecut cea asemanator. In mare parte stiam cu cine ma inteleg.:D
Se potriveste in mare parte. Eu cel mai bine ma inteleg cu cei din zodia Berbecului si cele mai multe neintelegeri le am cu cei din Balanta 😀