theme-sticky-logo-alt
theme-logo-alt

Alegeri locale

Cei ce mă cunosc știu că pe lângă atee în devenire sunt și apolitică. Totuși am fost la vot. Dar nu o să spun cu cine am votat pentru că nu este frumos. Nu fac nici campanie electorală târzie, dar la mine în oraș – adică în Urziceni (pentru cei ce n știau încă) – consider că bătălia se dă între doi candidați: actualul primar Constantin Sava, care a avut deja două mandate și candidează din partea PNL și Liviu Cazan ce candidează din partea PSD.
Actualul primar a încercat să impresioneze alegătorii de zilele orașului, aducând-o Irina Loghin pe și pe cei de la Direcția 5. Singura problemă a fost ploaia care nu prea s-a oprit.

 

Liviu Cazan a adus si el vineri niște cântăreți de muzică populară și pe cei de la Iris. Au fost niște probleme tehnice cu sonorizarea dar pot spune că am văzut oameni de toate vârstele – bunici care își aduseseră și nepoții de 3 ani, dar și mulți tineri.

 

 

Apolitică, dar chiar sunt curioasă cine ne va fi primar.
Și o părere personală. Dacă stați acasă nu o să se schimbe nimic așa că mergeți la VOT!
Categorie:Politice
POSTAREA ANTERIORA
Floarea-Soarelui – Richard Paul Evans
URMĂTOAREA POSTARE
Cu capu-n nori
DESPRE
Ramona

Pasionată de literatură, Formula 1 și gadgeturi. Am început să bloguiesc din curiozitate, devenind ulterior un virus ce a început să-mi placă. Sunt o fire glumeață și ironică. Îmi place să cred că sunt o bun cunoscătoare a firii umane. Mai nou am descoperit că îmi place să scriu povești.

3 Comentarii

  • 20 August, 2012 la 20:56

    macar in perioada electorala sa se faca ceva mai mult pentru populatie 😉

    RASPUNDE
  • 10 June, 2012 la 18:54

    Consider ca nu are nicio relevanta faptul ca X a adus-o pe Irina Loghin iar Y pe cei de la Directia 5 in timpul campaniei. Batalia dintre cei 2 candidati nu se da prin prisma momentelor artistice sustinute. Desigur ca, cetateanul de rand, cel care nu are suficiente informatii sau deloc despre programele candidatilor, poate fi putin impresionat si influentat de programul artistic din timpul campaniei dar nu cred ca asta a fost ideea pe care ati dorit sa o subliniati prin acest post. Un articol fara continut, din punctul meu de vedere.

    RASPUNDE
    • 10 June, 2012 la 22:42

      Nu stiu cat a influentat programul artistic alegerea vreunuia dintre cei doi, si oricum cati cunoscuti am intrebat eu multi nu s-au dus la vot pentru ca au zis ca nu au avut cu cine vota. Articolul ce e drept si din punctul meu de vedere este fara continut :))

      RASPUNDE

Lasa un raspuns

15 49.0138 8.38624 0 4000 https://foreveryoung.ro 300 1
error: Content is protected !!