theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

CityBreak on London by miniPRIX Voyage

După câte v-am zis îmi place muntele, dar nu o să vă vorbesc despre munte astăzi.
Îmi place foarte mult să călătoresc, și mi-ar plăcea să văd tot ce este de văzut în lumea asta, dar din păcate până acum nu am avut ocazia să ies din țară, și datorită lipsei de fonduri.
Am descoperit de curând un site nou lansat de cei de la miniPrix, căruia îi zice miniPRIX Voyage. Cu ce se mănâncă acest site? Vacante și călătorii pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele, fiind dedicat în special pentru cei pasionați de călătorii dar cu buget redus, cum ar fi studenții.
Oferă o sumedenie de servicii:
– cele mai mici tarife la vacante și foarte multe oferte last minute.
– bilete de avion la un preț destul de bun
– posibilitate de cazare începând cu hotelurile de 1* până la cele cu servicii impecabile.
– poți plăti în rate cu cardul avantaj, sau online cu cardul de debit/credit, sau în numerar la magazinele miniPRIX din București
– studenții cu carduri ISIC primesc reducere de 5% din prețul afișat pe site
– iar fanii de pe Facebook pot obține super oferte
– în plus ai parcarea gratuită timp de 8 zile la magazinul miniPRIX Otopeni care se află la doar 10 minute distanță de Aeroportul Internațional Henry Coandă.
Există atâtea variate de unde poți să alegi. Croaziere începând de la 313€/persoană, vacanțe în Europa (Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Muntenegru, Croația, Spania, Portugalia, Malta), dar și vacanțe la noi în țară (Delta Dunării, Maramureș, Bucovina, Valea Prahovei, Moldova, Litoral, Banat, Transilvania)
Dar mie cel mai mult și cel mai mult îmi face cu ochiul ofertele la City Break. Ai de ales între 8 capitale ale Europei: Milano, Roma, Sofia, Amsterdam, Bruxelles, Viena, Paris și Londra. Majoritatea lumii sare în sus când vede Paris, dar capitala care mă atrage cel mai mult pe mine este Londra, iar de curiozitate am dat să văd cât costă 6 nopți/7 zile pentru o persoană – cazare + transport cu avionul – cel mai ieftin pachet la un hotel de 2 stele fiind de 560€, iar la un hotel de 3 stele de 680€.
Mie personal mi se pare destul de convenabil. Acum ce poți face în cele 6nopți/7zile? Multe! Poate o să vă plictisesc în următoarele câteva minute, dar o să vă prezint un itinerariu pe care l-aș urma în capitala Marii Britanii. O parte din itinerariu mi-a venit ca idee în momentul cânt un prieten și-a cumpărat un pachet de țigări Sobranie la care a primit o hartă a Londrei pe care sunt însemnate câteva atracții. Plus că anul acesta la Londra vor avea loc Jocurile Olimpice.
Un ghid turistic cumpărat de la centrele de informare turistica este extrem de util deoarece sunt multe zone ale orașului pline de istorie. Oricum sunt câteva locuri pe care, părerea mea, dacă nu le vizitezi degeaba zici că ai fost în Londra.
Palatul medieval și fosta reședință regală a lui Henry III și Edward I – Tower of London (preț 17£).
Dacă tot ești în țara Shakespeare trebuie să vizitezi locul unde majoritatea pieselor lui au fost jucate inițial – Shakespeare’s Globe. Acesta a ars acum aproape 400 ani, dar a fost reconstruit. Dacă tot vorbim de piese de teatru, alt loc unde puteți vedea piese de teatru bune este Teatrul Național.
Westminster Abbey (preț 16£) este altă atracție ce nu trebuie ratată, nu doar datorită istorie ci și datorită arhitecturii impresionante. Aceasta a mai adăugat câteva puncte de popularitate și datorită nunții regale din Aprilie 2011.
Ești în Londra și ceasul tău nu arată ora exact? Trebuie să te duci să vizitezi celebrul ceas Big Ben – care a fost terminat în 1859, și face parte în mod oficial din Westminster Palace (preț 12 £). Arhitectura în stil gothic este impresionantă și îți dă senzația că este mai veche decât are. Iar dacă tot v-ați fixat ceasurile puteți să faceți un drum și la Greenwich (preț 10£), locul unde globul se divide în est și vest.
Trebuie să nu ratezi schimbarea gărzii care are loc la 11AM. Este o tradiție unică și veche, care s-a păstrat cu sfințenie.
Alt palat pe care nu ai voie să îl ratezi este Buckingham Palace (preț 14£), care de obicei este închis publicului și datorită faptului că este casa Reginei, dar în anumite perioade ale verii poate fi vizitat.
Toată lumea are un star favorit sau admiră un personaj celebru. Nu îi poți întâlnii chiar în carne și oase, dar la Madame Tussauds (preț 25£) sosiile lor din ceară te așteaptă nerăbdătoare.
Celor cărora le place natura și labirinturile pot vizita Hampton Court (preț 17£).
Asta ziua, dar după ce dai fuguța la hotel să faci un duș și să te schimbi o poți lua de la capăt. Pe cât de calmi și molcomi par englezii ziua, pe atât de mult se distrează noaptea. Londra fiind orașul potrivit pentru cei ce iubesc viața de noapte. Cluburi faimoase cu ringuri de dans vibrante încinse de DJ celebri. În fiecare noapte vei găsi o trupă de talie internațională sau una locală ce va concerta pe una din străzile Londrei, iar pe majoritatea le veți găsi la ”The Astoria”
O zonă a pub-urilor și a teatrelor de noapte este West End, iar pentru ceva mai fantastic ar trebui să mergi în Camden și Angel (în nord) sau Clapham și Brixton (în sud).
”Anam” – un pub unde cei mai buni barmani din Londra, și după unii din Europa, te așteaptă cu o listă de 41 cocktailuri. Și logic că nu le poți savura pe uscat, așa că poți asculta o impresionantă colecție de muzică din toate genurile: disco clasic, funk, soul.
”The Barbican Theatre” – unul dintre cele mai interesante teatre moderne din lume. Are o ofertă extrem de generoasă, de la piese de teatru clasic la cabaret.
”Cirque du Soir” – un club privat foarte extravagant în care poți intra doar dacă ești membru sau însoțit de unul.
”The Electric Bar & Brasserie” – una din brasseriile hype ale Londrei, frecventată de lumea mondenă.
Dacă am norocul să câștig City Break-ul pus la bătaie în concursul organizat de Blogatu, iar destinația aleasă de cei de la miniPRIX Voyage va fi Londra poate voi apuca să vizitez măcar jumătate din obiectivele turistice prezentate.

Discover more from Forever Young

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Categorie:Advertoriale
POSTAREA ANTERIORA
Regele Leu (I)
URMĂTOAREA POSTARE
Chestionarul lui Proust
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

1 Comentarii

  • […] de restul ființelor ce trăiesc pe acest pământ. 9. Locul unde aş vrea să trăiesc: Londra sau Singapore 10. Culoarea mea preferată: Bleu, de fapt cam orice nuanță de albastru. 11. […]

    RASPUNDE

Lasa un raspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!