theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Balance between work & pleasure

Când m-am angajat mi-am propus să nu cad în monotonia văzută la prietenii mei – ciclul acela job – casă – somn. Chiar am pus pariu cu una dintre prietene; a fost ceva de genul: lasă că vezi tu când te angajezi, eu spunându-i că nu se va schimba nimic.
Să spunem că momentan mă descurc, dar a trecut deabia o lună. Este perfect normal că există diminuări ale activităților din timpul liber – mai ales că și timpul liber s-a scurtat cu 9 ore.
Din fericire nu sufăr de somn și oboseală. Înainte de a mă angaja aveam un program cel puțin ciudat care nu a suferit modificări – mă culcam în jurul orelor 1-2 și mă trezeam în jurul orelor 8-9.
Suferă pasiunile mele: scrisul (blogul și poveștile începute), cititul și desenatul – de care mai am timp suficient doar în week-end.
Chiar și când nu lucram, de foarte multe ori, mi-am spus seara înainte de culcare, că a doua zi dimineață o să îmi fac un plan cu ce voi face în decursul acelei zile. De câte ori credeți că am făcut un plan, și dacă l-am făcut de câte ori credeți că l-am respectat? Vă spun eu – degetele de la mâini și picioare îmi sunt suficiente pentru a enumera acele zile.
Am spus în postări mai veche ”Lumea este un teatru, dar și teatrul este o lume” dar și ”We all must choose between what’s right, and what is easy.” – pe scurt, sau lung – în viață trebuie să ne stabilim prioritățile și să știm să ne jucăm cărțile astfel încât să iasă mereu favorabil pentru noi.
Trebuie să știm pe ce ne axăm – pe job sau pe pasiuni. Într-un fel este un joc de noroc, iar unii sunt dispuși să riște și să dea un serviciu sigur pentru o pasiune, care poate la un moment dat va devenii sursa de venit stabilă și finală. Aceștia sunt printre cei care s-au săturat de monotonie și vor să transforme jobul în pasiune – să facă ceea ce le place și să fie și plătiți.
Vă dați seama că dacă toți am risca ar exista un dezechilibru, așa că sunt printre noi și cei care ”joacă” sigur și preferă să rămână într-un serviciu care le oferă doar satisfacția materială, în rest afundându-se în cotidianul monoton.
Există și câțiva care reușesc să combine cele două vieți – cea profesională cu cea extraprofesională. Aceștia sunt foarte puțini, iar eu îi consider norocoși. Cum au reușit?
În primul rând au încercat să practice un job cât mai aproape de pasiunea cea mai arzătoare – un job în care într-o proporție cât de cât se ajută și de pasiune.
Eu momentan am un serviciu, dar mi-aș dori să am o carieră – în care îmbin serviciul cu vocația – sau chiar ceva ce îmi oferă satisfacții pe toate planurile.
Nu v-am zis niciodată cred, care este de fapt meseria imprimată pe diploma mea. Scrie Negru pe alb – Inginer în domeniul Ingineriei Aerospațială. Momentan nu muncesc în domeniu în special pentru că la noi în țară totul este la pământ iar tinerii nu sunt apreciați pentru ceea ce au învățat în facultate și în al doilea rând pentru că nu m-au interesat aprecierile din timpul facultății – notele adică.
Vă asigur că serviciul de Agent Vânzări în telecom nu are nici în clin nici în mânecă cu Ingineria Aerospațială. Cochetez cu gândul de a plec în afară pe un job în domeniul IT-ului – asta cam ar fi cariera. Ceva mai mult, ce este satisfăcător din toate punctele de vedere ar fi: un master pe design aeronautic ceea ce ar duce la o vocație, deoarece este combinația perfectă între două pasiuni – aviația și desenul – scenariul perfect.
Mai am mult de lucru până ajung să ating acel prag… un pas ar fi înscrierea la master… altul participarea la câteva din cursurile organizate de TMI. Cel care îmi face cel mai mult cu ochiul este cel de Inteligență Emoțională.
Dar care ar fi soluțiile unei vieți echilibrate – balanța dintre viața profesională și cea extraprofesională?
– munciți cu cap, pentru a fi eficienți și a nu pierde timp inutil.
– încercați, pe cât posibil, să îmbinați utilul cu plăcutul.
– impuneți-vă un ritm și un program pe care să încercați să îl respectați în mare măsură.
Știți cu ce seamănă acest echilibru – cu o dietă care dă reușite.

Articol realizat pentru Etapa nr.12 a concursului SuperBlog 2012.
Categorie:SuperBlog 2012
POSTAREA ANTERIORA
Muncii nr 7/nr 9
URMĂTOAREA POSTARE
First reaction
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

0 Comentarii

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!